miercuri, 12 mai 2010

TURISM - Biserica fortificata din Darjiu, Harghita

Iniţial construită în stil romanic (secolele XIV-XV), biserica a fost transformată ulterior în stil gotic. Fortificată în anul 1400, prezintă o incintă dreptunghiulară cu ziduri înalte, întărite cu şase turnuri. Turnul de poartă păstrează înfăţişarea originară, cu zidărie masivă, străpunsă de ferestre de tragere protejate cu închizători de lemn. Lucrările de fortificare s-au asociat cu cele de înfrumuseţare a edificiului, care a fost prevăzut cu bolţi gotice pe nervuri; încastrarea nervurilor a distrus, din păcate, o bună parte a picturilor murale iniţiale, realizate în 1419.


Etajul fortificat acoperă atât nava cât şi corul, iar parapetul drumului de strajă a fost scos în consolă deasupra contraforţilor, ceea ce a înlesnit deschiderea unor largi guri de aruncare sub cornişă. Deşi concepute în scop utilitar, acestea au un efect decorativ deosebit. Un impact la fel de puternic produce scara de acces la orgă, de pe latura de răsărit, operă sculpturală masivă, în planuri tăiate viguros. Astfel Biserica în ansamblul ei a dobândit un aspect de bastion, având un acoperiş înalt, lipsit de turnuri. Perimetral, incinta este acoperită cu un acoperiş interior, la adăpostul căruia se mai păstrează până în zilele noastre cămări cu rezerve de alimente ale sătenilor.


Biserica fortificată din Dârjiu este cunoscută datorită picturilor sale murale. Autorul ansamblului mural este meşterul medieval Paul, fiul lui Ştefan din Ung, format într-un mediu eclectic, în care se îmbinau forme stilistice ale goticului internaţional, cu elemente italienizate ale Renaşterii timpurii.


Din păcate, foarte puţine dintre decoraţiunile murale iniţiale s-au păstrat până în ziua de atăzi, deoarece au fost afectate de construcţia bolţilor în reţea pe console la sfârşitul secolul al XV-lea, şi ulterior, de construirea unei tribune în secolul al XVII-lea.

Ansamblul mural cuprinde o ilustrare a Conversiunii Apostolului Pavel, Martiriul celor 10.000 precum şi câteva figuri de sfinţi episcopi. Cele mai valoroase picturi sunt cele înglobate în ciclul Legenda regelui Ladislau (Urmărirea cumanului, Lupta corp la corp, înfrângerea şi uciderea cumanului, Odihna lui Ladislau).

Ca şi în cazul altor picturi medievale transilvănene, fondul este uniform, ca un ecran pe care se proiectează imaginile, dar suprafaţa sa este tratată decorativ, fiind în întregime acoperită cu un fel de tapet, lucrat cu şablonul; motivul ornamental rezultă din gruparea a patru crini stilizaţi dispuşi în cruce. Acest tip de decor, ce imită tapetul, s-a răspândit în pictura murală gotică sub influenţa miniaturilor, în special a celor franceze, ce au cunoscut o mare înflorire în cea de-a doua jumătate a secolului al XIV-lea. în acest sens, merită a fi remarcată migala de giuvaergiu cu care Paul a redat detaliile de costum, armele şi harnaşamentul cailor. Figura eroului acestui ciclu pictural este regele ungur Ladislau (1077-1095), ale cărui coroană şi centură bătută cu perle, ca şi aureola cu contur perlat reamintesc mai vechi modele italo-bizantine. Reexaltarea acestor modele poate fi corelată cu ultima perioadă de înflorire a cultului lui Ladislau cel Sfânt în primele decenii de domnie a regelui Ungariei Sigismund de Luxemburg (1387-1437).


Conversiunea Apostolului Pavel este o altă pictură foarte valoroasă a Bisericii din Dârjiu. Aceasta înfăţişează episodul căderii de pe cal a lui Saul rebotezat - Pavel, în drum spre Damasc. Totuşi, atenţia pictorului este îndreptată mai mult asupra grupului de însoţitori ai apostolului, care sunt înfăţişaţi în costume de scutieri.

Locatie:


Vizualizare hartă mărită

marți, 4 mai 2010

TURISM - Palatul Cercul Militar Naţional, Bucuresti

Palatul Cercul Militar Naţional găzduieşte instituţia centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv, precum şi de imagine, reprezentare şi protocol.

Lucrările pentru construcţia Palatului Cercului Militar Naţional au început în anul 1911, deşi terenul unde urma să se ridice edificiul fusese cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898. Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Naţional a fost arhitectul român Dimitrie Maimarolu, în colaborare cu V. Ştefănescu şi E. Doneaud. Beneficiarul lucrării a fost Cercul militar al ofiţerilor din garnizoana Bucureşti, organizaţie a ofiţerilor români înfiinţată în 15 decembrie 1876. Fondurile necesare au fost adunate din donaţii, subscripţii şi cotizaţii ale ofiţerilor (circa 80%), precum şi din subvenţii de stat şi împrumuturi rambursabile. Palatul Cercului Militar Naţional a fost ridicat pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, pe un teren mlăştinos.

Din cauza solului umed, mlăştinos şi nisipos, la recomandarea inginerilor Anghel Saligny şi Elie Radu se adoptă soluţia unei fundaţii pe piloni de stejar, înfipţi în terenul ferm de sub mlaştină. La declanşarea Primului Război Mondial, construcţia se prezintă terminată „la roşu şi învelită". „Gazeta ilustrată" consideră că Cercul Militar din Bucureşti este „podoaba arhitecturală a ţării (...), cel mai frumos, cel mai impunător din toate palatele cu care, în ultimele decenii, ştiinţa şi simţul estetic al marilor arhitecţi români şi străini au înzestrat România". Ca urmare a ocupării Capitalei de către trupele Puterilor Centrale, Cercul Militar este evacuat. La revenirea armatei în Bucureşti, clădirea este găsită devastată în interior. Se reiau lucrările de reparaţii. În prezenţa Regelui Ferdinand I al României şi a Reginei Maria a României, a ministrului de război, generalul Gheorghe Mărdărescu, şi a comandantului Corpului 2 Armată, generalul Ştefan Holban, are loc inaugurarea oficială, solemnă, a Palatului Cercului Militar.

În perioada comunistă, inscripţia "Cercul Militar" de pe frontispiciul clădirii a fost înlocuită cu inscripţia "Casa Centrală a Armatei". După 1989, aceasta a fost înlocuită cu inscripţia "Cercul Militar Naţional".

Sala de Marmură

Sala de Marmură a fost destinată de la început celor mai importante evenimente, poate fi socotită astăzi una dintre cele mai reuşite realizări ale arhitecturii româneşti. Ferestrele înalte arcadate de pe latura dinspre Bulevardul Regina Elisabeta îşi găsesc echilibrul în şirul de coloane înalte care se află pe partea opusă. Motivele decorative sunt de evidentă inspiraţie antică, cu stilizări şi prelucrări în stilul epocii. Săbii, stilete, scuturi, lănci, coifuri, săgeţi, Victorii înaripate, zeităţi ale războiului fac aluzie, toate, la mediul militar.

Sala Maură

Sala Maură se află plasată în prelungirea Sălii de Marmură. Ea are pereţii îmbrăcaţi în lambriuri din lemn de calitate, cu motive ornamentale discrete. Plafonul este conceput din casete, decorate cu motive florale stilizate şi acoperite cu foiţă de aur.

Sala Bizantină

Sala Bizantină îşi trage numele de la concepţia în stil bizantin, la care se adaugă elemente specifice artei tradiţionale româneşti. Sala este dominată de un şir de arcade care susţin un plafon casetat, arcade ce se sprijină la rândul lor pe un şir de coloane înnobilate cu frize din stucatură aurită. În interiorul arcadelor romane, la ultima renovare au fost adăugate fresce murale reprezentând imaginile unor conducători ai României independente şi unele momente de referinţă din Istoria poporului român.

Sala Gotică

Sala Gotică reprezintă o ambianţă arhitecturală gotică, caracterizată prin arcuri frânte în ogive şi prin candelabrele simple. Pardoseala este în desen gotic bavarez.

Sala Norvegiană

Sala Norvegiană este inspirată din atmosfera specifică Nordului Europei, cu candelabre în forma unor corăbii ale vikingilor, plafon din lemn cu grinzi terminate în console, reprezentând chipuri de animale fantastice, inspirate tot din mitologia scandinavă, dând impresia de vechi interioare nordice.

Scara de Onoare

O impresionantă scară din marmură, în dublă pantă, conduce oaspeţii către etajul al doilea şi către sălile de recepţie. Scările de acest tip nu sunt doar simple elemente de legătură, ci sunt gândite ca parte din regia unui ceremonial.