TURISM - Palatul Cotroceni

Palatul Cotroceni se află în municipiul Bucureşti, pe Bulevardul Geniului nr. 1, si este astăzi sediul Preşedinţiei României.

Totul a inceput in anul 1679, cand domnul Ştefan Cantacuzino a ridicat pe dealul Cotrocenilor o mănăstire. Biserica şi anexele mănăstireşti au fost ridicate în decurs de doi ani. Opera lui Şerban Cantacuzino a fost continuată de Constantin Brâncoveanu, care a poposit adeseori la mănăstire. În 1862 Alexandru Ioan Cuza a hotărât să utilizeze Mănăstirea Cotroceni ca reşedinţă domnească de vară.
In anul 1888 principele Carol I al României a construit în incinta mănăstirii un palat care să-i servească drept reşedinţă în Bucureşti. Clădirea a fost construită la finele secolului al XIX-lea, în incinta Mănăstirii Cotroceni, într-o zonă privilegiată, liniştită şi înverzită a Bucureştiului. Planurile edificiului au fost realizate de arhitectul Paul Gottereau în stil clasic veneţian.
Mai târziu, arhitectul român Grigore Cerchez a reconceput aripa nordică în stil naţional romantic, adăugând o sală mare, cu o terasă deasupra şi două foişoare cu coloane, dintre care unul era replica faimosului foişor de la mănăstirea Hurez.



Palatul, biserica şi mănăstirea reflectă trei secole de istorie de-a lungul cărora un lung şir de personalităţi remarcabile au luat decizii şi au condus România de aici, începând cu fondatorul palatului, bogatul domn Şerban Cantacuzino. Printre aceştia amintim pe Constantin Brâncoveanu, Nicolae şi Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, Constantin Gheorghe Hangerli, Alexandru Moruzi, Barbu Ştirbey, Alexandru Ioan Cuza, Carol I of Hohenzollern-Sigmaringen, Ferdinand I.
Intre anii 1949-1976, palatul Cotroceni şi-a schimbat destinaţia, devenind Palatul Pionierilor. După cutremurul din 1977 au fost necesare lucrări de resturare în urma distrugerilor, iar preşedintele Nicolae Ceauşescu a transformat palatul în casă de oaspeţi; lucrările de restaurare ale palatului au durat aproximativ 10 ani, fiind coordonate de arhitectul Nicolae Vlădescu. Spaţii importante au fost restaurate conform martorilor de epocă, în timp ce alte interioare au fost reamenajate în spiritul reşedintelor princiare europene din secolul al XIX-lea.

Mănăstirea Cotroceni:

Multiplele transformări au avut ca rezultat diversitatea stilistică a decoraţiei de interior. In 1984 a fost demolată, într-o singură noapte, biserica ridicată de Ştefan Cantacuzino. În prezent, fundaţia bisericii este conturată cu plăci de marmură.
Din 12 iulie 1991, prin hotărâre guvernamentală, în aripa veche a palatului Cotroceni s-a organizat Muzeul Naţional Cotroceni, aflat în subordinea Ministerului Culturii şi s-a deschis pentru publicul vizitator la 27 decembrie 1991.
In anul 1994, Muzeul Naţional Cotroceni a primit premiul European Museum of the Year Award - Special Commendation 1994.



Etajul I

Holul de onoare

S-a păstrat în formă aproape nealterată de intervenţiile ulterioare ansamblul Holului de Onoare, compoziţie decorativă ce aminteşte de Opera din Paris, realizată de Charles Garnier, în stilul neoclasic francez.
Scara monumentală, face legatura cu primul nivel al palatului, care adăposteşte saloanele oficiale. Un lung coridor ne îndreaptă paşii spre prima încăpere a palatului: sufrageria germană.
Decorată în stilul renaşterii germane, sufrageria a fost restaurată conform concepţiei decorative a arhitectului Gottereau. Ea reflectă gustul impus de regele Carol I în prima perioadă de construcţie a palatului (1893-1895).

Biblioteca:

Cabinetul de lucru al regelui Ferdinand este singurul spaţiu care nu a necesitat lucrări de reconstituire, păstrându-se aproape intact. În epocă, biblioteca adăpostea bogatul fond de carte de botanică al regelui Ferdinand; în prezent este expus aici un fond de carte care a aparţinut familiei regale a României.



Marele salon de recepţie:

A fost, se pare, ambiţia reginei Maria de a consemna noul statut al monarhiei şi prin noi lucrări de construcţie la Cotroceni. Pentru aceasta au fost transformate două încăperi din perioada Gottereau - salonul de dans şi celebra sufragerie, în care, la 14 august 1914, s-a semnat intrarea României în primul război mondial.
Spaţiul realizat, numit azi "spaţiul Cerchez", reamenajat între 1925-1926 de către arhitectul român Grigore Cerchez în stil neoromânesc dar care în epocă era cunoscut sub denumirea de "salonul alb" constituie, indubitabil, o reuşită. El se învecinează şi se continuă stilistic cu sufrageria Cotroceni, aceasta din urmă edificată, probabil, înainte de primul război mondial.

Salonul de vânătoare:

Lucrările de amenajare în forma actuală a salonului de vânatoare s-au desfăşurat pe parcursul anilor 1926-1927. Pentru decorarea acestei încăperi, regele Ferdinand l-a trimis pe arhitectul Karel Limann la furnizorii tradiţionali ai Casei Regale.

Salonul florilor:

Este una din primele camere amenajate de regina Maria, un interior scăldat de lumina filtrată prin vitralii, un spaţiu cu exponate al căror leit-motiv decorativ floral sugerează actuala denumire.



Sufrageria Palatului Cotroceni:

In sufrageria regală se află acele inconfundabile piese de mobilier care se spune ca ar fi fost "designate" de însăşi regina Maria. Acest ansamblu, compus din "marea masa a regelui Arthur" şi din 24 de scaune este, în plan stilistic, un exemplu de art-deco original, propriu concepţiei reginei.

Etajul II

Dacă, în Muzeul Naţional Cotroceni, un accent aparte s-a pus pe restaurarea interioarelor rămase intacte sau aproape intacte, probleme deosebite au ridicat acele încăperi radical modificate în timp, încercându-se pe cât posibil ca, prin soluţiile arhitecturale adoptate, să se păstreze ideea compoziţională iniţială.
La această categorie de încăperi, în care martorii de epocă au fost sensibil mai săraci sau chiar au lipsit, s-a optat pentru soluţia recompunerii atmosferei decorative specifice sfârşitului de secol XIX şi începutului celui de-al XX-lea.
Comenzile masive făcute de Casa Regală încă din 1895 firmelor străine, având ca furnizori principali pe cele din Germania (Berlin, Hamburg, Munchen), explică volumul apreciabil de mobilier sobru neorenascentist aflat azi în patrimoniul muzeului.
Distribuirea şi amplasarea lui în apartamente - diferită desigur de amenajările iniţiale - a ţinut cont în primul rând de soluţiile adoptate la restaurare, mobilierul, pe tot parcursul expunerii, făcând permanent rapel interiorului în care a fost plasat.



Salonul oriental:

A avut diverse destinaţii: atelier de pictură şi pirogravură, studio sau drept sală de clasă pentru prinţese, ca apoi să redevină salon. Mobilierul este de provenienţă extrem-orientală iar piesele din bronz şi portelan întregesc această atmosferă.

Apartamentul regal:

Compus dintr-o cameră de lucru mică, intimă, are doar câteva piese de mobilier şi un dormitor încăpător, cu şemineu din marmură, o masă şi câteva fotolii ce trec aproape neobservate, patul monumental dominând încăperea - Apartamentul regal încearcă să reconstituie atmosfera dorită de primul comanditar al palatului, regele Carol I, care aprecia vechile stiluri germane în decorarea interioarelor.

Salonul Henric al II-lea:

Salonul face legatura cu o serie de apartamente plasate de-a lungul unui culoar în forma de "L". Începând cu acest spaţiu, mobilierul ne oferă posibilitatea unei incursiuni în istoria artelor decorative(un accent aparte fiind acordat Franţei).



Apartamentul francez:

Este plasat pe latura de nord-est, cu o splendidă deschidere spre grădinile Palatului. Salonul Ludovic al XV-lea este flancat de două dormitoare. Dormitorul Ludovic al XVI - lea, având aceeaşi destinaţie şi în timpul regelui Ferdinand, este plasat pe latura de răsărit a Palatului, un dressing făcând legatura cu apartamentul reginei Maria.

Dormitorul Reginei Maria:

Dormitorul Reginei Maria a fost restaurat conform variantei din 1929. Regina Maria alesese pentru noua înfăţişare a interiorului stilul Tudor.

Salonul norvegian:

"Fiind despărţită de multe lucruri cu care fusesem obişnuită, îmi făurii cu încetul propria mea atmosferă, aprobată sau dezaprobată, după cum era firea criticilor", mărturiseşte regina Maria în Memoriile sale. Astfel s-a născut neobişnuita cameră maronie sau micul salon norvegian.

Apartamentul stil Adam şi Empire:

Un alt apartament, cu deschidere spre aripa vestică a palatului, asociază în cele două încăperi stiluri ale sfârşitului de secol al XVIII-lea şi începutului de secol al XIX-lea, inspirate din formele sobre ale antichităţii reactualizate prin descoperirile de la Pompei şi Herculanum.

Nota: Pozele si informatiile sunt de aici.