TURISM - Manastirea Lainici, Gorj

Unul dintre cele mai importante obiective religioase şi turistice din judeţul Gorj este Sfânta Mănăstire Lainici, din oraşul Bumbeşti Jiu.

Mănăstirea Lainici, aşezată la mijlocul mirificului defileu al Văii Jiului, la 25 km distanţă de Petroşani şi la 32 km de Târgu Jiu, aparţine de Arhiepiscopia Craiovei, Mitropolia Olteniei.

Actuala şosea ce tranzitează miraculos inedita trecătoare a Defileului Jiului a fost construită începând prin anii 1880 de meşteri pietrari deosebiţi aduşi din Italia. S-a continuat în perioada interbelică şi s-a asfaltat abia după anii `50. În paralel, începând cu perioada interbelică, s-a construit şi linia ferată Bumbeşti – Livezeni având 38 de tuneluri lucrate în piatră într-o mare artă de către meşterii italieni.

Până în 1880, trecătoarea principală între Oltenia şi Ardeal, din zona Gorj şi Hunedoara, era Pasul Vulcan, „ drumul lui Mihai Viteazul”, pe acolo pe unde a trecut domnitorul Ţării Româneşti, în anul 1600, când a unit pentru prima dată Principatele Române. Se pornea din Turcineşti, se trecea prin Schela, Arsuri, pasul Vulcan, la o altitudine de 1621 m, şi se cobora în Vulcan, Paroşeni, Valea Jiului. Mănăstirea Lainici era izolată total, într-o sihăstrie consacrată vieţii monahale. Se ajungea foarte greu aici pe cărări, pe marginea albiei Jiului.

DENUMIRE

Denumirea de „Lainici” este învăluită într-un mare mister. S-au emis diferite ipoteze etimologice, privind toponimia, dar au rămas incerte la nivel interpretativ.

O interpretare etimologică a cuvântului „Lainici” îl consideră de origine grecească: în greaca veche, lainos înseamnă „de piatră”, în cazul nostru, „trecătoare prin munţi de piatră”.

Altă interpretare, mai plauzibilă, ar fi aceea că termenul ar deriva de la numele unui trib geto-dac, al „Lailor”, care este binecunoscut prin secolele al IV-lea – al V-lea împreună cu al „bessilor” în zona Sarmisegetuzei, la circa 80 km distanţă de Lainici. Adevărul rămâne încă nedescoperit, mulţumindu-ne cu frumoasa denumire de „LAINICI”.

DATARE ISTORICĂ
Vechimea Sfintei Mănăstiri Lainici se pierde în negura vremii necunoscându-se oficial şi istoric începuturile sale.

După tradiţie, Sfântul Nicodim, marele ctitor de lăcaşuri sfinte din ţară, ar fi construit după Vişina şi un schit din lemn aici, la Lainici. Prigoana împărătesei imperiului Austro-Ungar Maria Tereza, care a distrus majoritatea mănăstirilor ortodoxe din Ardeal, la jumătatea sec. al XVIII-lea , se pare că ar fi ajuns până aici. Biserica ctitorită din sec. XIV-lea – al XV-lea ar fi fost distrusă în acea perioadă. Cert este că din a doua jumătate a sec. al XVII-lea şi începutul sec. al XVIII-lea încep să apară documente istorice ce fac referire la Mănăstirea Lainici.

Schimnicul Atanasie vine de la Tismana la Lainici, în 1780, şi se pomeneşte într-un sinet în care donează mănăstirii o moşie.

Ctitoria Mănăstirii Lainici este legată efectiv de trei etape consecutive şi distincte:

a) etapa ipotetică şi tradiţională a Sfântului Nicodim din sec. al XIV-lea

b) etapa atestată documentar a schimnicului Atanasie din sec. al XVIII-lea

c) etapa reconstruirii de către unii boieri gorjeni la începutul secolului al XIX-lea a bisericii actuale din zid, între anii 1812 şi 1817.

Primele două biserici, nicodimiană şi atanasiană, nu s-au mai păstrat, dar cea actuală a fost construită pe locul celorlalte.

Trebuie remarcat faptul că majoritatea datărilor istorice referitoare la Mănăstirea Lainici s-au folosit de pisania de deasupra uşi de la intrare şi au luat, ca atare, început în 1817.

S-au făcut aceste afirmaţii deoarece nu s-au realizat cercetări istorice mai riguroase.

Prin urmare începutul mănăstirii Lainici nu este în anul 1817 cum menţionează pisania actualei biserici ci este mult mai veche biserica construindu-se pe alte fundaţii mai vechi, aşa cum s-a putut observa în anul 2008 când s-a restaurat pictura şi s-a îndepărtat tencuiala care nu era originală.

Se puteau observa diverse etape de construcţie ale bisericii chiar în trei rânduri. Iniţial fusese numai altarul şi naosul, după care s-a mai adăugat şi pronaosul. În cele din urmă s-a adăugat pridvorul, folosindu-se ca necropolă pentru ctitori şi s-a pictat, isprăvindu-se conform pisaniei, în anul 1817.

Gheorghe Blideanu, învăţător din Bumbeşti, face o istorie a schitului Lainici prin 1873 transmisă oral de către stareţul Irodion la începuturile activităţii sale. O afirmaţie foarte interesantă pe care o face este aceea că în Lainici exista o Biblie de-a lui Şerban Cantacuzino de la 1688, care a fost dăruită schitului cu semnătură, probabil în jurul anului 1690 de către însuşi voievodul Constantin Brâncoveanu. Această afirmaţie ar confirma tradiţia unei aşezări mănăstireşti mai vechi de 1784, când se pomeneşte de schimonahul Atanasie, ca atestare istorică, respectiv anii 1690 – 1700.

În Mănăstirea Lainici a stat ascuns Tudor Vladimirescu deghizat în călugăr, deoarece era urmărit de turci pentru că luptase împotriva lor în războiul ruso-turc dintre anii 1806 şi 1812. De aceea, în 1817, Mănăstirea a avut de suferit, fiind devastată de turci; călugării au fost alungaţi, iar lui Maxim monahul i s-a tăiat capul.

După mai sus-numitul Schimnic Atanasie, care a fost stareţ la lainici, este vrednic de amintit marele stareţ Cuviosul Irodion „Luceafărul Lainiciului”, cum este supranumit de Sfântul Calinic de la Cernica. Cuviosul Irodion Ionescu a fost stareţ timp de 40 de ani în Mănăstirea Lainici între 1854 şi 1900, cu intermitenţe. El a fost adus de la Mănăstirea Cernica şi numit stareţ la Lainici de către Sfântul Ierarh Calinic, imediat după numirea sa ca episcop la Râmnic. Cuviosul Irodion din ucenic ce-i fusese îi devine duhovnic în toată această perioadă. Se consemnează chiar, în viaţa Sfântului Calinic, cele două minuni pe care le-a făcut în drum spre Lainici, la duhovnicul său.

SECOLUL al XX-lea
Primul război mondial, între 1916 şi 1918, a fost nemilos faţă de Mănăstirea Lainici, distrugând-o complet; trupele germane au intrat cu caii chiar în biserică, făcând focul în ea şi profanând-o peste măsură. Până azi se mai păstrează scrijelite pe pereţii din altar numele unor soldaţi şi ofiţeri care au dormit acolo şi au profanat biserica. Au fost furate de către soldaţii germani toate odoarele de preţ, inclusiv clopotele.

Arhiva Mănăstirii, care era de 16 metri liniari, a fost arsă, precum dovedesc documentele vremii. Cimitirul a fost devastat şi profanat, toate crucile fiind smulse şi călcate în picioare. După război nu se mai cunoşteau mormintele, rămânând neidentificate până azi iar unii călugări, printre care Ieromonahul Iulian Drăghicioiu au fost deportaţi în Germania unde au murit în lagărele germane ca nişte martiri, deoarece nu au părăsit mănăstirea păzind-o cu preţul vieţii.

În 1929 a fost trimis de la Mănăstirea Frăsinei un grup de şase monahi, avându-l stareţ pe Cuviosul Visarion Toia, care a ridicat din ruine Mănăstirea, construind clădirile necesare şi introducând viaţă de obşte cu un regim ascetic sever, întocmai ca la Mănăstirea Frăsinei. Datorită seriozităţii, disciplinei duhovniceşti şi slujbelor care se săvârşeau aici, Mănăstirea devine tot mai căutată de numeroşi credincioşi din împrejurimi. Duhul sfinţilor părinţi din vechime, ce au locuit aici, dinamiza viaţa duhovnicească. După 1947, când vine la conducere regimul comunist, Mănăstirea Lainici este din nou agresată sub diverse forme. În această perioadă începe construcţia căii ferate Bumbeşti-Livezeni, precum şi modernizarea Drumului Naţional, pe aceeaşi distanţă. Muncitorii care au executat aceste lucrări au devastat şi au afectat viaţa bisericească din mănăstire asemenea unor invadatori păgâni, ocupând abuziv toate terenurile mănăstirii şi amplasând aici barăci.

Prin astfel de cruzimi a trecut Mănăstirea Lainici până în 1957, când aceia care au ocupat abuziv cea mai mare parte a spaţiilor mănăstirii au părăsit cu mare greutate acest loc.

În 1961 Mănăstirea Lainici este desfiinţată ca mănăstire independentă, rămânând cu titlul de „casă de oaspeţi”. Până în 1970 uşile bisericii au fost închise cu lacătul, nemaipermiţându-se să se facă slujbe decât în unele Duminici şi sărbători religioase.

În 1975 a venit ca stareţ P.C. Arhim Caliopie Georgescu, care a început să facă unele îmbunătăţiri în viaţa mănăstirii, favorizat fiind de politica vremii, care părea să fie mai blândă şi mai omenoasă. Astfel, după 1983, datorită novicilor care au început să se înmulţească, introduce din nou rânduielile ascetice monahiceşti, respectiv, slujbele de la miezul nopţii şi neconsumul de carne în obşte, lucru ce a dus la o viaţă duhovnicească mai bună.

După Revoluţia din 1989, ca urmare a afluenţei crescânde de credincioşi, în Mănăstirea Lainici se simţea nevoia unei biserici mai mari şi mai încăpătoare. În Duminici şi la marile sărbători religioase se ajunsese să se facă slujbe în aer liber.

La „Izvorul Tămăduirii” din 1990 s-a pus piatra de temelie pentru noua biserică-catedrală de către Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Nestor al Olteniei. Biserica a fost începută, proiectată schematic şi construită până la stadiul de finisaje de către ing. Ioan Selejan, actualmente Preasfinţitul Episcop el Covasnei şi Harghitei.

Noua biserică-catedrală din Mănăstirea Lainici este inedită prin planul său arhitectonic, cuprinzând două biserici suprapuse. Acest lucru a fost impus pe de o parte de planul fizic al terenului, care este în pantă, acesta creând necesitatea unui demisol. Pe de altă parte, precum se cunoaşte, Istoria Bisericii Creştine până în zilele noastre a cunoscut două perioade fundamentale: prima perioadă de la anul 1 până la anul 313, respectiv până la Edictul de la Milano al Sfântului Împărat Constantin cel Mare, „perioada bisericii din Catacombe”, în care s-a vărsat cel mai mult sânge şi au murit milioane de mucenici pentru Hristos, acesta fiind fundamentul şi temelia Bisericii Creştine; şi a doua perioadă, de la anul 313 până în zilele noastre. Asemeni împărţirii Istoriei Bisericii Creştine în aceste două perioade fundamentale, s-a împărţit şi planul arhitectonic al noii biserici.

Însă aspectul cel mai inedit al acestei biserici este tematica iconografică, care se intenţionează, cu ajutorul lui Dumnezeu, să se realizeze. Astfel, biserica de la demisol va fi destinată Bisericii din Catacombe, pictându-se viaţa creştinilor de la anul 1 până la anul 313, reprezentându-se majoritatea Sfinţilor şi martirajelor cunoscute din Istoria Bisericii şi din Sfânta Tradiţie.

În pictura bisericii de la nivelul superior sunt marcate deja cele mai importante momente din istoria bisericii creştine, cu cei mai reprezentativi Sfinţi din toată lumea şi din toate timpurile, ca o cronologie şi universalitate creştină.

De asemenea după Revoluţia din 1989 în mănăstirea Lainici s-au efectuat diverse lucrări majore printre care amintim: construcţia din temelie a unui nou corp de chilii pentru părinţi, a unei trapeze mari pentru hramuri şi sărbători religioase importante, a unui impresionant gard din piatră ce înconjoară mănăstirea, lângă Jiu s-au construit un zid de sprijin împotriva inundaţiilor pe o lungime de un kilometru şi alte multe lucrări pe care nu le mai pomenim aici.

SECOLUL al XXI-lea

În 2006 pe 23 iulie mănăstirea Lainici a primit o mare binecuvântare de la Maica Domnului. A fost adusă de la Muntele Athos, din mănăstirea Dohiariu, o copie a Icoanei făcătoare de minuni „Gorgoepicuus”, „Grabnic Ascultătoarea”.

Această Icoană a fost executată special pentru mănăstirea Lainici printr-o mare taină şi este a cincea copie care s-a făcut în ultimii 100 de ani din toată lumea.

Este o „floare” din Muntele Athos, Grădina Maicii Domnului, adusă şi transplantată în mănăstirea Lainici pentru totdeauna ca semn de mare binecuvântare ce s-a revărsat peste mănăstirea noastră.

Pe 10 aprilie 2009 în ajunul prăznuirii sfântului irearh Calinic de la Cernica, după 109 ani s-au găsit moaştele sfântului Cuvios Irodion Ionescu, duhovnicul sfântului Calinic „ Luceafărul de la Lainici”, cum a fost supranumit. Această minunată descoperire a tainei „Luceafărului de la Lainici” şi aflarea sfintelor sale moaşte a fost tot ca o mare inundare de har peste mănăstirea Lainici.

Sfântul Cuvios Irodion Ionescu este ultima verigă a lanţului neoisihasmului românesc din secolul al XIX-lea. S-a născut în ceruri pe data de 3 mai 1900, iar după 7 ani s-a dezgropat şi s-au găsit moaştele, întregi după care s-au pus înapoi în mormânt.

De atunci până azi a fost o mare taină care de abia acum s-a dezlegat. Astfel sfânta mănăstire Lainici şi întreaga ţară are un mare ocrotitor şi mijlocitor în ceruri.

„Sfinte Preacuvioase Părinte Irodion, stareţul de la Lainici, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”

În prezent, în mănăstirea Lainici se fac toate cele şapte sfinte Laude zilnic şi toată obştea ţine candela aprinsă pentru întărirea credinţei şi a desăvârşirii creştine, alină durerile oamenilor, în limita posibilului, şi se încearcă o trăire cât mai aproape de Dumnezeu.

Nota: informatiile sunt de aici.