vineri, 26 iunie 2009

TURISM - Cheile Oltetului

Dupa ce ieri am "vizitat" Pestera Muierii din Baia de Fier, continuam cu o alta "minune" a zonei: Cheile Oltetului.



Situate in Comuna Polovragi - Gorj, la distanta mica fata de Pestera Muierii, se deschid in spatele Manastirii Polovragi intr-o salbaticie care iti taie respiratia.


Avand o lungime de cca 2 km, au fost sapate la imbinarea Muntilor Parang cu Muntii Capatanii de apele Raului Oltet. Peretii de stanca lasa impresia ca se ating din loc in loc, distanta dintre cei doi munti fiind pe alocuri de ordinul zecilor de centimetri.


La intrare se află Rezervaţia Naturală Cheile Olteţului care a fost declarată, printr-o lege din anul 2000, arie naturală protejată de interes naţional. Suprafaţa rezervaţiei naturale este de 150 de hectare, aceasta incluzând şi Peştera Polovragi, de asemenea arie naturală protejată de interes naţional.

Atunci când intri pe Cheile Olteţului, civilizaţia rămâne undeva în urmă. Temperatura scade brusc cu aproape 10 grade Celsius, pentru că razele soarelui pătrund cu greu prin vegetaţia abundentă şi printre munţii care formează parcă un acoperiş. O senzaţie plăcută, pe moment, un semn clar că trebuie neapărat să-ţi mai pui o haină pe tine. Pe tot versantul muntelui se pot observa scobituri de diferite dimensiuni şi forme.




Dupa vreo 300 metri, pe partea dreapta a drumului se deschide, ca o hruba, intrarea in Pestera Polovragi. Intrarea este facuta manual, prin anii '50 - '60, odata cu amenajarea drumului forestier/minier (in zona a fost singura exploatare de suprafata - minerit pentru extragerea grafitului din Europa de Est).
In stanga drumului se casca un hau, unde curge Raul Oltet. Acesta isi sapa lin calea la vreo 25 metri sub nivelul drumului, facandu-se greu vizibil de ochiul liber. Interesant este ca apa raului are o temperatura constanta, de cca 9 - 10 grade, indiferent de anotimp.

În continuare, drumul şerpuieşte pe lângă versanţii munţilor, iar privirea îţi fuge de la unul la altul, ca la tenis. După mai bine de un kilometru şi jumătate, spaţiul se lărgeşte, iar încordarea dată de apropierea munţilor se stinge.

Niciun comentariu: