Catedrala Patriarhala, Palatul Patriarhal si Palatul Patriarhiei constituie un ansamblu de prima insemnatate al Bucurestilor, care-si are inceputurile in vremurile de pe la mijlocul secolului al XVII-lea, prin manastirea ctitorita in 1656 de voievodul Tarii Romanesti, Constantin Serban Basarab (1654-1658).
Intre anii 1656-1658, Serban Basarab a construit atat resedinta cat si catedrala patriarhala. Paraclisul reprezinta partea cea mai veche a resedintei. Ulterior, mitropolitii Munteniei si patriarhii Bisericii Ortodoxe Romane au efectuat lucrari de extindere.
Biserica cu hramul "Sfintii Imparati Constantin si Elena" a fost sfintita in 1658 de patriarhul Macarie al Antiohiei si al Intregului Orient, impreuna cu mitropolitul Stefan al Tarii Romanesti si cu episcopii de Ramnic si de Buzau.
Sfantul locas a fost pictat pentru prima data in 1665, in timpul domniei voievodului Radu Leon (1664-1669). Acelasi domnitor a hotarat, prin hrisovul domnesc din 8 iunie 1668, ca manastirea sa devina resedinta mitropolitana.
De fapt, mitropolitul Stefan isi stabilise deja aici resedinta inca de prin anul 1661. In 1925, cand Biserica Ortodoxa Romana a fost ridicata la rangul de Patriarhie, resedinta mitropolitana a devenit resedinta patriarhala si biserica mitropolitana a devenit Catedrala Patriarhala.
In decursul timpului, Catedrala si Palatul cu paraclisul sau au fost reparate, s-au facut extinderi si transformari, dintre care cele mai importante lucrari au avut loc in anii 1792-1799 (initiate de mitropolitii Filaret al II-lea si Dositei Filitti), 1834-1839 (initiate de mitropolitul Grigorie Dascalul si terminate dupa moartea sa), 1932-1935 (initiate de patriarhul Miron Cristea), 1960-1962 (initiate de patriarhul Justinian Marina, proiectant arh. Paul E. Miclescu), precum si in anii 1989 si 2000-2001, acestea din urma cu binecuvantarea si cu inalta purtare de grija a Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist.
Catedrala si-a recapatat forma initiala in urma restaurarii realizate intre 1960-1962 din initiativa patriarhului Justinian Marina. E a a fost construita dupa modelul arhitectural al bisericii Manastirii Curtea de Arges, zidita de domnitorul Neagoe Basarab.
Ca si aceasta, este compusa din altar si naos, inscriind in plan o forma treflata, dintr-un pronaos supralargit, sprijinit pe coloane din piatra, de sectiune octagonala, prevazute, la partea superioara, cu remarcabile capiteluri sculptate in maniera compozita si poleite, iar in elevatie prezinta aceleasi patru turle prismatice.
Coloanele de piatra din pronaos, poligonale si cu muchiile profilate, au capitelele sculptate si poleite. Prezenta lor atesta o alta asemanare cu ctitoria lui Neagoe Basarab de la Curtea de Arges. La exterior, fatadele Catedralei sunt delimitate de jur imprejur in doua registre printr-un brau de piatra dispus cvasimedian.
Monumentul bucurestean este, insa, de proportii mai ample decat modelul sau de la Curtea de Arges. In pridvor, deasupra usii de la intrare, se afla icoana praznicar cu Sfintii Imparati Constantin si Elena, pictata in 1665.
Pictura murala actuala, in maniera neobizantina, a fost realizata de Dimitrie Belizarie, intre anii 1932-1935, inlocuind-o pe cea de factura neoclasica a lui Nicolae Polcovnicul din perioada 1834-1839 (suprapusa, la randul ei, peste un strat pictural mai vechi).
Catapeteasma, ornamentata cu o sculptura filigrana poleita in aur, este de o frumusete deosebita, la fel si Usile Imparatesti lucrate in email de Otilia Oteteleseanu in 1961-1964, la atelierele Institutului Biblic al Patriarhiei Romane. Icoanele imparatesti ale tamplei au fost lucrate in email tot de Otilia Otetelesanu intre 1961-1964, in atelierele Patriarhiei.
Moastele Sfantului Dimitrie cel Nou, asezate intr-o frumoasa racla de argint, au fost aduse in Catedrala din satul Basarabi, de pe malul drept al Dunarii, la 13 iulie 1774, de catre mitropolitul Grigorie II (1760-1787). Sfantul Dimitrie cel Nou este patronul spiritual al orasului Bucuresti, iar ziua sa de praznuire (27 octombrie) este, in fiecare an, prilej de mare pelerinaj al credinciosilor din intreaga tara.
In partea dreapta a pronaosului sunt mormintele patriarhilor Bisericii Ortodoxe Romane: Miron Cristea (1868-1939), Nicodim (1864-1948) si Justin Moisescu (1910-1986).
La rasarit de altarul catedralei se afla clopotnita ridicata de voievodul Constantin Brancoveanu in 1698 si restaurata in 1956-1958, precum si coloana cu inscriptii, de forma rotunda, realizata in memoria mitropolitilor Teodosie (+1708) si Stefan al II-lea (+1738), ale caror morminte s-au aflat, initial, in acest loc.
La nord de Catedrala au fost instalate in 1959, sub forma unui ansamblul numit "Troita", trei cruci de piatra, dintre care cea mare, provenita de la Salatruc-Arges, dateaza din vremea domnitorului Petru Cercel (1583-1585), iar celelalte dateaza din 1617 si, respectiv, 1644.
In complexul catedralei se gasesc:
1. Clopotnita (la rasarit) construita de Constantin Brancoveanu in 1698.
2. Monumentul funerar in forma de stalp rotund din dreptul altarului aminteste prin inscriptii originale decesul mitropolitilor Teodosie (+1708) si Stefan Ilie (+1738).
| |
3. Palatul Patriarhal conceput intr-o prima faza ca staretie si dezvoltat ulterior dupa stabilirea aici a resedintei mitropolitane in 1668. Aspectul lui actual se datoreaza amplificarilor si infrumusetarilor intreprinse in vremea patriarhilor Miron si Justinian, precum si in timpul actualei arhipastoriri a Prea Fericitului Patriarh Teoctist.
4. Paraclisul Palatului Patriarhal, ridicat, intr-o prima etapa, probabil, in timpul domniei lui Gheorghe Duca, terminat si infrumusetat in 1723, prin purtarea de grija a domnitorului Nicolae Mavrocordat si mitropolitului Daniil (1719-1731).
| |
5. Cele 3 cruci din piatra - Troita - aduse si asezate langa catedrala in anul 1959. Cea mai mare este considerata a fi a domnitorului Petru Cercel (1583-1585), iar celelalte doua sunt una din 1617, iar alta din 1644.
Informatiile sunt preluate de aici.
În 1921-1922, în contextul încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria ca suverani ai României Mari, Comisia pentru organizarea serbărilor încoronării a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu pentru ridicarea unui impunător Arc de Triumf în zona nordică a capitalei, pe şoseaua Kiseleff. Din cauza timpului scurt însă, doar scheletul construcţiei a fost turnat în beton armat, minunatele basorieliefuri exterioare fiind realizate din ipsos, ceea ce a determinat – odată încheiate serbările încoronării (octombrie 1922) – o degradare progresivă, cauzată de intemperii, a aspectului exterior al Arcului de Triumf, acesta ajungând la începutul anilor 1930 un "monument incomod" pentru imaginea „Micului Paris” interbelic.
De-abia în 1932, în urma unui articol al lui Mihai Mora intitulat sugestiv "O datorie imperioasă", situaţia deplorabilă a Arcului de Triumf revine în atenţia opiniei publice, decizându-se nu demolarea monumentului construit în 1922, aşa cum ceruseră unele personalităţi, ci înlocuirea basoreliefurilor din ipsos de pe acesta cu unele definitive, din piatră sau marmură de Ruşchiţa. De data aceasta, autorul, acelaşi Petre Antonescu, a dat edificiului o notă mult mai sobră în ceea ce priveşte finisajul exterior, cerând artiştilor pe care i-a cooptat la lucrări să se încadreze în această nouă manieră de lucru. Printre artiştii care au lucrat la finisaj se numără Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constatinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea şi Costin Petrescu, toţi nume cunoscute în perioada interbelică.
Populaţia, şi cu precădere numeroasele asociaţii şi societăţi ale foştilor combatanţi din primul război mondial, a contribuit cu peste 7 milioane de lei la edificarea Arcului de Triumf, răspunzând cu promptitudine subscripţiilor lansate în cursul anului 1935 de Ministerul Apărării Naţionale. Odată adunate sumele necesare, anul 1936 a fost consacrat integral definitivării monumentului, pentru ca la 1 decembrie în acelaşi an, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România, să aibă loc ceremonia inaugurării. Momentul a fost marcat de participarea regelui Carol al II-lea, a mamei sale, Regina Maria, a prinţului moştenitor Mihai, a membrilor guvernului României şi a numeroşi invitaţi de onoare din ţară şi din străinătate.
Infiintata prin Decretul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza si reclamandu-se ca succesoare a structurilor de invatamant superior inaugurate de Academia Domneasca (1694), Universitatea din Bucuresti a contribuit si contribuie in mod decisiv la dezvoltarea si modernizarea invatamântului, stiintei si culturii românesti.
Universitatea din Bucuresti este una din cele mai importante institutii de invatamant superior din Romania ce ofera numeroase programe de studii, la toate nivelurile si formele de pregatire universitara: 22 programe de scurta durata, peste 75 de programe de lunga durata, 12 programe in forma de invatamant deschis si la distanta, peste 120 programe de masterat, peste 50 programe de doctorat, programe de inalte studii postuniversitare, programe de reconversie profesionala si de perfectionare. Toate programele oferite sunt acreditate sau autorizate. Diplomele acordate de Universitea din Bucuresti sunt recunoscute in majoritatea tarilor lumii. Multi dintre absolventii Universitatii s-au afirmat ca personalitati de seama: profesori si cercetatori la majoritatea marilor universitati ale lumii, membrii ai Academiei Române si ai unor academii din alte tari, scriitori, politicieni (parlamentari, ministri, prim-ministri, presedinti), diplomati, inalti prelati.
Cuprinde facultati ca: Facultatea de Biologie, Facultatea de Chimie, Facultatea de Filosofie, Facultatea de Drept, Facultatea de Fizica, Facultatea de Geografie, Facultatea de Geologie si Geofizica, Facultatea de Istorie, Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, Facultatea de Litere, Facultatea de Matematica si Informatica, Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, Facultatea de stiinte Politice, Facultatea de Teologie Baptista, Facultatea de Teologie Ortodoxa, Facultatea de Teologie Romano-Catolica si Asistenta Sociala.
Universitatea din Bucuresti in topurile internationale
Clasamentul Times Higher Education Supplement plasa in 2007 Universitatea din Bucuresti intre primele 500 de universitati ale lumii. Pe domenii, clasamentul se prezenta astfel: Arte si stiinte umaniste – 277, stiinte sociale – 330, Inginerie si Tehnologia Informatiei (IT) – 336, stiinta vietii si biomedicina – 427, stiintele naturii – 447.
Recent, in urma selectiei tuturor publicatiilor stiintifice cu autori din România, indexate de Thomson ISI in Essential Science Indicators , dupa numarul celor mai citate lucrari, Universitatea noastra se plaseaza pe locul 641 la Chimie (din cele mai citate 858 departamente de profil din lume, ), la Fizica locul 543 (din cele mai citate 642 departamente), iar la Inginerie pe locul 720 (din 995 departamente).
Parcul Herastrau sau Parcul National Carol al II-lea a fost construit in 1936 pe malurile Lacului Herastrau si este cel mai mare parc al Bucurestiului. In prezent, Parcul Herastrau are o suprafata de cca 110 ha.
Inainte de 1930, zona pe care se afla astazi parcul era o zona mlastinoasa care a fost asanata in perioada 1930-1935. Cu aceasta ocazie s-a pus si problema amenajarii intregii suprafete ramase libere, tinand cont si de faptul ca in zona respectiva exista deja Arcul de Triumf. Incepand din 1948, placutul loc de agrement a primit numele de Parc Herastrau, numarand azi, printre atractiile sale, un teatru de vara, pavilioane de expozitii, terase si restaurante.
Lacul Herastrau are 77 ha si este utilizat pentru agrement, sporturi nautice si navigatie, fiind dotat cu salupe, hidrobiciclete, vaporase.
Ca puncte de atractie enumeram: Insula Trandafirilor, a carei compozitie are doua axe, una care deschide perspectiva catre Muzeul Satului si alta care face legatura cu restul parcului, Gradina Japoneza amenajata in anul 1998 cu sprijinul ambasadei Japoniei in Romania, fundatiei comemorative a expozitiei mondiale japoneze, monumente si statui, "Aleea Cariatidelor" de Constantin Baraschi a produs senzatie la lansarea ei din cadrul sarbatorii "Lunii Bucurestilor" – 1939, fiind transpunerea unui element clasic grecesc in stil romanesc. Statuia generalului de Gaulle, in Parcul Herastrau, la intrarea dinspre Piata Charles De Gaulle a fost dezvelita cu prilejul Sommet-ului Francofoniei de la Bucuresti, in septembrie 2006. Are o inaltime de 4,7 metri si cantareste aproximativ cinci tone.
Edificiul a fost ridicat intre 1927 si 1937 dupa planurile arhitectului roman D. Niculescu. In 1948, dupa abolirea monarhiei, Palatul Regal a devenit sediul Muzeului National de Arta. Inaugurata in 1950, Galeria Nationala adaposteste lucrarile unor pictori celebri precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady si a unor sculptori ca Dimitrie Paciurea, Constantin Medrea, Ion Jalea si faimosul Constantin Brancusi. Patrimoniul muzeului cuprinde si 4.000 de gravuri si desene ale unor artisti romani si straini celebri.
Constructia este in forma de U, cu o curte interioara. Fatada are doua intrari: intrarea din stanga era folosita de rege si oaspetii sai iar cea din dreapta era destinata demnitarilor. A fost avariat grav in timpul evenimentelor din decembrie 1989, multe exponate fiind distruse in urma incendiilor. Fatada a fost si ea distrusa de gloante, geamurile sparte, deoarece se credea ca se ascund teroristi in Palat. Lucrarile de restaurare au inceput deabia la finalul anilor '90, iar din 2000 au fost redeschise pe rand galeriile. Astazi, Palatul Regal este un muzeu exceptional, insa cladirea nu poate fi vizitata integral. Sala Tronului, de exemplu, este inaccesibila publicului larg.
Muzeul National de Arta cuprinde trei galerii si doua colectii de arta decorativa:
Galeria de Arta Europeana: se gaseste in aripa Kretulescu si a fost redeschisa de curand. Aici sunt reunite tablourile celor mai reprezentativi pictori din Europa, de la Renasterea timpurie pana la primele decenii ale sec. XX. Alaturi de colectia de pictura a casei regale romane, pot fi admirate capodoperele artei europene: "Madona cu pruncul" de Domenico Veneziano, "Haman implorand iertare Esterei" de Rembrandt, "Portret de barbat cu inel" de Jan van Eyck, "Camille" de Claude Monet, "Varsta", "Sarutul", "Primavara" de Auguste Rodin, etc.
Galeria de Arta Veche Romaneasca: se afla la etajul intai al Corpului stirbei si cuprinde 9.500 de piese, expuse in 7 sali, care ofera o imagine unitara despre viata culturala din tara Romaneasca, Moldova si Transilvania. In 3 din cele 7 sali sunt expuse piese laice si de cult din metale pretioase, bijuterii si accesorii de costume din sec. XIV-XIX.
Galeria de Arta Romaneasca Moderna: reuneste 8.479 de picturi si 1817 de sculpturi si se afla in etajul al doilea al corpului Stirbei. Una dintre galerii este dedicata in exclusivitate sculptorului C.tin Brancusi si reuneste opere de tinerete si de maturitate ca: Supliciu, Cap de copil, Somnul, Prometeu, Rugaciune, Cumintenia pamantului.
Colectia de arta decorativa facea parte initial din Galeria de arta universala, alaturi de pictura si sculptura europeana si un ansamblu de obiecte de arta orientala. Colectia numara in prezent aproximativ zece mii de piese de arta europeana, inclusiv romaneasca, fiind cea mai importanta din tara si cuprinde: tapiserii, lucrari de tapiserie contemporana romaneasca, piese de mobilier, ceramica, colectie de ceasuri precum si piese de argintarie executate la Augsburg, Berlin sau Nürnberg.
Colectia de arta orientala si-a capatat autonomia abia in anul 1990 iar sectia cuprinde acum cel mai reprezentativ lot de piese din Orientul islamic, China si Japonia, aflat in posesia unui muzeu National din Romania. Cuprinde: circa 400 de covoare, tesaturi si broderii, picturi, fildesuri si portelanuri chineze si japoneze, sculptura in lemn, arme si textile.
Gradina Cismigiu este cea mai veche gradina publica din Bucuresti. Este asezata in centrul orasului, are o suprafata de circa 16 hectare si este marginita de doua artere importante: bulevardul Regina Elisabeta si bulevardul Schitu Magureanu. In partea sud-estica a gradinii este Colegiul National Gheorghe Lazar. Gradina Cismigiu este amenajata in genul parcurilor engleze.
Istoria acestui loc incepe pe la 1779 cand domnitorul Tarii Romanesti, Alexandru Ipsilanti a ordonat sa se construiasca doua cismele pentru a avea apa buna de baut. Numele parcului provine tocmai de la aceste cismele deorece seful lucrarilor avea titulatura de "Marele Cismigiu" – adica mai mare peste cismele.
Lucrarile de amenajare au inceput sub conducerea arhitectului vienez Frederich Wilhelm Meyer. In acele vremuri aici era un loc cu balti, trestie si papura. Odata cu inceperea lucrarilor acestea dispar iar in locul lor apare o gradina publica cu alei si cu o fantana arteziana in centru. Sunt plantati peste 30 000 de arbori indigeni, dar si specii rare. Au mai fost realizate grote artificiale, covoare florale, poduri si au fost montate banci. Cismigiul n-a fost realizat dintr-o data, ci treptat. Suprafata a fost marita si cu o parcela cumparata din gradina familiei Cretzulescu. Au fost adusi pesti exotici, lebede si pelicani. Mult mai tarziu, a luat fiinta si o minigradina zoologica: ursi, lupi, vulpi si castori. In 1852 s-a reusit imprejmuirea intregului parc. Ministerul de interne s-a ocupat in mod deosebit de aceasta gradina, dand o serie de dispozitii. Plimbarea pe alei se putea face de la rasarit pana la orele 22, iar in noptile luminoase, pana la miezul noptii. Nimeni nu avea voie sa intre in gradina calare sau cu trasura, la fel intamplandu-se si cu cainii si cu alte animale. Interzis le era accesul si vanzatorilor ambulanti. Se pedepseau si cei ce calcau pe iarba ori rupeau flori. Pana si atmosfera prea zgomotoasa era sanctionata.
Parcul Cismigiu cuprinde si o intinsa gradina franceza in vest, Rondul Scriitorilor si Rondul Roman precum si o gradina de trandafiri (in nord), trei lacuri pe unul din ele aflandu- se o insula si un debarcader unde se pot inchiria barci de agrement. Fara indoiala parcul este un loc indragit nu numai de bucuresteni ci de oricine poposeste aici chiar si pentru scurt timp.
Iarna, lacul se transforma intr-un imens patinoar, spre incantarea bucurestenilor.
Creat in 1936 prin stradania prof. Dimitrie Gusti (1880-1955), intemeietorul scolii romanesti de sociologie, Muzeul Satului este unul dintre primele muzee etnografice din lume si al doilea muzeu etnografic in aer liber din lume, dupa cel din Stockholm. Urmarind sa ofere o imagine cat mai clara a vietii taranilor, a spiritului lor de inventivitate, remarcabilului lor simt artistic, muzeul incearca sa reconstituie, intr-un cadru natural generos, ambianta intima a fiecarei locuinte si reuseste acest lucru aducand, in jurul fiecarei gospodarii, hambarele, grajdurile, gardurile lucrate din lemn, nuiele sau chirpici, portile modeste sau impunatoare, interioarele cu mobilierul specific, uneltele de munca, vasele, covoarele si alte tesaturi etc.
Din Moldova au fost aduse 10 gospodarii, printre care: casa din Straja (datand din 1760) si casa din Fundu Moldovei cu foisor si prispa larga. Dintre gospodariile dobrogene atrag atentia casa din Ostrov cu prispa sustinuta de stalpi frumos ornamentati, gospodaria lipoveneasca (1898) si cherhanaua, ambele din Jurilovca. Arhitectura populara din Muntenia este ilustrata, printre altele, de frumoasa gospodarie din Chiojdu, construita din bolovani si avand un foisor cu stalpi ciopliti si balustrada din scandura traforata.
Din Oltenia au fost aduse doua locuinte arhaice (bordeiele din Draghiceni si Castranova), dar pe langa alte gospodarii din aceasta parte a tarii se impune casa din Curtisoara (inc. sec. XiX-lea), tipica pentru asezarile zonei de deal. Transilvania ne ofera o mare diversitate de constructii: casa din Salciua (Tara Motilor) cu un acoperis enorm din paie, modesta casa din nuiele lipite cu lut din Dumitra, casa din Dragus, cu un exterior extrem de bogat in ornamente (stergare, ceramica smaltuita, paretare etc). Dintre instalatiile tehnice aflate in muzeu mentionam moara de vant din Dobrogea, atelierul de olarie din Horezu, pive si valtori actionate de apa etc.
In muzeu, pe langa case, putem vedea si alte monumente originale, precum biserici, mori de apa si de vant, de mare valoare istorica si artistica. Obiectele din case – impletituri, vase, covoare, icoane si mobila – ne arata originalitatea creatiei poporului, sensibilitatea si pasiunea de care dau dovada oamenii de la sat.
Numita si Perla Carpatilor, Sinaia este situata la o altitudinea intre 767m – 860m si ofera, in afara privelistilor minunate, posibilitatea efectuarii de sporturi de iarna. Partiile din statiune sunt deservite de teleschi/telescaun, accesibile cu telecabina Sinaia – Cota 1400 – Cota 2000. De asemenea, Centrul de Informare si Promovare Turistica, amplasat intr-o cladire din curtea Primariei, ofera informari complete despre activitatea turistica. Tot in acelasi loc are sediul Serviciul Public Judetean Salvamont. Printre principalele puncte de atractie turistica sunt Castelul Peles, Pelisorul, Gara Regala, Manastirea Sinaia, Cazinoul, Casa Memoriala "George Enescu" (vila Luminis din cartierul Cumpatu), Casa Nicolae Iorga (str. Ghe. Doja nr.1), Casa Anastasie Simu, mare iubitor si colectionar de arta romaneasca, (str. M. Kogalniceanu nr.68).
Gara din Sinaia a fost construita in 1913, iar la inceputul secolului XX aici opreau importante trenuri internationale cum ar fi Orient Express sau Arlberg Express. Pe peron se afla o placa in amintirea Primului Ministru roman I.Gh.Duca asasinat de legionari in anul 1933.
Cea de a doua gara, Gara Regala, a fost construita in 1939 si era destinata garniturii de tren care transporta Casa Regala.
La vremea respectiva pe cladire erau amplasate insemnele lui Carol al II-lea. In salonul central se afla o pictura murala, de forma patrata, cu latura de 5,5 metri, reprezentand o vanatoare domneasca, inscriptionata in limba latina: Basarab Voievod secol XIV.
Chiar si in regimul comunist a fost pastrata destinatia oficiala a Garii Regale, pe aici trecand, in 1975, presedintele american Gerald Ford. In prezent, gara nu este deschisa circuitului public.
Construit la initiativa lui Carol I, intre 1912 – 1913, Cazino Sinaia se afla situat in parcul "Dimitri Ghica". Primul actionar a fost baronul de Marcay, actionar si al cazinoului din Monte-Carlo, dupa ale carui planuri a fost construit si cel din Sinaia. In scurt timp cladirea a intrat in circuitul marilor cazinouri din lume, fiind organizate curse speciale de trenuri care aduceau amatorii de jocuri de noroc in statiune. In anii '30 devenise aproape principalul punct de atractie al statiunii, ceea ce a condus si la dezvoltarea economico-sociala a localitatii. Se spune ca la vremea respectiva erau zilnic cel putin 800 de persoane care treceau prin Casinou. Dupa 1947 cladirea va deveni Casa de Cultura unde se vor organiza spectacole de teatru, folclor si concerte. Abia in 1975 a fost renovata din temelii si folosita pentru reuniuni internationale.
Astazi, Casino Sinaia adaposteste Centrul International de Conferinte care se ocupa de organizarea de conferinte, simpozioane, congrese, dispunand de dotari moderne: internet de mare viteza, patru linii telefonice internationale, traducere simultana, interpreti, parcare etc. Sala Oglinzilor poate gazdui receptii de pana la 500 de persoane. Salonul Oval are o capacite de 240 de locuri. Salonul cu struguri este destinat reuniunilor de panal a 60 de participanti. Sala de teatru are 400 de locuri, si de asemenea mai exista doua saloane de protocol si doua sali de conferinte.
Postări
Toate comentariile
