marți, 30 martie 2010

TURISM - Manastirea Cosuna - Bucovatul Vechi, Dolj

Mănăstirea Coşuna Bucovăţul vechi este una dintre cele mai vechi construcţii atestate documentar din ţinuturile Craiovei, fiind o piesă de inestimabilă valoare patrimonială a Mitropoliei Olteniei. Mereu o mărturie vie ce şi-a păstrat identitatea în timpul istoric, mănăstirea a rămas permanent ancorată în timpul liturgic, deşi pe trupul ei poartă semnele intemperiilor vremii, ale jafurilor şi incendiilor ce nu au reuşit să o doboare. Data construirii ei este indicată diferit în mai multe izvoare, cea mai veche mărturie atestând zidirea ei în anul 1483, informaţie întărită de marii istorici Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Nicolae Iorga. A fost zidită din piatra (la temelie) şi cărămida (pentru soclu şi ziduri) vechiului castru roman Pelendava. Deşi astăzi funcţionează ca biserică de parohie, denumirea bisericii închinate Sfântului Ierarh Nicolae a rămas Mănăstirea Coşuna Bucovăţul vechi.



Se ştie că, pe lângă rolul liturgic pe care l-au avut în viaţa credincioşilor mai tot timpul, mănăstirile erau şi adevărate fortăreţe, scuturi de apărare în vremurile tulburi ce au venit nu de puţine ori peste pământul ţării noastre. Mănăstirea Coşuna Bucovăţul Vechi s-a bucurat încă de la începutul existenţei ei istorice de toate exigenţele ctitoreşti, fiind amplasată într-o regiune cu populaţie densă, cu o poziţie strategică, favorizată de apele Jiului, beneficiind de un cadru deosebit de atrăgător datorită secularilor codri de stejar ce se găsesc în apropiere. Cu toate aceste daruri de la Dumnezeu, mănăstirea şi-a împlinit cu prisosinţă destinaţia pentru care a fost zidită, fiind, de-a lungul anilor, pavăză a creştinătăţii şi mărturie a Sfintei Jertfe, dar şi un puternic centru de atracţie turistică, după cum mărturiseşte cronicarul Dionisie Eclesiarhul, în Proimionul Condicii mănăstirii. La picioarele sfântului ei altar s-au prosternat, în timpuri de pace sau furtună, ierarhi, voievozi, bani, boieri şi credincioşi, înălţând lui Dumnezeu rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile Sale, dar şi rugăciuni de izbăvire a pământului străbun de păgânească sabie ce adesea se abătea asupra lui.



Descoperirile arheologice şi numismatice din această regiune demonstrează existenţa unui castru roman între anii 400-350 î.Hr. care purta denumirea de Pelendava, făcând parte dintr-un complex sistem de apărare, ce se găsea la răscrucea drumurilor: Drobeta-Altus, Sarmizegetusa-Danubius, barând trecerea duşmanilor către centrul politico-administrativ din Munţii Orăştiei. Dovada acestor vechi aşezări a fost descoperită pe locul actualei biserici a mănăstirii, unde au fost găsite mai multe obiecte de ceramică şi vase de lut, obiecte ce formează Tezaurul traco-getic de la Craiova şi Tezaurul de la Mofleni.

În timpul împăratului Traian (97-117), romanii construiesc un castru militar din valuri de pământ întărit, pe ţinutul Pelendava. Acest spaţiu a cunoscut o mare înflorire datorită poziţiei sale geografice, protejat fiind şi de garnizoana romană. Ca mărturii stau o serie de vestigii arheologice, cum sunt resturile unui zid din cărămidă care se mai păstrează şi astăzi în apropierea mănăstirii. Un lucru este foarte clar: înainte ca trupele romane să părăsească Dacia, în timpul împăratului Aurelian (270-275), viaţa a gravitat în jurul zonei Bucovăţ-Mofleni (locul pe care urma să se construiască mănăstirea), urmând ca, mai apoi, să se extindă spre oraşul Craiova, în vatra ei actuală.



Primul nume cu care mănăstirea apare atestată de documente este Coşuna sau La Coşuna - aşa cum este ea numită în Actul Mitropolitului Eftimie al Ţării Româneşti (ianuarie 1574) şi în Actul lui Mihai Voievod Viteazul (februarie 1574). Cuvântul coşuna este de origine slavonă şi înseamnă păşune, fâneaţă, cosit, îndeletniciri des întâlnite la oamenii de la câmpie. Alţi cercetători au asociat cuvântului coşuna înţelesul de koşciuna, cuvânt care în limba latină are semnificaţia de fa-bulă, asociind această denumire cu locul legendar al ruinelor vechiului castru roman Pelendava, sens potrivit căruia coşuna ar indica un loc legendar, un monument funerar sau o necropolă.

După o veche tradiţie, denumirea de Coşuna ar fi legată de faptul că, în trecut, până în preajma primului război mondial, coborau din munţii Gorjului şi ai Vâlcii coşunarii care împleteau toamna coşuri de răchită, recoltată de pe malurile Jiului, schimbau aceste coşuri pe diverse cantităţi de grâu şi de porumb cu locuitorii de la câmpie.

La scurt timp după restaurarea mănăstirii, din anul 1572, pe lângă numele de Coşuna l-a primit şi pe cel de Bucovăţ, de la moşia din satul cu acelaşi nume situat pe malul celălalt al Jiului. Cuvântul bucovăţ este de origine slavonă, avându-şi rădăcina în buk care înseamnă fag, în aceste locuri existând păduri de fag.



Între anii 1834-1843, obştea mănăstirii Coşuna Bucovăţul Vechi a fost mutată în partea dreaptă a Jiului, unde s-a construit o altă biserică, iar pentru a o deosebi de cea veche, ea a luat denumirea de Bucovăţul Nou. Cartierul unde se află amplasată actual biserica se numeşte Mofleni, denumire atestată documentar pentru prima dată în anul 1799.

Începuturile Mănăstirii Coşuna Bucovăţul vechi se pierd în trecutul poporului nostru. Originea ei este mult mai veche decât cea a bisericii actuale. Anul în care a fost construită este menţionat într-o Delă pentru mănăstirile şi bisericile din jurul Craiovei (1838) ca fiind 1483. Cel dintâi egumen atestat de documente poartă numele de Eftimie (1571-1575) şi este menţionat de Actul emis de voievodul Ţării Româneşti Alexandru al II-lea Mircea, în care era menţionată donaţia doamnei Dobra către mănăstire.



În anul 1583, marele clucer Pârvu închina Mănăstirea Coşuna lavrei Meteora din Grecia, devenind astfel prima mănăstire românescă închinată către o mănăstire străină, după mănăstirea Zdralea, închinată de ctitorul ei, Barbu I, banul Craiovei, mănăstirii atonite Xenofon.

Mulţi egumeni au cârmuit acest lăcaş dumnezeiesc, dintre toţi aceşti vrednici de laudă ostenitori Arhimandritul Teofil Niculescu ocupă un loc de seamă.

În anul 1896, biserica mănăstirii purta pe trupul ei rănile primului război mondial. Este restaurată de Comisia monumentelor istorice, definitivându-se forma pe care o are astăzi biserica. Spirit luminat şi cu mari capacităţi de muncă, stareţul Teofil Niculescu (1934) a participat activ la viaţa mănăstirii, construind chilii pentru călugări, restaurând în totalitate mobilierul bisericii.

După ce este desfiinţată, în anul 1939, iar apoi reînfiinţată, ca biserică de parohie, în chiliile fostei mănăstiri avea să înceapă a funcţiona Seminarul Teologic Mitropolitan „Sfântul Grigorie Teologul“, devenind strălucită vatră de cultură teologică pentru formarea viitorilor slujitori ai sfintelor altare din Mitropolia Olteniei, biserica fiind, ani de-a rândul, paraclis al generaţii şi generaţii de elevi seminarişti. De pe băncile seminarului au ieşit oameni pregătiţi, dintre care mulţi au ajuns preoţi, profesori şi chiar arhierei. Dintre aceştia menţionăm doar câteva nume: Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Irineu, Mitropolitul Olteniei, Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei etc. Primul director al Seminarului Teologic de la Mofleni a fost arhimandritul Teofil Niculescu.



Singura clădire care se mai păstrează astăzi din vechea mănăstire este biserica. Este ctitoria banului Stepan şi a fiului său, Pârvu, fiind construită într-un timp record: 75 de zile (20 iulie-3 octombrie1572).
Toate elementele bisericii sunt impresionante şi îmbracă o aură deosebită, parcă în aşteptarea eshatologiei. Despre turla bisericii se spunea că „era frumos zidită cum numai la puţine biserici din ţara noastră se mai întâlneşte“, iar, despre pictura bisericii Mănăstirii Coşuna Bucovăţul Vechi, Cezar Boliac spunea că „nu avem nimic în ţară mai frumos şi mai vrednic de păstrat“, ea fiind, într-adevăr, o piesă de rară valoare a vechii picturi bisericeşti din ţara noastră. Una dintre caracteristicile picturii este fresca policoloră din sfântul altar şi din naos, realizată de pictori care şi astăzi au rămas anonimi.
O altă piesă de valoare este Zodiacul, pictură executată în pronaosul bisericii. La noi în ţară, pentru prima dată, zodiacul în pictura bisericească apare în secolul al XVI-lea, atunci când este adus de zugravi din sudul Dunării. Primele reprezentări la găsim la mănăstirile din nordul Moldovei (Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa). În Ţara Românească apare pentru prima dată la Mănăstirea Tismana (1563).
Astăzi, biserica este monument istoric, în ea săvârşindu-se sfintele slujbe doar la ocaziile speciale: de hram şi la sărbătorile mari. În anul 2002, a fost definitivat un frumos paraclis cu osteneala conducerii seminarului, cu hramul „Sfântul Grigorie Teologul“, aşezat în curtea seminarului, în care elevii seminarişti participă la slujbele de practică liturgică, dar care este şi biserică de enorie pentru credincioşii din cartierul Mofleni.

Sursa.

Locatie:


Vizualizare hartă mărită

luni, 29 martie 2010

TURISM - Catedrala Sf Spiridon, Bucuresti

Aceasta biserica, socotita cea mai mare biserica ortodoxa existenta in prezent in Bucuresti, se afla pe vechea artera Podul Serban Voda, la mica distanta, spre sud, de Piata Unirii. Dupa modernizarea Bulevardului Dimitrie Cantemir, altarul bisericii a ajuns sa participe prin prezenta sa impozanta, la frontul de vest al acestei axe a orasului.

Catedrala Sfantul Spiridon

"Dar fiindca Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau si a locuit cu oamenii, tot crestinul este dator a zidi casa lui Dumnezeu, pe pamant. Pentru aceasta si robul lui Dumnezeu, domnitorul Tarii Romanesti, Scarlat Ghica, fiul Domnului Grigorie Ghica, vrand a mari numele lui Dumnezeu, cel in Treime inchinat si slavit, a zidit din temelie acest templu, in cinstea Sfantului Ierarh Spiridon, Arhiepiscopul Trimitundei, facatorul de minuni. Aceasta intreprindere s-a inceput in al doilea an al domniei sale, la anul 1767 si s-a sfarsit in a doua sa domnie, la anul 1768, 30 septembrie. Iar ca sa poata fi suficienta in toata frumusetea si buna credinta, s-a inzestrat cu fonduri si legate statornicesti de catre Domnul Alexandru Ghica, Fiul Domnului Grigorie Ghica, intaiul ctitor."

Aceste frumoase cuvinte, daltuite in piatra pisaniei de la intrare constituie actul de nastere al acestui frumos asezamant.

http://sfantulspiridon.files.wordpress.com/2008/09/sf-spiridon.jpg

Aceasta ctitorie construita in vecinatatea istoricului Deal al Mitropoliei, unde parfumul istoriei, ce izvoraste la tot pasul se infrateste cu soaptele strabunilor, a dainuit pana in anul 1852. Nu se mai stie cat de mare a fost biserica si nici date despre clopotnita nu sunt, dar era manastire domneasca, dintre cele mai mari ale tarii. Atunci Marea Epitropie, cu aprobarea Domnitorului Barbu Stirbei si cu binecuvantarea Mitropolitului Nifon al Ungro Vlahiei, aseaza in locul celei dintai, temelia pe stalpi de stejar a acestei monumentale biserici, care, si astazi este cea mai spatioasa si mai impunatoare din capitala. Zidirea ei a durat din 1852 pana in 1858, iar sfintirea s-a facut la 8 noiembrie 1860, cu mare cinstire.

http://sfantulspiridon.files.wordpress.com/2008/09/pict0549.jpg

Biserica este construita dupa un plan arhitectural deosebit - cu o turla centrala si doua turnuri in fata - avand dimensiunile: lungime 41 m., latime 14m., inaltime 38m.

Stilul constructiei este gotic, in care predomina elemente de arta moldoveneasca. In interior sunt de semnalat coloane de marmura, vitralii colorate artistic, cu scene biblice si sfinti, executate la Viena.

Pictura in ulei este executata folosind influente ale Renasterii, de ilustrul pictor roman Tattarescu in anul 1862

Biserica sufera stricaciuni de-a lungul timpului, fiind grav deteriorata in urma cutremurului din 1940 si in urma bombardamentului din 1944. Prea fericitul Parinte Patriarh Justinian, care a fost intronizat la 6 iunie 1948 in aceasta biserica, in marea sa grija si ravna pentru sfintele lacasuri din Patriarhia Romana a luat-o sub directa sa ocrotire, devenind prin restaurarea ei ctitorul de vremuri noi al Catedralei Sf. Spiridon Nou.

In anul 1954, dupa efectuarea tuturor lucrarilor de restaurare, a fost sfintita de Prea Fericitul Parinte Patriarh Justinian ai Romaniei si Chiril al Bulgariei, aflat in vizita in tara noastra si randuita a fi Paraclis Patriarhal (locul unde au loc hirotoniile episcopilor vicari, intronizari, vizite la nivel inalt bisericesc, sfintirea Sf.si Marelui Mir).

In urma cutremurului din 1977, dar mai ales in urma lucrarii de constructie a metroului bucurestean, biserica sufera mari pagube, altarul comunist rupandu-se de aceasta, iar cum toate nu ar fi fost de ajuns, regimul comunist o trece pe lista bisericilor ce aveau sa fie daramate.

http://sfantulspiridon.files.wordpress.com/2008/09/pict0555.jpg

Biserica a fost salvata de la demolare prin purtarea de grija a Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, hirotonit intru arhiereu chiar aici, la 5 martie 1950, care a randuit ca biserica sa fie reparata si infrumusetata, sfintirea facandu-se in anul 1990.

Mai nou, biserica s-a infrumusetat prin lucrarile de restaurare a catapetesmei, a intregului mobilier si prin asezarea cinstitelor in noua racla.

luni, 22 martie 2010

TURISM - Cetatea Mikó, Miercurea Ciuc

Cetatea Mikó, cu plan geometric regulat şi bastioane italieneşti, ridicat în stilul renaşterii târzii, este cel mai vechi şi mai important monument istoric al oraşului Miercurea Ciuc.

Poartă numele constructorului, Hidvégi Mikó Ferenc (1585-1635), în documentele vremii fiind menţionată şi ca cetatea nouă a lui Mikó. Construirea cetăţii a început în primăvara anului 1623, la zece ani după ce proprietarul, Mikó Ferenc, a devenit căpitan suprem al scaunelor secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Casin. Personalitate marcantă a vieţii politice ardelene de la începutul secolului al XVII-lea, Mikó Ferenc, pe lângă această funcţie, a fost şi consilier al principelui Gabriel Bethlen, diplomat şi cronicar.

Construirea castelului cu plan patrulater şi o suprafată de 75x70 m a fost terminată, probabil, în anii treizeci ai secolului al XVII-lea. Primul document scris care atestă existenţa cetăţii construite datează din 1631. Mikó primise drept danie de la Gabriel Bethlen "domeniul domnesc din Szereda" şi, în acelaşi timp, aprobare de construire a cetăţii. Totuşi moştenitorul, Mikó József, a fost dat în judecată de către Pánczélos István şi Balázs din Martonfalva pentru că tatăl său, cu ocazia construirii cetăţii, şi-a însuşit pământurile lor fără a-i despăgubi. După 1636 cetatea trece în proprietatea lui Damokos Tamás, jude suprem al scaunului Ciuc.

La 21 octombrie 1661, trupele turco-tătare conduse de Ali, paşă de Timişoara, invadează Ciucul, ocupă şi incendiază cetatea. Este reconstruită în anii 1714-1716 sub conducerea generalului imperial Stephan Steinville, aşa cum atestă şi inscriptia în piatră asezată deasupra porţii de intrare a cetăţii. În 1735, Johann Conrad Weiss, inginer, colonel austriac, realizează planul cetăţii, cel mai vechi plan cunoscut pînă acum, care reprezintă şi un document important privind istoricul şi etapele de construire.

În jurul cetăţii reconstruite austriecii au proiectat un sistem de apărare cu patru bastioane italieneşti, ale cărui urme sunt şi astăzi vizibile pe latura sudică. Pe latura vestică au construit un depozit de praf de puşcă, iar bastionul sud-vestic l-au transformat în capelă. Tavanul capelei este decorat cu stuc modest, în stil baroc tîrziu, iar ancadramentul gotic al ferestrelor este rezultatul unor transformări ulterioare. Încăperile de la parter au tavan în formă de boltă cilindrică, cu penetraţii de bolţi cu dublă curbură. Delimitarea nivelelor este marcată în exterior de un brâu de piatră cioplită. La fiecare bastion, la înălţimea podului, sunt goluri de tragere. Cetatea astfel întărită a reprezentat un punct strategic important la graniţa de răsărit a Imperiului Habsburgic. Până la organizarea prin forţă a regimentelor secuieşti de graniţă (1764) este cazarmă a trupelor imperiale, iar după aceea, până în 1849, resedinţă a comandantului Regimentului I. secuiesc de graniţă. În timpul revoluţiei din 1848-1849 a fost sediul comandantului forţelor revoluţionare din Secuime, Gál Sándor. Şi după înfrângerea revoluţiei, cetatea a rămas în folosinţa armatei. În 1890, în faţa cetăţii, de o parte şi de alta a porţii-bastion, este ridicată o clădire, care a fost demolată în 1990.

În anii 1880 şanţul cetăţii este umplut. Până la mijlocul secolului al XX-lea, cu mici întreruperi, cetatea a fost în folosinţa armatei. În 1970, după o restaurare generală, a devenit sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului, înfiinţat în 1930.

Localizare:


Vizualizare hartă mărită

vineri, 19 martie 2010

TURISM - Biserica Sf Ecaterina Bucuresti

Biserica "Sf. Ecaterina" deserveste ca paraclis al Facultatii de Teologie Ortodoxa "Patriarhul Justinian".
Aici a existat o biserica de manastire, mai veche, ridicata de Ivasco Golescu, (mare vornic intre 1574 - 1583). Intr-un document scris la 17 aug. 1596 acesta este amintit ca "cel dintai ctitor scris in sfantul pomelnic". Cu toate ca manastirea a fost inceputa in timpul domniei lui Alexandru al II-lea Mircea (1574-1577) si terminata in timpul domniei fiului acestuia Mihnea Turcitul (1577-1583) prima mentiune documentara este din 5 iulie 1589. Dupa zidire a functionat ca metoc al Manastirii "Sf. Ecaterina" din Muntele Sinai. Dupa retragerea trupelor turcesti ale lui Sinan-pasa, in 1595, Pana vistierul o repara, devenind astfel al doilea ctitor al lacasului. La 1775-1782 doamna Ecaterina Ipsilanti a ridicat un han in apropierea manastirii, care mai tarziu a fost incendiat si avariat, apoi daramat la 1862 (de aici confuzia ca Manastirea ar fi fost ridicata de Ecaterina Ipsilanti).


Biserica Sfanta Ecaterina

Biserica este arsa de ostile lui Gabriel Bathory in 1611 si este din nou reparata de urmasii ctitorilor. La 1813 se numara printre manastirile de categoria a II-a din tara, cu case mari egumenesti si multe anexe. Din catagrafia din 1836, rezulta ca biserica era de zid, cu doua turle de lemn si fusese invelita cu sindrila. Dupa cutremurul din 1838, i se crapa boltile fiind reparata. In 1849 era in stare de ruina trebuind sa fie rezidita.

Biserica Sfanta Ecaterina

Este daramata pana la temelie in 1850, fara avizul mitropoliei. O noua biserica, cea actuala, s-a reconstruit pe locul celei vechi, fiind gata la 1852 (data pisaniei), ramanand ca biserica de mir, nu de manastire. Este pictata de Constantin Lecca si Misu Popp. Pictura tamplei a fost facuta pe panza, la muntele Sinai si aplicata pe lemn. Au mai fost facute reparatii in 1899, 1909, 1923. Asa cum o gasim astazi, este o biserica de dimensiuni relativ mari, de proportii neplacute, pe plan triconc, cu abside mari, semicirculare, cu o turla foarte mica, octogonala peste naos si un turn-clopotnita pe plan patrat, dezvoltat peste vestibulul dintre cele doua turnuri cu scarile de acces. In fata are un pridvor semicircular, cu antablament, pe 4 coloane ionice. Portalul simplu are fixata deasupra pisania cu litere chirilice si un mozaic cu icoana hramului.

Biserica Sfanta Ecaterina

Fatadele simple sunt concepute in stil neoclasic, cu pilastri in registrul inferior al caror antablament formeaza un brau in jurul bisericii. Pe fatada de vest, zona centrala, putin decrosata, se termina cu un mic fronton si este tratata cu asize si nise laterale, nepictate. Turnul-clopotnita are pe cele patru laturi cate o arcada inchisa cu o fereastra mare. Interiorul este decorat pe toata inaltimea peretilor in stil baroc, cu pilastri cu capiteluri compozite, ce sustin un antablament desfasurat ca un brau la inaltimea bazei boltilor.

Biserica Sfanta Ecaterina

O pictura decorativa acopera arcele, iar timpanele si boltile sunt pictate cu icoane de sfinti. Ferestrele dreptunghiulare, de dimensiuni mari, au grilaje simple la exterior. Peste pronaos, sprijinit de doua coloane corintice, se afla cafasul animat de corul studentilor teologi, care acompaniaza slujbele, inaltand sufletele credinciosilor ce le asculta.

Biserica Sfanta Ecaterina

Printre obligatiile studentelor si studentilor la teologie se numara frecventarea paraclisului dupa un program liturgic stabilit. Preotul spiritual al Bisericii Sf. Ecaterina este parintele asist. drd. Tanasache Costea.

Biserica Sfanta Ecaterina

Biserica Sfanta Ecaterina

Biserica Sfanta Ecaterina


Biserica Sfanta Ecaterina

miercuri, 17 martie 2010

TURISM - Biserica Domnita Balasa, Bucuresti

Biserica Domnita Balasa, din Bucuresti, este o constructie in stil neoromantic si neobizantin, de mari dimensiuni, prezentand un plan in forma de cruce, la care se adauga absida poligonala a altarului.

Prima biserica ridicata pe aceste locuri, in anii 1743-1744, a fost ctitorita de Domnita Balasa si sotul ei marele ban Manolache Rangabe, zis Lambrino. A fost daramata in 1871, iar pe locul altarului s-a pus o piatra comemorativa in 1883.

Biserica Domnita Balasa

In 1750, Domnita Balasa zideste alaturi de prima ctitorie, folosita apoi ca paraclis, pe locul bisericii de astazi, un al doilea lacas, cu hramul Inaltarea Domnului. In jurul bisericii s-a infiintat o scoala si un azil de batrani.

Dupa cutremurul din 1838, acest lacas este daramat si se construieste o a treia biserica (intre 1838-1842), in stil neo-gotic, cu acelasi hram, ctitorita de Safta Brancoveanu, fiica lui Th. Bals si a Profirei Rosetti, vaduva marelui ban Grigore Brancoveanu, fondatoarea Spitalului Brancovenesc.

Biserica Domnita Balasa

Cladita insa pe un teren expus inundatiilor, aceasta biserica s-a degradat repede, incat numai dupa 40 de ani a trebuit sa fie demolata. Pe zidul actualei biserici s-a pastrat pisania acestui lacas, din 1842, daramat la 1881, datorita inundatiilor Dambovitei.

Biserica Domnita Balasa

In perioada 1881-1885, in timpul domniei Regelui Carol I si a Reginei Elisabeta a fost zidita actuala biserica "Domnita Balasa", a patra pe aceste locuri. Efor a fost Mitropolitul Calinic Miclescu, epitropi fiind N. Bibescu si T. Vacarescu.

Biserica Domnita Balasa a fost edificata dupa planurile arhitectului Alexandru Orascu si este in prezent un edificiu impunator, in stil neoromanesc.

Biserica Domnita Balasa

Biserica Domnita Balasa

Din punct de vedere arhitectural, privind din exterior, se pot observa absidele laterale incadrate de patru scari, deasupra carora se inalta patru turle octogonale, turla mare a Pantocratorului ridicandu-se deasupra centrului naosului.

Biserica Domnita Balasa

Pictura interioara, in ulei, realizata intr-un stil neorenascentist, este opera a doi pictori vienezi Kott si Rihofsky. Pe peretele vestic sunt infatisati Banul Manolache, Zoe Brancoveanu, Constantin Brancoveanu cu chivotul bisericii in mana, Domnita Balasa si mama acesteia, Marica Brancoveanu - ctitorii si familia acestora. Portretele noilor ctitori sunt pictate de Grigore Stoenescu.

Biserica Domnita Balasa

Pe peretele sudic sunt infatisati patriarhul Justinian si Sfantul Calinic de la Cernica, canonizat in timpul aceluiasi patriarh, iar pe peretele nordic este infatisat Mitropolitul Calinic Miclescu si Sfantul Dimitrie Basarabov.

Biserica Domnita Balasa

Biserica Domnita Balasa


In interiorul lacasului se afla, in doua nise laterale, mormintele Domnitei Balasa (1693-1752), a sasea fiica a domnitorului Constantin Brancoveanu si al Domnitei Zoe Brancoveanu (1800-1892), sotia domnitorului Gheorghe Bibescu.

Biserica Domnita Balasa

Monumentul funerar al Domnitei Balasa, "Intristarea", este opera sculptorului I. Georgescu, iar monumentul Domnitei Zoe Brancoveanu, sotia domnitorului Gh. Bibescu, de pe partea opusa, este opera sculptorului francez Jules Roulleau.

Biserica Domnita Balasa

Usile de la intrare, catapeteasma si mobilierul sunt realizate de Petre si Mihai Babici, vitraliile sunt executate la Munchen, iar policandrul, de o valoare artistica deosebita, unic in felul sau, a fost executat la Viena.

Biserica Domnita Balasa

Datorita deteriorarilor produse de marele cutremur din anul 1940, biserica a fost restaurata intre anii 1959-1962. Cu acest prilej a fost pictat si portretul ctitorului reinnoitor al vechii fundatii brancovenesti - Patriarhului Justinian.

Biserica Domnita Balasa

Biserica Domnita Balasa

Actuala biserica a fost consolidata dupa proiectul acad. ing. Aurel Beles, ing. Ion Stanculescu si ing. Ion Beles, deoarece schimbandu-se cursul Dambovitei au fost afectate fundatiile edificiului.

Biserica Domnita Balasa

Lacasul a mai fost consolidat dupa cutremurul din anul 1977 si resfintit in anul 1994 cu ocazia canonizarii Sfintilor martiri romani Constantin Brancoveanu si cei patru fii ai sai, adaugati la hramul bisericii.

Biserica Domnita Balasa

Biserica are dou ahranuri: cel initial al Inaltarii Domnului, la 40 zile dupa Paste, si cel al Sfintilor Brancoveni, la 16 august. Biserica mai are si un al patrulea hram - Sfantul Dimitrie Basarabov.

Biserica Domnita Balasa

In parcul Bisericii se remarca monumentul Domnitei Balasa, una dintre cele mai reusite lucrari ale sculptorului Carol Storck-senior. Pe soclul statuii sunt inscrise numele mosiilor care au constituit zestrea acordata bisericii.

Biserica Domnita Balasa

Biserica Domnita Balasa

Biserica Domnita Balasa, figureaza ca monument de arhitectura, pe lista oficiala a monumentelor istorice din tara.

Biserica Domnita Balasa

Biserica Domnita Balasa

Biserica Domnita Balasa

marți, 9 martie 2010

TURISM - Palatul Cotroceni

Palatul Cotroceni se află în municipiul Bucureşti, pe Bulevardul Geniului nr. 1, si este astăzi sediul Preşedinţiei României.



Totul a inceput in anul 1679, cand domnul Ştefan Cantacuzino a ridicat pe dealul Cotrocenilor o mănăstire. Biserica şi anexele mănăstireşti au fost ridicate în decurs de doi ani. Opera lui Şerban Cantacuzino a fost continuată de Constantin Brâncoveanu, care a poposit adeseori la mănăstire. În 1862 Alexandru Ioan Cuza a hotărât să utilizeze Mănăstirea Cotroceni ca reşedinţă domnească de vară.
In anul 1888 principele Carol I al României a construit în incinta mănăstirii un palat care să-i servească drept reşedinţă în Bucureşti. Clădirea a fost construită la finele secolului al XIX-lea, în incinta Mănăstirii Cotroceni, într-o zonă privilegiată, liniştită şi înverzită a Bucureştiului. Planurile edificiului au fost realizate de arhitectul Paul Gottereau în stil clasic veneţian.
Mai târziu, arhitectul român Grigore Cerchez a reconceput aripa nordică în stil naţional romantic, adăugând o sală mare, cu o terasă deasupra şi două foişoare cu coloane, dintre care unul era replica faimosului foişor de la mănăstirea Hurez.



Palatul, biserica şi mănăstirea reflectă trei secole de istorie de-a lungul cărora un lung şir de personalităţi remarcabile au luat decizii şi au condus România de aici, începând cu fondatorul palatului, bogatul domn Şerban Cantacuzino. Printre aceştia amintim pe Constantin Brâncoveanu, Nicolae şi Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, Constantin Gheorghe Hangerli, Alexandru Moruzi, Barbu Ştirbey, Alexandru Ioan Cuza, Carol I of Hohenzollern-Sigmaringen, Ferdinand I.
Intre anii 1949-1976, palatul Cotroceni şi-a schimbat destinaţia, devenind Palatul Pionierilor. După cutremurul din 1977 au fost necesare lucrări de resturare în urma distrugerilor, iar preşedintele Nicolae Ceauşescu a transformat palatul în casă de oaspeţi; lucrările de restaurare ale palatului au durat aproximativ 10 ani, fiind coordonate de arhitectul Nicolae Vlădescu. Spaţii importante au fost restaurate conform martorilor de epocă, în timp ce alte interioare au fost reamenajate în spiritul reşedintelor princiare europene din secolul al XIX-lea.

Mănăstirea Cotroceni:

Multiplele transformări au avut ca rezultat diversitatea stilistică a decoraţiei de interior. In 1984 a fost demolată, într-o singură noapte, biserica ridicată de Ştefan Cantacuzino. În prezent, fundaţia bisericii este conturată cu plăci de marmură.
Din 12 iulie 1991, prin hotărâre guvernamentală, în aripa veche a palatului Cotroceni s-a organizat Muzeul Naţional Cotroceni, aflat în subordinea Ministerului Culturii şi s-a deschis pentru publicul vizitator la 27 decembrie 1991.
In anul 1994, Muzeul Naţional Cotroceni a primit premiul European Museum of the Year Award - Special Commendation 1994.



Etajul I

Holul de onoare


S-a păstrat în formă aproape nealterată de intervenţiile ulterioare ansamblul Holului de Onoare, compoziţie decorativă ce aminteşte de Opera din Paris, realizată de Charles Garnier, în stilul neoclasic francez.
Scara monumentală, face legatura cu primul nivel al palatului, care adăposteşte saloanele oficiale. Un lung coridor ne îndreaptă paşii spre prima încăpere a palatului: sufrageria germană.
Decorată în stilul renaşterii germane, sufrageria a fost restaurată conform concepţiei decorative a arhitectului Gottereau. Ea reflectă gustul impus de regele Carol I în prima perioadă de construcţie a palatului (1893-1895).

Biblioteca:

Cabinetul de lucru al regelui Ferdinand este singurul spaţiu care nu a necesitat lucrări de reconstituire, păstrându-se aproape intact. În epocă, biblioteca adăpostea bogatul fond de carte de botanică al regelui Ferdinand; în prezent este expus aici un fond de carte care a aparţinut familiei regale a României.



Marele salon de recepţie:

A fost, se pare, ambiţia reginei Maria de a consemna noul statut al monarhiei şi prin noi lucrări de construcţie la Cotroceni. Pentru aceasta au fost transformate două încăperi din perioada Gottereau - salonul de dans şi celebra sufragerie, în care, la 14 august 1914, s-a semnat intrarea României în primul război mondial.
Spaţiul realizat, numit azi "spaţiul Cerchez", reamenajat între 1925-1926 de către arhitectul român Grigore Cerchez în stil neoromânesc dar care în epocă era cunoscut sub denumirea de "salonul alb" constituie, indubitabil, o reuşită. El se învecinează şi se continuă stilistic cu sufrageria Cotroceni, aceasta din urmă edificată, probabil, înainte de primul război mondial.

Salonul de vânătoare:

Lucrările de amenajare în forma actuală a salonului de vânatoare s-au desfăşurat pe parcursul anilor 1926-1927. Pentru decorarea acestei încăperi, regele Ferdinand l-a trimis pe arhitectul Karel Limann la furnizorii tradiţionali ai Casei Regale.

Salonul florilor:

Este una din primele camere amenajate de regina Maria, un interior scăldat de lumina filtrată prin vitralii, un spaţiu cu exponate al căror leit-motiv decorativ floral sugerează actuala denumire.



Sufrageria Palatului Cotroceni:

In sufrageria regală se află acele inconfundabile piese de mobilier care se spune ca ar fi fost "designate" de însăşi regina Maria. Acest ansamblu, compus din "marea masa a regelui Arthur" şi din 24 de scaune este, în plan stilistic, un exemplu de art-deco original, propriu concepţiei reginei.

Etajul II

Dacă, în Muzeul Naţional Cotroceni, un accent aparte s-a pus pe restaurarea interioarelor rămase intacte sau aproape intacte, probleme deosebite au ridicat acele încăperi radical modificate în timp, încercându-se pe cât posibil ca, prin soluţiile arhitecturale adoptate, să se păstreze ideea compoziţională iniţială.
La această categorie de încăperi, în care martorii de epocă au fost sensibil mai săraci sau chiar au lipsit, s-a optat pentru soluţia recompunerii atmosferei decorative specifice sfârşitului de secol XIX şi începutului celui de-al XX-lea.
Comenzile masive făcute de Casa Regală încă din 1895 firmelor străine, având ca furnizori principali pe cele din Germania (Berlin, Hamburg, Munchen), explică volumul apreciabil de mobilier sobru neorenascentist aflat azi în patrimoniul muzeului.
Distribuirea şi amplasarea lui în apartamente - diferită desigur de amenajările iniţiale - a ţinut cont în primul rând de soluţiile adoptate la restaurare, mobilierul, pe tot parcursul expunerii, făcând permanent rapel interiorului în care a fost plasat.



Salonul oriental:

A avut diverse destinaţii: atelier de pictură şi pirogravură, studio sau drept sală de clasă pentru prinţese, ca apoi să redevină salon. Mobilierul este de provenienţă extrem-orientală iar piesele din bronz şi portelan întregesc această atmosferă.

Apartamentul regal:

Compus dintr-o cameră de lucru mică, intimă, are doar câteva piese de mobilier şi un dormitor încăpător, cu şemineu din marmură, o masă şi câteva fotolii ce trec aproape neobservate, patul monumental dominând încăperea - Apartamentul regal încearcă să reconstituie atmosfera dorită de primul comanditar al palatului, regele Carol I, care aprecia vechile stiluri germane în decorarea interioarelor.

Salonul Henric al II-lea:

Salonul face legatura cu o serie de apartamente plasate de-a lungul unui culoar în forma de "L". Începând cu acest spaţiu, mobilierul ne oferă posibilitatea unei incursiuni în istoria artelor decorative(un accent aparte fiind acordat Franţei).



Apartamentul francez:


Este plasat pe latura de nord-est, cu o splendidă deschidere spre grădinile Palatului. Salonul Ludovic al XV-lea este flancat de două dormitoare. Dormitorul Ludovic al XVI - lea, având aceeaşi destinaţie şi în timpul regelui Ferdinand, este plasat pe latura de răsărit a Palatului, un dressing făcând legatura cu apartamentul reginei Maria.

Dormitorul Reginei Maria:

Dormitorul Reginei Maria a fost restaurat conform variantei din 1929. Regina Maria alesese pentru noua înfăţişare a interiorului stilul Tudor.

Salonul norvegian:

"Fiind despărţită de multe lucruri cu care fusesem obişnuită, îmi făurii cu încetul propria mea atmosferă, aprobată sau dezaprobată, după cum era firea criticilor", mărturiseşte regina Maria în Memoriile sale. Astfel s-a născut neobişnuita cameră maronie sau micul salon norvegian.

Apartamentul stil Adam şi Empire:

Un alt apartament, cu deschidere spre aripa vestică a palatului, asociază în cele două încăperi stiluri ale sfârşitului de secol al XVIII-lea şi începutului de secol al XIX-lea, inspirate din formele sobre ale antichităţii reactualizate prin descoperirile de la Pompei şi Herculanum.



Nota: Pozele si informatiile sunt de aici.