vineri, 26 februarie 2010

TURISM - Monumentul paleocrestin Niculitel

Martirionul de la Niculitel este un monument unic in Europa. Basilica
si cripta-martirium au fost construite dupa anul 370 e.n. in timpul
Imparatului Valens, pe locul unui vechi mormant din sec. III e.n.



Vestigiile arheologice atesta existenta unei asezari romano-bizantine
a carei vechime se incadreaza tot in sec. IV e.n.. Are o absida
semicirculara iesinda, naos rectangular impartit in trei nave prin
stalpi de sine statatori, care sprijineau, in spatiul vertical al
edificiului, un acoperis de lemn in doua ape, invelit cu olane.



Nu avea nartex, in schimb avea pilastri angajati in capetele sudice ale
navelor laterale, in scopul sustinerii unor arcade transversale si
care compartimentau spatiul interior
al navelor laterale, de o parte si de cealalta a intrarii in nava
centrala, intrare larga situata pe axul absidei.



In zona centrala a absidei, sub pavimentul altarului, se afla o cripta martirica
monumentala, complet ingropata, care adaposteste un grup de patru
martiri la partea superioara a martirionului - Zotikos, Attalos,
Camasis si Philippos, respectiv doi martiri la nivelul inferior, care
provin dintr-un mormant martiric mai vechi.



Expozitia permanenta de obiecte paleocrestine, fotografii color si diapozitive completeaza
muzeal vizitarea intregului ansamblu paleocrestin.



Descoperirea monumentului s-a datorat unor ploi torentiale care, in primavara
anului 1971, au provocat aparitia unei portiuni din cupola criptei.


Edificiul face parte din categoria basilicilor cu trei nave,
prezentand la fatada un spatiu deschis - atrium - element rar intilnit
in zona balcano-pontica.


Este cel mai vechi edificiu de cult crestin cu «nartex» cunoscut pana
in prezent.

Localizare:


Vizualizare hartă mărită

joi, 25 februarie 2010

TURISM - Cetatea Dinogetia

Dinogetia, cetate romana si bizantina este situata pe o mica insula
(popina) numita nu intamplator de localnici „Bisericuta". Asezerea a
beneficiat de o pozitie naturala dominanta, cu vizibilitate spre malul
stang, de la Barbosi-Galati pana la Aliobrix si, fiind inconjurata de
ape (garlele si baltile pe care Dunarea le formeaza in dreapta marelui
cot din fata orasului Galati), dispunea si de avantajul unei aparari
naturale.


Ruinele de pe popina Bisericuta-Garvan au fost semnalate inca din
prima jumatate a secolului al XIX-lea. O schita de plan a fost
publicata in 1868 de E. Desjardins. O alta schita a fost publicata mai
tarziu de Gr. Tocilescu.
Primele sapaturi arheologice cu caracter sistematic au inceput la
initiativa Muzeului National de Antichitati in anul 1939, sub
conducerea lui Gh. Stefan si continua si in prezent.

Cea mai veche mentiune unde intalnim acest toponim o gasim la
geograful Ptolemeu (Dinodheteia), care face si o localizare exacta. De
asemenea, Dinogetia mai apare mentionata in Itinerarium Antonini
(Dinigettio), Notitia Dignitatum (Dinogothia), precum si in sec. VII
de Geograful din Ravena (Dinogethia).

Cercetarile sistematice incepute in anul 1939 si apoi, din anul 1949
au precizat momentul initial al construirii cetatii si etapele
succesive de refacere. Fortificatia este construita de romani in sec.
II p.Ch si suprapune o asezare getica. Cetatea sufera distrugeri la
mijlocul sec. II p.Ch. si la mijlocul sec. III p.Ch. La sfarsitul
secolului III p.Ch. a fost construita, pe stanca naturala,
fortificatia romano-bizantina pe care o cunoastem azi. Momentul este
marcat de descoperirea, la Garvan, a unui stalp miliar („milliarium")
din timpul lui Diocletian. Noua fortificatie, avea 14 turnuri de
aparare dispuse la distanse relativ egale de cca. 20m de-a lungul
incintei de forma trapezoidala urmarind in parte forma terenului
stancos; dintre ele, trei erau in forma de potcoava cu pilon central,
iar celelalte erau in forma de U. Accesul se facea pe poarta
principala, care se afla pe latura de S, iar alte doua porti mai mici
erau prevazute pe laturile de V si de N. Din perioada de maxima
inflorire de la jumatatea sec. IV p.Ch. dateaza constructia unei
basilici de plan rectangular, cladirea comandamentului si edificiul
termal (baile). Cea mai importanta refacere de la Dinogetia are loc in
timpul imparatului Anastasius, la sfarsitul sec. V p.Ch. Cetea
Dinogetia este distrusa si parasita la inceputul sec. VII p.Ch.

La „Bisericuta"-Garvan a functionat un castellum ce adapostea
detasamente militare (din. Leg. V Macedonica, coh. I Mattiacorum, Leg.
I Italica, Coh. I Cilicum si Clasis Flavia Moesica).
Pe terasa sudica, despartita de cetate printr-un brat al baltii
Latimea, s-a constituit asezarea civila si necropola, care sunt strans
legate de evolutia cetatii.

Fortificatia de la Dinogetia este refacuta dupa 971 cand, sub
imparatul Ioan Tzimiskes, invingator in luptele cu Sviatoslav al
Kievului, Dobrogea reintra in stapanire bizantina. Din acest moment
cetatea de la Dinogetia se integra in circuitul economic al Imp.
Bizantin. Pentru aproape trei secole (971- inceputul secolului al
XIII-lea), asezarea fortificata si-a revenit, in afara de incinta
partial reparata, singura constructie de zid era bisericuta(sec.
XI-XII) din mijlocul cetatii, care a dat numele actual al insulei.

Din cetatea existenta in sec. VI se pastreaza zidul de incinta, gros
de 3 m, strajuit de 14 turnuri. In incinta se afla ruinele unei
bazilici, cea mai importanta si cea mai veche de pe teritoriul tarii
noastre, a unor drumuri, unelte agricole si casnice, care indica rolul
militar al cetatii. Dupa 1990 au fost incepute lucrari de restaurare,
Dinogetia devenind un important punct turistic.

Localizare:


Vizualizare hartă mărită

miercuri, 24 februarie 2010

TURISM - Casa Sfatului din Brasov

Casa Sfatului din Braşov (în germană Kronstädter Altes Rathaus), un
important monument de arhitectură din municipiul Braşov, a fost
iniţial doar un turn de supraveghere, ale cărui baze se aflau pe cele
ale actualului turn.


În 23 decembrie 1420 se încheie un acord între Adunarea Districtului
Ţării Bârsei şi breasla blănarilor privind construirea Casei Sfatului.
În acest document se menţionează că reprezentanţii breslei blănarilor
braşoveni au îngăduit celor nouă comune ale "Provinciei Ţara Bârsei"
să-şi construiască deasupra bolţii de vânzare a breslei o cameră
pentru "acordarea dreptăţii" şi pentru şedinţele magistratului.
Totuşi, din cauza invaziei turceşti din 1421, a distrugerii în mare
parte a oraşului, precum şi a arestării magistratului oraşului, acest
proiect va fi amânat.

Clădirea s-a transformat în Primărie pe măsură ce oraşul s-a
dezvoltat. Astfel, următoarea menţiune despre Casa Sfatului din Braşov
apare în 1503, ea fiind menţionată sub numele de "Praetorium".

Construcţia a cunoscut de-a lungul anilor multe modificări, multe
dintre ele fiind datorate distrugerilor provocate de evenimente
naturale:

* 5 iulie 1608 - un trăznet loveşte turnul Casei Sfatului;
incendiul nu a putut fi stins decât după ce s-a turnat în foc vin,
oţet şi lapte;
* 17 iunie 1662 - un cutremur afectează puternic Casa Sfatului;
turnul avea să se prăbuşească în proporţie de două treimi;
* 24 iulie 1682 - o furtună puternică loveşte din nou "turnul
trompetiştilor" (numit aşa pentru că un trompetist anunţa trecerea
fiecărei ore);
* 21 aprilie 1689 - marele incendiu (provocat de forţele
habsburgice care asediau oraşul) distruge o mare parte din clădire.
După aproape un secol, în anul 1780, se încheie lucrările de
reconstrucţie a Casei Sfatului, în stil baroc, aproximativ în forma pe
care o cunoaştem astăzi. Tot atunci, pe loggia din faţă, i se adaugă
celebra stemă a Braşovului.

Administraţia oraşului se mută din aceasta clădire în anul 1876,
într-o clădire nouă situată la interesecţia străzilor Republicii şi
Mihail Sadoveanu.

La inceputul secolului XX, Casa Sfatului urma să fie demolată şi
înlocuită cu o clădire administrativă modernă. Acest lucru a fost
evitat doar datorită unei puternice campanii de presă pentru
menţinerea vechiului monument istoric. Ultima modificare arhitecturală
a Casei Sfatului a avut loc în anii 1909 - 1910, când acoperişul baroc
a fost înlocuit de actualul acoperiş piramidal, cu ţigle colorate. Din
1950, clădirea găzduieşte Muzeul Judeţean de Istorie.

Locatie:


Vizualizare hartă mărită

luni, 22 februarie 2010

TURISM - "Cetatuia" de la Polovragi, Gorj

Fortificaţiile dacice de la Polovragi se află pe muntele Padeş, la o altitudine de circa 1000 m, pe malul stâng al râului Olteţ. Atât din punct de vedere strategic cât şi tactic, poziţia era foarte bună, având o excelentă vizibilitate spre sud, asupra bazinului mijlociu al Olteţului şi supraveghea drumul de plai care lega platforma Oltului cu Valea mijlocie a Mureşului trecând prin zona aşezărilor dacice din munţii Orăştiei. Atacul direct era foarte dificil, deoarece de la drumul de plai singura cale de acces era o poiană lungă de circa 300 m şi lată de 60 m, al cărui cap vestic se ridică cu 30 m un mamelon cu pante abrupte, apărat dinspre vest şi nord de cheile Olteţului şi de râpe pe care se află fortificaţia „Cetăţuia”. La sud de acest mamelon separat de el printr-o şa îngustă şi puternic denivelată se află un platou de circa 6.000 m2, de asemenea bine apărat natural în special pe laturile de vest, sud şi parţial est platoul numit de localnici „La crucea lui Ursache” şi care a servit ca cetate de refugiu pentru populaţia aşezării ce se afla la poalele muntelui.

http://www.verticalonline.ro/wp-content/uploads/2009/10/cheile-oltetului-cetate-polovragi.gif

„Cetăţuia” şi trecutul ei
Rolul principal în cadrul complexului de fortificaţii de la Polovragi l-a avut „Cetăţuia” unde stratigrafic au putut fi surprinse două faze constructive principale. În prima fază, mamelonul cu cota 1000 a fost amenajat pentru locuire şi apărare, atât platoul din vârful înălţimii, cât şi prin crearea pe versantul nordic a patru terase artificiale succesive. Pe platoul superior a fost construită o fortificaţie patrulateră cu laturile de sud şi de nord de 18 şi 19 m, iar cele de est şi vest de 8 şi 9 m. Fortificaţia constă într-un val de piatră locală de calcar, spartă şi din lut galben dispuse în straturi alternative. Pentru a împiedica alunecarea valului la piciorul pantei era amenajat un parament din blocuri de dimensiuni mai mari, care se sprijinea pe denivelările naturale ale stâncii, fie în şanţuri în formă de unghi practicate în rocă.
În ce-a dea doua fază constructivă, survenită ca urmare a unui atac ce a dus la incendierea cetăţii, în valul de apărare din vârful mamelonului, s-a implantat un zid, iar un alt zid, s-a ridicat pe terasa de nord, care este de fapt singura ce se întinde pe tot arcul cuprins între râpa dinspre est şi cheile Olteţului spre vest. Alte ziduri, groase de aproximativ 2 m erau construite din blocuri de calcar, unele cu urme de fasonare, blocuri din rocă cristalină sau din gresie fasonată.
Cetatea de refugiu de pe platoul „Crucea lui Ursache” era apărată pe laturile de nord şi est de două valuri, diferite ca structură şi mărime, separarea lor făcându-se de la poarta de acces ce se afla în colţul nord – estic al cetăţii, pe latura de est. Panta foarte abruptă, aproape impracticabilă astăzi, de pe latura estică nu a necesitat crearea unei fortificaţii artificiale puternice, de acea, de-a lungul acestei margini a platoului s-a ridicat doar un mic val lat de 5 m şi înalt de 1 m.
Latura de nord, singura care putea fi atacată beneficia de un sistem de apărare mult mai puternic şi folosea un procedeu constructiv încă nesemnalat la alte fortificaţii dacice, care consta din calcinarea pe locul de construcţie a pietrei de calcar şi udarea ei ulterioară pentru a se transforma în var. Astfel, de-a lungul marginei platoului, pe o lăţime de 2 m s-a creat o platformă solidă, orizontală, groasă de aproximativ 50 cm printr-un fel de mortar constând din var şi din miezurile pietrelor de calcar, insuficient calcinate, peste care se ridică un zid de pietre de calcar legate cu lut. Tot acest sistem era înglobat într-un val de piatră şi pământ, lăţimea totală a acestui sistem de apărare fiind de 10 m, iar înălţimea actuală de circa 2 m.

http://www.evz.ro/sapteminuni/wp-content/gallery/cheile-oltetului/polovragi-si-cheile-oltetului-1-apm-gorj.jpg

Vatră străveche de locuire
Locuinţele descoperite în ansamblul fortificat de la Polovragi sunt de suprafaţă. Ele fac parte din categoria celor cu podea din lut bătătorit şi cu pereţii din lemn cu relativ puţină lipitură de lut cât şi colibe fără podină din lut cu pereţii din lemn şi nuiele.
Materialul arheologic cel mai numeros care a fost descoperit îl constituie ceramica atât ce-a lucrată cu mâna, cât şi ceramica lucrată la roată. Întâlnim tipuri de vase sub formă de borcan, ornamentate cu brâuri alveolate sau sub formă de şnur, căţuile (ceşti) lucrate cu mâna, fusaiole, castroane de diferite tipuri şi mărimi etc.
Obiectele metalice descoperite constau în piroane, cuţitaşe, vârfuri de săgeţi şi lance, pinteni, catarame, fibule ş.a.
În descoperirile arheologice de la Polovragi o menţiune deosebită este descoperirea de pe terasa VII din partea de nord a „Cetăţuii”, care constă într-o plăcuţă dreptunghiulară din bronz având dimensiunile de 101 x 66 mm şi este lucrată în basorelief pe ambele feţe. Pe avers, central, este redat un cavaler văzut din profil, înaintând spre stânga, personajul este bărbos şi poartă pantaloni strâmţi, o cămaşă pe umeri care-i flutură ca o mantie, iar pe cap are o bonetă răsfrântă în faţă. Calul, care îl însoţeşte pe acesta este redat proporţional mai mic decât natural în comparaţie cu călăreţul. La stânga şi la dreapta călăreţului, privind spre el şi salutându-l parcă cu mâna dreaptă ridicată sunt două personaje identice, redate din profil, cu fizionomia şi îmbrăcămintea corespunzătoare lumii clasice greco-romane. Pe reversul piesei este redat în centru un cantaros (vas grecesc), încadrat de două păsări probabil doi cocoşi. Totul este încadrat într-un chenar de semiove.
Interpretarea unitară a plăcuţei, ca o piesă votivă, cu caracter religios, este dificilă, deoarece nu reprezintă nici o divinitate. Reversul îşi găseşte anumite analogii cu reprezentarea reliefurilor cu cavalerul trac sau cavalerii danubieni. Cu toate acestea, o explicaţie magico-religioasă ar fi posibilă ca o reflectare a contactului unei căpetenii dacice cu lumea sudică.

http://static.panoramio.com/photos/original/20664095.jpg

Fortificaţiile dacice de la Polovragi se datează în secolul I î.Hr., în acest sens pledând toate descoperirile arheologice: ceramică, fibule, monede şi tehnica de construcţie.
Săpăturile arheologice de la Polovragi, au mai dat la iveală descoperirea a trei monede republicane romane, din deceniul al IX-lea, al sec. I î.Hr. şi a două monede greceşti: una de tip Dyrhachium şi alta de tip Apollonia din sec. II-I î.Hr. Acestora li se adaugă şi monedele descoperite întâmplător pe „Cetăţuie” şi în aşezarea civilă, trei tetradrahme de argint de la Filip al II-lea sau imitaţii după acestea.
Tehnica de construcţia a fortificaţiilor şi unele indicaţii cronologice: blocurile de gresie fasonată trebuie puse în legătură cu apariţia în lumea dacică a cetăţilor lucrate după model elenistic, eveniment ce s-a produs după anul 50 î.Hr. odată cu extinderea stăpânirii lui Burebista asupra oraşelor pontice.
Momentul distrugerii fortificaţiilor de la Polovragi poate fi plasat la sfârşitul sec.I î.Hr. sau la începutul celui următor şi se datorează unor frământări interne în lumea dacică petrecute după moartea lui Burebista.

Localizare:


Vizualizare hartă mărită

joi, 18 februarie 2010

TURISM - Cetatea Chilia

În antichitate, pe locul viitoarei cetăţi Chilia, a existat o cetate grecească Achillea. Numele acesteia din urmă, ca şi cel de Chilia, pare a veni de la numele eroului grec Ahile, înmormântat, potrivit legendei, la gurile Dunării, pe insula Leuke (azi Insula Şerpilor).

http://www.iatp.md/istorie/romana/medievala/ilustratii/chilia_medievala.jpg

Până în secolul al X-lea, cetatea este stăpânită de bizantini. Ulterior, trece în posesiunea genovezilor. În această perioadă, cetatea poartă numele de Licostoma. Registrul ţinut la Chilia de către notarul genovez Antonio de Podenzolo între noiembrie 1360 şi mai 1361 atestă o intensă activitate comercială la Dunarea de Jos. De aici se exportau spre capitala Imperiului Bizantin mari cantităţi de grâu, miere, ceară, vin, sare, peşte şi alte produse.

La sfârşitul secolului al XIV-lea, Mircea cel Bătrân extinde teritoriul Ţării Româneşti până la Marea Neagră, Chilia intrând astfel în componenţa statului muntean. La scurt timp, în 1426, domnul Moldovei Alexandru cel Bun pune stăpânire pe cetate, profitând de situaţia grea în care se afla domnul Ţării Româneşti, Dan al II-lea.

Peste două decenii, în 1448, domnitorul Petru al II-lea al Moldovei cedează cetatea Chilia lui Iancu de Hunedoara, care îl ajutase în lupta pentru recâştigarea domniei împotriva lui Roman al II-lea.

Pe 22 iulie 1462, Ştefan cel Mare asediază fără izbândă Cetatea Chilia, apărată de o garnizoană ungară. În cadrul atacului, Ştefan este rănit la gleznă. Potrivit tradiţiei, Ştefan cel Mare a pierdut doar două bătălii, una dintre care fiind asediul Chiliei din 1462. La doi ani şi jumătate de la eşec, în ianuarie 1465, după un asediu de o zi (24 ianuarie), Ştefan cel Mare cucereşte Cetatea Chiliei. Domnitorul îl numeşte pe Isaia, cumnatul său, pârcălab al cetăţii. Pentru îmbunătăţirea sistemului de apărare, în vara lui 1479, Ştefan cel Mare reconstruieşte Cetatea Chilia pe malul stâng al Dunării (Cetatea Chilia Nouă). La lucrări participă 800 de zidari şi 17.000 de ajutoare.

http://farm3.static.flickr.com/2236/2080951894_aca201ca80.jpg

În 1484 are loc campania sultanului Baiazid al II-lea în Moldova. la 6 iulie 1484 începe asediul Cetăţii Chilia, apărată de moldovenii conduşi de pârcălabii Ivanco şi Maxim. După opt zile, la 14 iulie, cetatea este cucerită de invadatori. Cetatea Chilia este stăpânită de otomani până în 1812, când, odată cu anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, urmează destinul provinciei respective, cu excepţia perioadei 1856-1878, când Basarabia de sud este reîntoarsă Moldovei (dupa Unirea din 1859, în componenţa României).

Urmele vechii cetăţi pot fi vazute în localitatea Chilia din regiunea Odesa (azi în Ucraina). Cetatea este în ruine, complet abandonată de autorităţile din România şi Republica Moldova, cele două state care îl revendică pe Ştefan cel Mare drept erou naţional.

În prezent, din cetate nu a mai rămas decât un turn (aparent, capela cetăţii) care se află pe teritoriul privat al unei întreprinderi industriale.

Localizare:


Vizualizare hartă mărită

miercuri, 17 februarie 2010

TURISM - Adamclisi

La nord de comuna Adamclisi ,intr-o zona de coline impadurite,se afla "Monumentul triumfal adica resturile aflate inca in picioare din vestitul Tropaeum Traiani.Tot aici se afla si resturi din mauzoleul roman si altarul antic care impreuna cu metopele,trofeul si frizele cu creneluri provenite de la monumental comemorativ,sunt amenajate muzeistic.

http://www.travelworld.ro/images/constanta/adamclisi.jpg

Construit in cinstea imparatului Traian,in anii 106-109,ca omagiu pentru infringerea coalitiei formata din geto-daci,buri si sarmati,in urma luptelor purtate de romani cu acestia in anul 102,monumental comemorativ Tropaeum Traiani este un autentic izvor de informatii despre evenimentele din istoria veche a poporului roman.

http://www.xplorio.ro/wp-content/2007/06/adamclisi-08.jpg

Monumentul triumfal avea o inaltime de 39 m,o forma circulara cu un diametru de 38 m,fiin alcatuit dintr-un nucleu cilindric de dimensiuni apreciabile (12,6 m inaltime ; 31 m diametru),construit din zidarie bruta,inconjurat la baza de o platforma circulara cu 7 trepte de piatra ;nucleul ers imbracat in blocuri de piatra care se continuau cu un rind de metope in numar de 54 (din care pina astazi s-au pastrat numai 49),sculptate in basorelief cu scene din timpul luptelor cu geto-dacii. Deasupra metopelor se afla o friza cu 26 de creneluri (din care s-au pastrat numai 23) sculptate si ele in basorelief si alcatuind coronamentul nucleului circular.

http://www.incogniterra.org/pages/img/regions/dobrogea/Adamclisi2.jpg

Deasupra nucleului se inalta un acoperis tronconic imbracta in solzi de piatra,precum si un soclu hexagonal inalt de 6 m,care sustinea "trofeul" propriu-zis,adica un trunchi imbracat in armura clasica,cu armele de lupta,avind la picioare arme si prizonieri sculptati tot in piatra.Pe una din fetele soclului hexagonal a fost descifrata o inscriptie din care rezulta ca monumental are inchinat "Zeului Marte,razbunatorul" de catre "Nerva Traian August,imparat si cezar,invingatorul germanilor si dacilor,fiul divinului Nerva,mare preot,pentru a XIII-a oara tribun,pentru a VI-a oara imparat,pentru a V-a oara consul,parintele patriei."

http://img109.imageshack.us/img109/5802/adamclisi.jpg

In apropierea monumentului comemorativ se afla Mauzoleul ridicat in memoria unui ofiter superior roman ;mauzoleul a fost descoperit de Grig.Tocilescu in anul 1897 in interiorul unui « gorgan » de pamint. La mica distanta spre est se gaseste si Altarul ,ridicat din ordinul imparatului Traian in amintirea ostasilor cazuti in batalie ;cercetat tot de Grig.Tocilescu,altarul are o forma rectangulara.Lungi coloane de nume de ostasi romani,sapate in piatra,ne ofera pretioase indicatii asupra imenselor jertfe pe care au fost obligati sa le faca trupele trimise pentru a-i invinge definitiv pe bastinasii geto-daci.

[500.jpg]

La nord-vest de comuna Adamclisi,in mijlocul colinelor de la originea vaii Urluia,pe un platou,se gaseste celalalt grup de vestigii romane :Cetatea Tropaeum Traiani ale carei ruine au fost cercetate si identificate de Grig.Tocilescu prin anii 1891-1909,apoi de V.Parvan in anul 1911. Considerata drept cea mai mare asezare civila romana de pe teritoriul Dobrogei si construita in acelasi timp cu Monumentul comemorativ,cetatea era locuita de familiile veteranilor care au participat la razboaiele dacice ale lui Traian si au fost colonizati aici.Orasul ajunsese la rangul de « municipium »pe vremea imparatului Septimiu Sever (193-211) dar fiind distrus de goti a trebuit sa fie reconstruit din temelii asa cum arata o inscriptie din anul 316,prin grija imparatului Constantin cel Mare.Cu acest prilej orasul a fost inzestrat cu noi ziduri de aparare masive,dar neputind rezista totusi atacurilor distrugatoare ale avarilor (anul 587),el a fost definitiv parasit si a disparut de pe scena istoriei,dupa o existenta de peste cinci secole.

Localizare:


Vizualizare hartă mărită

marți, 16 februarie 2010

TURISM - Cetatea Orgame/Argamum din Jurilovca, Tulcea

Este prima localitate urbana de pe teritoriul de astazi al României mentionata într-un izvor scris antic - istoricul Hekataios din Milet .în sec. VI a. Chr. Asezarea a fost întemeiata la mijlocul sec. VII a.Chr. de catre grecii din Asia Mica, cu cel putin o generatie înaintea cetatii Istros / Histria, într-o zona cu urme de locuire din epoca bronzului si din prima epoca a fierului.

http://www.delta-dunarii.info/files/Cetatea%20Halmirys2.jpg

Din perioada arhaica dateaza un impresionant complex funerar din necropola cetatii ce a apartinut unui personaj important din prima generatie de colonisti, urme de locuire în zona de est a falezei, doua cuptoare artizanale pentru ceramica; perioada clasica este ilustrata printr-un segment al zidului de incinta, edificii si cuptoare situate spre capul promontoriului, grupuri de morminte tumulare asociate pe criterii familiare în necropola cetatii; epocile elenistica târzie si romana timpurie sunt reprezentate prin unele vestigii pastrate pe platoul argamens, dincolo de sistemul de aparare al cetatii romano-bizantine. În epocile romana si romano-bizantina izvoarele istorice înregistreaza numele cetatii în variantele Argamum si Ergamia.

http://s69.photobucket.com/albums/i72/vladstroescu/blog/cap%20de%20lume/orgame6.jpg
Cetatea romano-bizantina avea o suprafata de aproximativ 2,6 ha, o forma aparent triunghiulara cu opt turnuri, sase contraforti (bastioane) si doua porti principale – pe laturile de vest si sud si o poarta mica pe latura de sud. Sistemul defensiv cuprindea, în afara incintei, doua valuri de pamânt cu sant. În interiorul cetatii au fost cercetate si, în parte "restaurate", o serie de edificii publice si private datând din sec. V- VII p. Chr .: „pretoriul", basilica cu trei nave si capela (numita conventional basilica nr. 3), basilica din sectorul central (basilica 2), cea mai mare dintre basilicile argamense, basilica cu o singura nava (basilica 1), locuinte si parte din sistemul stadal. O a patra bazilica, de mici dimensiuni, cu o singura nava, a fost descoperita la aproximativ 1,3 km fata de Poarta de vest, pe culmea unui deal cu altitudinea de 50 m. Necropola romano-bizantina a cetatii a ocupat zona locuita anterior (sec. I a.Chr. – IV p.Chr.), în afara sistemului defensiv.

http://www.info-delta.ro/poze_info/image/vestigii/noviodunum/cetatea_noviodunum094.jpg

În fata cetatii Orgame/Argamum, la aproximativ 2,5 km spre est, pe insula Bisericuta, se afla o fortificatie romano-bizantina si urme de locuire din epoca medievala timpurie.

Localizare:


Vizualizare hartă mărită

luni, 15 februarie 2010

TURISM - Cetatea Blidaru, Hunedoara

Ruinele cetatii Blidaru sunt situate la 4 km de Costesti, pe platoul de la SV de com. Orastioara de Sus (jud. Hunedoara), la altitudinea de 705 m si este considerata cea mai puternica fortificatie a sistemului defensiv din Muntii Orastiei.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/dave/blidaru_3.jpg

Pe o suprafata de 6.000 mp, se vad urmele a doua cetati, ridicate la date diferite: una asezata pe locul cel mai inalt al platoului, cu patru turnuri, iar in interior se pastreaza urmele unui turn-locuinta.

Prima cetate, mai veche, este situata pe pozitia cea mai ridicata. Avea patru turnuri la colturi si un turn interior pentru locuinta. Al cincilea turn, mai izolat, servea drept turn de paza in fata intrarii. Cetatea a doua are un singur turn, celelalte fiind comune ambelor cetati. Se gasesc, de asemenea, urmele unor mici incaperi, folosite pentru adapostul aparatorilor cetatii si depozite pentru cereale si apa, ziduri construite din piatra si legate intre ele cu pamant, o cisterna din piatra etc. Pe terasele de jos se afla si patru sanctuare, formate din aliniamente de tamburi. Cele doua cetati se remarca prin originalitatea constructiei, pozitia strategica si tehnica de zidire.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/dave/blidaru_04.jpg

Partea superioara a dealului a fost excavata si nivelata obtinandu-se suprafata neteda din interior. Având rol strict militar, asemenea cetatii de la Costesti, Blidaru este singura cetate care nu a putut fi cucerita de catre romani, soldatii din interiorul acesteia abandonând doar in momentul in care au epuizat resursele de apa si de hrana.
Pe lânga fortificatia propriu-zisa au mai fost descoperite urmele a numeroase turnuri izolate care vegheau vaile masivului.
Se pare ca la constructia cetatii au participat si mesteri greci. Ridicata in doua etape, cetatea Blidaru era o adevarata capodopera defensiva a acelor vremuri, toate constructile din interiorul sau putând fi folosite in lupta cu un eventual inamic.

http://www.ici.ro/romania/images/turism/hd-costesti-blidaru.jpg

Pana si plafoanele incaperilor erau astfel concepute incât sa sustina masini de razboi care sa traga asupra asediatorilor. Ingenios este si sistemul portilor consecutive. Astfel, in cazul in care prima poarta de lemn ceda, inamicul se lovea de spatele unui zid de aparare fiind nevoit sa alerge in jurul acestuia pentru a ajunge la cea de a doua poarta.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/webring/Pagini/adunaturi.3x.ro/cetati_alex/025.Costesti-Blidaru%20intrare.JPG

Tot la Blidaru se afla si o alta constructie, unicat in lumea dacica si construita, mai mult ca sigur, de catre un mester roman sau sub indrumarea acestuia. Este vorba despre cisterna de apa, constructie ridicata in afara fortificatiei, intrucat izvorul care o alimenta se afla la o cota mai joasa. Aceasta masura in interior 8/6,20 metri si avea o inaltime de 4 metri. Peretii erau acoperiti cu un strat impermeabil compus din var, nisip si caramida sfarâmata, constructie tipic romana care a dus si la concluzia ca ea nu a putut fi construita decât cu ajutorul acestora.


Vizualizare hartă mărită

vineri, 12 februarie 2010

TURISM - Cetatea Enisala

Ruinele fortăreţei medievale Yeni-Sale (Enisala, Enişala, Heraclee sau Heraclia) se află la 2km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim şi Babadag.


Istoria cetăţii şi a aşezării din apropiere este ilustrată şi de denumirile pe care aceasta le-a avut: de la Vicus Novus, care se traduce Satul Nou, la Novoe Selo, pe care turcii l-au preluat în limba lor rezultând Yeni-Sale din care a derivat denumirea actuală a satului Enisala. Cetatea este situată într-un complex arheologic cu numeroase vestigii din epoca neolitică până în evul mediu. Cercetările arheologice au fost începute în anul 1939 şi au continuat, cu mici întreruperi, în perioada anilor 1970-1998. Locuirii medievale îi corespund două niveluri de locuire. Primul, anterior construirii fortificaţiei, a fost datat pe baza materialului arheologic la sfârşitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea. Cel de al doilea nivel corespunde perioadei ridicării zidurilor.

Cetatea a fost construită în scop militar, defensiv şi de supraveghere a drumurilor de pe apă şi de pe uscat, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, de către o autoritate care viza zona de la Gurile Dunării. Pe baza tehnicilor constructive, a materialului arheologic şi a realităţilor istorice s-a emis ipoteza că singurii interesaţi de ridicarea unei cetăţi situată în cadrul sistemului de fortificaţii din nordul Dobrogei, cu orientare spre mare, pentru controlarea traficului naval, erau negustorii genovezi, care dispuneau de mari sume de bani câştigate din comerţ şi care erau deţinătorii monopolului navigaţiei pe Marea Neagră.

Cetatea Yeni-Sale are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozităţile masivului de calcar jurasic pe care este amplasată. Zidurile de incintă, turnurile şi bastioanele cetăţii, parţial conservate şi restaurate, se păstrează în cea mai mare parte pe o înălţime de 5 – 10m. Atrage atenţia, ca element arhitectonic deosebit, bastionul porţii principale, de origine orientală, cu arcadă dublă, întâlnită frecvent în evul mediu şi utilizată de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanică dar şi în Ţările Române la Cetatea Neamţului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş şi la bisericile moldoveneşti ctitorite de Ştefan cel Mare.

În urma studierii portulanelor din secolele XIII – XIV, localitatea care apare sub numele de Bambola, Pampulo a fost edificată cu cetatea Enisala. Aceasta a fost pentru prima dată menţionată cu numele de Yeni-Sale în secolul al XV-lea, în cronica lui SüKrüllah. Fortificaţia de la Enisala a făcut parte din lanţul de colonii genoveze care îngloba oraşele de la Gurile Dunării.

Între 1397 – 1418, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Ţării Româneşti. După cucerirea Dobrogei de către turci la 1419/1420 aici a fost instalată o garnizoană militară otomană. Ulterior, datorită înaintării stăpânirii turceşti dincolo de Gurile Dunării, până la Cetatea Albă şi Chilia (1484) şi ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razelm de Marea Neagră, cetatea a fost abandonată. În secolul al XVI-lea aceasta nu mai corespundea intereselor strategice şi economice turceşti (otomane).

Materialele descoperite în urma cercetărilor arheologice şi mai ales monedele bizantine, genoveze, tătărăşti, moldovene, muntene sau turceşti atestă rolul militar, politic, administrativ şi economic pe care l-a îndeplinit cetatea.

joi, 11 februarie 2010

TURISM - Cetatea Callatis

Marturiile literare antice despre Callatis si teritoriul sau,si mai ales la data fondarii cetatii sunt putine si destul de expeditive Pseudo-Skymnos relateaza ca « Cetatea Callatis a aparut ca o colonie a heracleotilor la porunca unui oracol ;acestia au intemeiat-o cind Amyntas se instapineaza peste Macedonia ».Daca este vorba de Amyntas I (540-498 i.d.Hr),data intemeierii ar fi sfirsitul secolului VI i.d.Hr.



Colonia a fost fondata pe locul unei
asezari getice cunoscuta sub numele de Acervetis sau Cerbatis,pe un teren fertil aflat in vecinatatea marii si a unui lac cu apa dulce,actualul Lac Mangalia. In secolul IV i.d.Hr. cetatea inregistreaza o mare dezvoltare economica,social-politica,relevata atit de izvoarele scrise cit si de descoperirile arheologice.Orasul dispune de un teritoriu rural pe care-l exploateaza,atelierele sale produc din plin si se bucura de un regim democratic dupa modelul cetatilor-state din sudul egeean,in special al Megarei.Ridica acum puternicele ziduri care o apara dinspre uscat,se amenajeaza instalatii portuare,se construiesc temple,edificii publice si civile,se ridica monumente. Dupa o perioada de dezvoltare independenta,Callatis impreuna cu celelalte cetati pontice va trebui sa accepte autoritatea statului macedonean care se intinsese in intreaga Peninsula Balcanica pina la gurile Dunarii.Situatia de dependenta se inrautatetste in timpul domniei lui Lysimach,regele macedonean al Traciei,astfel ca in anul 313 i.d.Hr. are loc o rascoala a coloniilor de pe coasta Traciei si a celor din Dobrogea,in fruntea lor situindu-se Callatis.

http://turism.evz.ro/imagemanager/images/2008/aiadecembrie/01/alegeri/picture_091.jpg

Cetatea si aliatele sale pontice se vor afla sub dominatie macedoneana pina in anul 281 i.d.Hr. la moartea lui Lysimach. Callatisul se va alia cu Histria in jurul anului 260 i.d.Hr., pentru a smulge orasului Byzantion controlul asupra portului Tomis. Cucerind rind pe rind regiuni intinse din Peninsula balcanica si Orient, Imperiul Roman ajunsese in apropierea Dunarii.Pentru a se opune, lumea pontica sub conducerea lui Mithridates al VI-lea Eupator a organizat o vasta uniune la care a aderat si Callatis. In anii 71-72 i.d.Hr. in cursul celui de-al doilea razboi dintre romani si aliatii pontici,orasele grecesti au fost cucerite de catre romani.O inscriptie descoperita la Mangalia cuprinde textul tratatului (foedus) incheiat cu acesta ocazie intre Roma si Callatis. Fara a fi fortata,cetatea Callatis a acceptat protectia romana si impreuna cu celelalte colonii grecesti va face parte din imperiu. Abandonarea orasului in primele decenii ale secolului VII d.Hr. s-a datorat in mare masura atacurilor avaro-slave din acesta perioada si caderii frontierei de la Dunare in urma rascoalei centurionului Phocas in anul 602 d.Hr.

http://www.muzeulcallatis.ro/imagini/friza.gif

In ceea ce priveste vestigiile arheologice,ceea ce cunoastem si a fost descoperit in urma sapaturilor,este zidul construit in vremea romana tirzie.Historia Augusta,cronica oficiala a Imperiului Roman,aminteste ca imparatul Gallenius 9253-268) a trimis doi arhitecti din Bizant,pe Cleodamos si Athenaios,sa refaca fortificatiile oraselor de pe coasta dobrogeana a Marii Negre. In coltul de nord-est al cetatii se afla basilica.Ansamblul acesteia se compune din trei parti : basilica propriu-zisa,atrium-ul si palatul.Acesta dateaza din secolul al V-lea d.Hr.. Basilica propriu-zisa,servind ca lacas de cult crestin,orientata neobisnuit nord-sud,prezinta importante asemanari atit ca plan cit si ca tehnica constructiva cu edificii de acelasi tip din Siria,deosebindu-se in schimb de celelalte basilici din Dobrogea.Este se pare opera unui arhitect sirian si servea,probabil,drept sediu al episcopiei orasului. In anii 1993-1994,Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia a initia in zona fostului Hotel Scala-acum President ample cercetari arheologice cu caracter de salvare ocazionate de lucrarile de reparatie ale hotelului.Pe o suprafata de 1000 mp au fost descoperite aspecte de urbanism de epoca romano-bizantina,ale unui cartier sudic al Callatisului

http://www.muzeulcallatis.ro/imagini/venus-Hamangia-mare.jpg

Sapatura arheologica efectuata in 1993 intr-unul din cei mai importanti tumuli cunoscut sub denumirea « movila Documaci »,a descoperit un complex funerar de mari dimensiuni.Complexul funerar este format dintr-un mormint de mari dimensiuni orientat est-vest si o constructie de forma rectangulara a carei functionalitate nu a putut fi stabilita inca. Cu exceptia unui zgrafitto pastrat incomplet si care poate fi considerat o chrisma,in rest nu exista alte semne crestine intr-o perioada cind in necropola romano-bizantina intilnim nu numai semnul crucii dar si invocatii cu caracter crestin.


miercuri, 10 februarie 2010

TURISM - Cetatea Tomisului

Cele mai vechi dovezi ale existentei umane in vatra Constantei au fost gasite pe malul lacului Tabacarie, in perimetrul actualului cartier Tomis Nord si constau in materiale arheologice atribuite culturii eneolitice Gumelnita (mileniul V a.Chr.).

http://www.travelworld.ro/images/constanta/callatis.jpg

Pentru perioada de sfarsit a epocii bronzului si inceputul epocii ferului (sec.XII a.Chr.), orasul Constanta este reprezentat in sfera arheologica de o mare si importanta descoperire: un depozit format din 38 obiecte din bronz, excavat in cartierul Palas, care se compune din 12 celturi, 23 securi, un varf de cutit, 2 turte – toate in greutate de peste 7 kg. Marturiile arheologice ne conduc mai departe, catre secolele VII-VI a.Chr., cand in perimetrul orasului actual avem prezente urme de locuire traco-getice. Aparitia si stabilirea grecilor in zona peninsulara a orasului actual, in sec.VI a.Chr. constituie un fenomen ce trebuie integrat procesului urias de emigrare, cunoscut sub numele de colonizarea greaca, in care o parte a lumii grecesti porneste catre alte lumi, in secolele VIII-VI a.Chr..

http://img69.imageshack.us/img69/9163/s39g.jpg

Initial Tomisul trebuie sa fi fost un EMPORION ionian (factorie comerciala ce precede constituirea coloniei propriu-zise), dupa cum demonstreaza sapaturile arheologice efectuate in Parcul Catedralei. Abia in epoca elenistica (secolele IV-I a.Chr.), cetatea va capata atributele unui polis. In acest interval de timp importanta orasului creste, fiind acumulate bogatii, care permit locuitorilor sa ridice edificii publice sau private elegante, din piatra sau marmura, apeducte s.a., din care ne-au mai ramas putine, dar elocvente marturii: coloane, ancadramente, firize, fragmente de capitele s.a.. Tot acum se ridica un zid de aparare dupa modelul celor vest-pontice-Histria si Callatis – iar locuitorii isi organizeaza viata sociala si politica dupa modelul ionian - autoritatea suprema o are ADUNAREA POPORULUI, SFATUL acestuia constituind puterea executiva.

http://www.ici.ro/romania/images/turism/mn_tomis2.jpg

Incepand cu secolul I a.Chr. situatia geopolitica a intregului tarm vest-pontic sufera transformari, prin aparitia romanilor in anii 72/71 a.Chr., moment in care orasele trec sub activitate romana, pentru ca in jurul anului 55 a.Chr. sa treaca sub activitatea regelui Burebista (pana la moartea acestuia, in anul 44 a.Chr.). Pentru scurta vreme orasul Tomis isi va recapata independenta, in anii 29/28 a.Chr. romanii revenind pe tarmul vest-pontic. Inca din primii ani ai prezentei romane, orasele grecesti se vor constitui intr-o uniune, mai intai formata din cinci cetati – Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis (Balcic) si Odessos(Varna) – apoi din sase cetati – se va adauga Mesembria (Nesebar), resedinta uniunii aflandu-se pentru scurta vreme la Odessos, pentru ca mai apoi sa o preia Tomisul. Tot in Tomis isi avea sediul comandantul militar roman al coastei de vest a Pontului Euxin, marturie a importantei orasului in ochii romanilor.

http://www.mamaia.info/grafica/tomis.gif

Referiri si aluzii la viata tomitana de la inceputul secolului I p.Chr. desprindem chiar opera lui Ovidiu, poet roman exilat (9-17 p.Chr.) aici din ordinul imparatului Octavian Augustus. Tomisul devine o a doua patrie a nefericitului sulmonez, care moare aici in anul 17 p.Chr., fiind inmormantat, dupa cum sustin stiri literare tarzii, la poarta cetatii – ante oppidi portam. Urmeaza un sir de masuri administrative ce culmineaza cu infiintarea provinciei Moesia Inferior (care coiencide, in linii mari, cu actuala Dobroge), in anul 86 a.Chr., in timpul imparatului Domitian. Tomisul devine in secolul II p.Chr. resedinta de provincie si va cunoaste o maxima dezvoltare urbanistica, asa cum nu a cunoscut in vremea romana, nici o alta cetate din Pontul Stang. Incepand cu veacul al III-lea p.Chr., pax romana este tot mai des tulburata de invaziile carpo-getilor, de natura sa prejudicieze considerabil viata Tomisului, oras pe care documentele epocii il supranumesc „prea stralucita necropola si capitala a Pontului Stang". Catre sfarsitul secolului III si in veacurile urmatoare, pana la imparatul Iustinian (527-565) se vor face mari eforturi pentru refacerea zidului de incinta (vizibil si astazi in Parcul Arheologic). Reformele lui Diocletian dau o noua structura administrativ-militara si financiara imperiului, actuala Dobroge numindu-se de acum Scythia Minor, cu resedinta la Tomis. In acest context istoric Tomisul capata noi impulsuri. Orasul se infrumuseteaza cu noi edificii publice si private, activitatea portuara creste, tinand cont ca din sec.IV-lea p.Chr. Tomisul se invecina cu noua capitala Constantinopol.

http://static.panoramio.com/photos/original/9733812.jpg

Cat de insemnata trebuie sa fi fost „ prea stralucita metropola a Pontului", intre secolele IV-VII p.Chr., ne lasa sa intelegem Edificiul roman cu mozaic, termele, precum si alte numeroase descoperiri – monede, ceramica, inscriptii, fragmente arhitectonice si sculpturale, etc. Importanta spirituala a Tomisului creste la data candreligia crestina devine oficiala in imperiu, in timpul imparatului Constantin cel Mare (306-337 p.Chr.), fiind amintiti in izvoare numerosi episcopi ai orasului – Gerontios, Theotimos, Timotei, Ivan s.a.,iar in plan arheologic sunt atestate numeroase basilici somptuos ornamentate cu placi de cancelii, ferestre traforate, pilastri, si capitele cu cruci, rozete, etc. Pe plan politico-militar, secolele V-VII au adinci implicatii in viata Tomisului (ca a intregii provincii, de altfel); se deruleaza acum cavalcada greu de stabilit a popoarelor migratoare: hunii, cutrigurii, slavii, protobulgarii, care vor determina retragerea administratiei bizantine din provincie pentru o buna perioada de timp.

http://www.ici.ro/romania/images/turism/mn_tomis1.jpg

Tomisul va fi in aceasta situatie distrus, viata ruralizandu-se pe locul fostului oras.Stapanirea bizantina in Dobrogea se reinstaureaza abia in 971 cand energicul imparat Ivan Tzimiskes (969-976) desfiinteaza taratul bulgar, iar tinutul dintre Dunare si Marea Neagra este organizat intr-o thema (unitate politico administrativa bizantina) numita PARISTRION, cu capitala la DOROSTOLON (Silistra). In perioada bizantina, in secolele VIII-XII, orasul nostru va fi cunioscut si sub numele de CONSTANTIANA sau CONSTANTIA, nume ce este luat, se pare, dupa denumirea unui cartier al Tomisului, sec.IV p.Chr. Denumirea acestui cartier s-a facut dupa numele unor dinastii din familia imperiala din sec. Al IV-lea a.Chr.

http://www.ici.ro/romania/images/turism/mn_tomis4.jpg

Deci numele actual, CONSTANTA, derivat din CONSTANTIANA sau CONSTANTIA cum ni-l transmit izvoarele bizantine sau italienesti din evul mediu si folosirea sa neintrerupta atatea veacuri, dovedeste o existenta continua a populatiei autohtone, romanizate pe teritoriul vechiului oras si in imprejurimi.

Nota: informatiile sunt preluate de aici.

luni, 8 februarie 2010

TURISM - Cetatea Histria

Pe malul lacului Sinoe, "la o departare de 500 de stadii de gura sacra a Istrului" (dupa cum precizeaza Strabon), se afla Cetatea Histria – prima colonie greaca de pe tarmul de vest al Marii Negre si cel mai vechi oras de pe teritoriul Romaniei.

http://harmonique.files.wordpress.com/2008/09/cetatea_histria_resize.jpg

Intemeiata pe la mijlocul secolului al VII-lea i.Hr. (anul 657 i.Hr. dupa istoricul Eusebius) de colonisti veniti din Milet. Orasul a avut o dezvoltare neintrerupta timp de 1300 de ani, incepand din perioada greaca si pana in epoca romano-bizantina. In cursul secolului al VII-lea d.Hr., cetatea a fost distrusa de atacurile avaro-slave si parasita treptat de locuitorii sai.

http://www.traseeromania.ro/fisiere/thumbs_articole/slide_histria.jpg

In perioada greaca (sec. VII – I i.Hr.), orasul era format din doua unitati distincte (dupa un model urban cunoscut in lumea antica) – acropola si asezarea civila, fiecare inconjurate de cate un zid de incinta propriu, ce insumau o suprafata de aproape 35ha. Dupa o distrugere violenta, catre sfarsitul sec. VI i.Hr., in plina perioada clasica, un nou zid de incinta reduce la jumatate suprafata orasului. In aceasta perioada Histria cunoaste un regim democratic, aderarea la Liga Maritima Ateniana, comert intens si chiar moneda proprie. Incercarea primului val de sciti de a se stabili in sudul Dunarii, precum si razvratirile cetatilor pontice impotriva lui Lysimach aduc cetatii o noua distrugere, catre sfarsitul sec. IV i.Hr. Secolele urmatoare aduc atat refacerea orasului cat si o noua inflorire, dar mai ales primele aliante cu unele capetenii ale getilor (Zalmodegikos, Rhemaxos). Secolul I i.Hr. aduce noi framantari si pericole externe: regele Pontului, Mithridates VI Eupator, trimite la Histria unul din strategii sai, in anul 72 i.Hr. aduce primele armate romane care, sub comanda lui M. Terentius Varro Lucullus, scot coloniile vest-pontice de sub influenta lui Mithridate, iar cativa ani mai tarziu, regele get-dac Burebista cuprinde cetatea sub stapanirea sa.

http://www.ici.ro/romania/images/turism/mn_histria1.jpg

Odata cu moartea lui Burebista cetatea trece sub stapanire romana, incheindu-se astfel perioada de autonomie. Sub stapanirea romana cetatea cunoaste o noua inflorire. Daca in perioada romana timpurie (sec. II – III d.Hr.) incinta inchidea o suprafata destul de mare, in urma violentelor atacuri carpo-gotice ce au dus la distrugerea totala a orasului, obliga locuitorii sai din epoca romana tarzie (sec. IV – VII d.Hr.) la restrangerea zonei urbane la doar 7ha, la adapostul incintei vizibile astazi.

http://www.graiuldobrogei.ro/fisiere/articole/20070623163531_Histria%20Cetate%20(Small).jpg

Sapaturile arheologice, incepute inca din 1914, au scos la iveala, pe langa resturile incintelor mai sus amintite, o serie de monumente remarcabile, datand din diferite perioade din existenta cetatii. Pentru epoca greaca se remarca "zona sacra", cu templul lui Zeus si templul Afroditei, precum si resturile de locuire de pe platoul pe care se afla asezarea civila. Din perioada romana imperiala (sec. II – III d.Hr.) dateaza edificiile termale ale orasului si reteaua stradala. Cele mai multe monumente apartin epocii romano-bizantine (sec. IV – VII d.Hr.) si ele se afla in interiorul cetatii tarzii: bazilici civile sau paleocrestine, piete publice, magazine, cartiere de locuinte cu caracter rezidential (domus) sau economic. De asemenea, sapaturile au oferit un bogat material arheologic, cea mai mare parte, fragmente arheologice remarcabile, fiind expusa in muzeul cetatii: sculpturi, reliefuri, materiale de constructie, inscriptii, ceramica (greceasca si romana), sticlarie, obiecte din metal.

http://blog.razvan-voiculescu.ro/wp-content/uploads/2008/11/histria-din-zbor.jpg