TURISM - Cetatea Scheia, Suceava

Cetatea Şcheia, întâlnită şi sub denumirea de Cetatea de Apus a Sucevei, este o cetate în ruine aflată în partea de nord-vest a oraşului Suceava. Ea se află localizată la marginea unei păduri aflate pe un pinten terminal al dealului Şeptilici (384 m altitudine), la o înălţime de peste 80 m faţă de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale nordică a Sucevei.

Cetatea Şcheia făcea parte din sistemul de fortificaţii construit în Moldova la sfârşitul secolului al XlV-lea, în momentul apariţiei pericolului otoman. Sistemul de fortificaţii medievale cuprindea aşezări fortificate (curţi domneşti, mănăstiri cu ziduri înalte, precum şi cetăţi de importanţă strategică), în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având şanţuri adânci.

Cetatea a fost construită la sfârşitul secolului al XIV-lea de Petru I Muşat, fiind demantelată la începutul secolului al XV-lea de Alexandru cel Bun. În prezent, din Cetatea Şcheia nu au mai rămas decât nişte ruine.

Cetatea Şcheia - Suceava a fost inclusă ca sit arheologic pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava din anul 2004 şi o suprafaţă protejată de 4,8 ha.

Nu există drum de acces la ruinele cetăţii şi nici măcar un indicator care să-i semnaleze existenţa, multă lume neştiind nici de existenţa ei şi cu atât mai puţin de locul unde se află. La cetate se poate ajunge pe un drum forestier aflat la capătul Străzii Mihail Sadoveanu din Suceava, printr-o pădurice până se ajunge într-o creastă de deal. Locul unde se află cetatea este marcat printr-un vechi indicator, actualmente rupt, dar al cărui picior de fier poate fi lesne observat.

Existenţa Cetăţii Şcheia nu a fost pomenită în nici un letopiseţ sau alt document scris, doar tradiţia orală fiind cea care a transmis peste veacuri informaţia că a existat pe latura de vest a oraşului Suceava o cetate care ar data din vremea lui Ştefan cel Mare. Mult timp s-a crezut că este vorba de o legendă, tradiţia neprecizând unde s-ar afla această cetate.

Cercetările arheologice efectuate aici au confirmat tradiţia orală, fiind descoperite ruinele unei cetăţi mai vechi, construite într-o zonă greu accesibilă pe botul unui deal care domină valea râului Suceava şi a pârăului Şcheia. Motivele alegerii acestei zone erau de ordin strategic, de aici putând fi supravegheate drumurile dinspre nord şi vest (adică dinspre Polonia şi Ungaria).

Cetatea Şcheia a fost construită la sfârşitul secolului al XIV-lea, în timpul domniei lui Petru I Muşat (1375-1391), în aceeaşi perioadă cu Cetatea de Scaun a Sucevei. A fost considerată cea mai veche cetate de piatră din epoca feudală, cunoscută până acum în Moldova, fiind anterioară Cetăţii de Scaun.

Oraşul Suceava, care devenise capitală a Principatului Moldovei în anul 1388, dispunea de o curte domnească în centrul oraşului şi de două cetăţi: una în partea de est (Cetatea de Scaun) şi alta în partea de vest (Cetatea Şcheia). Cetăţile aveau rolul de a proteja capitala, constituindu-se într-un stâlp de apărare a independenţei noului stat moldovenesc.

Construcţia cetăţii a fost finalizată, acest lucru fiind demonstrat de existenţa unor accesorii cum sunt şanţul şi valul de apărare, care se construiau după finalizarea fortificaţiilor. Totuşi există şi unii cercetători care susţin că ar fi fost abandonată încă din cursul construcţiei, datorită instabilităţii solului şi a unor greşeli tactice în alegerea terenului.

Existenţa Cetăţii Şcheia a fost scurtă, ea fiind demantelată (demolată rapid şi organizat) intenţionat în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Nu se cunosc cauzele demantelării, istoricii propunând mai multe ipoteze:

• alunecările de teren datorate instabilităţii solului ameninţau să ducă la prăbuşirea pintenului de deal cu tot cu cetate. În această ipoteză, au fost dărâmate zidurile, fiind scoasă piatra pentru a fi utilizată la alte construcţii.
• Alexandru cel Bun a renunţat la cetatea care supraveghea drumurile dinspre Polonia în contextul noilor relaţii de vasalitate a Principatului Moldovei faţă de Regatul Poloniei. Domnitorul recunoscuse suzeranitatea lui Vladislav Jagello, făgăduindu-i acestuia sfat şi ajutor împotriva oricărui duşman. Prin urmare, regele Poloniei ar fi putut fi cel care i-a impus domnitorului dărâmarea cetăţii.

Primele cercetări arheologice efectuate la ruinele Cetăţii Şcheia datează din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea şi i se datorează arhitectului austriac Karl A. Romstorfer (cel care a făcut şi primele săpături arheologice la Cetatea de Scaun a Sucevei), acesta lăsând câteva note în care expunea unele observaţii, remarcând „aceste urme de zidărie veche de piatră, care, fără îndoială, provin de la un turn pătrat, din care latura de vest s-a surpat cu totul sau a fost dărâmată, din laturile de nord şi de sud a rămas o bună parte, iar din latura de est se află numai rămăşiţe de fundaţii". El observă unele similitudini ale materialelor de construcţii folosite la cele două cetăţi, presupunând că ar proveni din aceeaşi epocă: „felul de construcţie şi mai ales mortarul făcut cu făină de cărămidă, care s-a folosit la mai multe părţi ale Cetăţii Suceava, construită mai târziu, ne-ar îndreptăţi să admitem aceasta".

În perioada 1952-1956, un colectiv de arheologi a efectuat cinci campanii de săpături şi au decopertat ruinele. Ei au publicat rezultatele cercetărilor în monografia arheologică „Cetatea Şcheia", lucrare care a apărut în anul 1960, sub egida Institutului de Arheologie al Academiei RPR, avându-i ca autori pe Gh. Diaconu şi Nicolae Constantinescu.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 1445 din 28 noiembrie 2007, perimetrele pe care se află siturile arheologice Câmpul Şanţurilor - Cetatea de Scaun (cu o suprafaţă de 12.000 mp) şi ruinele Cetăţii Şcheia (48.000 mp) au fost trecute din administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor (MCC) în cea a Complexului Muzeal Bucovina (CMB) Suceava. Directorul general al Complexului Muzeal Suceava, Constantin-Emil Ursu, a afirmat că a propus amenajarea unui parc de promenadă în care să fie cuprins şi obiectivul istoric al Cetăţii Şcheia.

Astăzi din întreaga cetate nu se mai văd decât nişte ruine, părţi din zidurile de pe laturile de nord-vest şi sud-est.

Cercetările arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea au scos la iveală faptul că Cetatea Şcheia avea forma unui romb, cu laturile aproape paralele şi egale, având lungimea interioară de 36 m. Suprafaţa cetăţii era de 1.450 m², din care 1.300 m² suprafaţa incintei, fără cea a turnurilor, iar perimetrul interior este de circa 260 m.

Zidurile şi turnurile Cetăţii Şcheia au fost construite din bolovani de carieră nefasonaţi, cu mărimi de 40-50 cm. Bolovanii erau legaţi între ei cu mortar de var, nisip şi cărămidă pisată, realizată în cuptoarele de ars piatră de var de la Şcheia.

Cetatea avea la colţuri patru turnuri exterioare de formă rectangulară, care erau legate între ele prin nişte curtine masive cu o grosime de 2,5-3 m. Zidul de pe latura de est era întărit de trei contraforturi foarte puternice.

Dintre cele patru turnuri s-a mai păstrat astăzi la suprafaţă doar turnul de pe latura de vest, care constituie urma cea mai vizibilă a cetăţii. Ruinele turnului se observă de la distanţă, ca un pinten cenuşiu de piatră înfipt în partea superioară a versantului nord-vestic al dealului. Turnul avea o latură de 5 m, închizând o suprafaţă de circa 25 m² şi se ridică în prezent la î înălţime de circa 6 m.

Nu se cunoaşte unde era amplasată intrarea. Săpăturile din incinta cetăţii au scos la iveală urme ale unui pavaj de incintă şi ale unei plăci de mortar uniforme. În incinta fortificaţiei nu s-au găsit urme de construcţii.

Pe latura de nord-est şi parţial pe cea de sud-est a existat un şanţ de apărare cu val, cu scopul de a creşte potenţialul defensiv al cetăţii.

Printre vestigiile arheologice descoperite în perimetrul cetăţii menţionăm trei groşi de argint emişi de Petru Muşat, doi groşi de argint emişi de Alexandru cel Bun, fragmente de ceramică rurală şi orăşenească specifică secolului al XIV-lea, şapte vârfuri de săgeţi, o mistrie lângă zidul estic, un ciocan de zidar, o daltă de fier, un sfredel de fier în formă de T, cuie, urme ale unor dulapi de lemn şi a unor scânduri, grinzi pentru etajele turnurilor şi amnare etc.