joi, 7 ianuarie 2010

TURISM - Cetatea Ineului

Istoria medievală a Ineului se suprapune cu istoricul cetăţii, situată pe Calea Traian, operă a arhitecturii Renaşterii târzii. Aici încă din 1295 este atestată documentar o fortăreaţă ridicată în centrul unui cnezat românesc. Mai târziu importanţa cetăţii creşte, devenind centrul unui mare domeniu feudal, compus din 51 de sate.

http://ns2.cimec.ro/Monumente/cetati_arad/poze_rez_eng/07.jpg

Adevărata importanţă o capătă însă după 1541, odată cu constituirea Transilvaniei ca principat autonom şi când, alături de Caransebeş, Lugoj şi Oradea, devine o verigă de apărare însemnată în centura vestică de apărare antiotomană a celor trei ţări române. În 1566, după o rezistenţă eroică, este cucerită de otomani. În 1595, armatele ardelene caută sa recucerească câmpia Aradului.

Tocmai în timpul recuceririi Bucureştilor, a sosit vestea că trupele ardeleneşti au ajuns sub zidurile Ineului. La 22 octombrie 1595 garnizoana otomană a fost silită sa capituleze.

http://1.bp.blogspot.com/_09L8NIH3A4c/SpfeNz3YRuI/AAAAAAAAAKE/mceyXcJwiEY/s400/cetate+ineu+diana+.jpg

În noiembrie 1599, ca urmare a victoriei de la Selimbar, cetatea intră sub stăpânirea lui Mihai Viteazul. Pârcălabul trimis din Ţara Românească exercita jurisdicţie în tot cuprinsul comitatului Zarand. În luptă, garnizoana Ineului participă la bătălie alături de Mihai Viteazul. Peste câteva luni marele voievod trece prin aceste părţi în drum spre Praga, pentru a duce tratative cu împăratul Rudolf al II-lea, care se aliase cu nobilimea transilvană împotriva domnitorului.

Dezvoltarea tehnicii militare, în special a artileriei, reclamă construcţia cetăţii potrivit noilor condiţii de luptă. De aceea, începând cu anul 1645, lucrările se execută sub conducerea lui Gavril Haller, aşa cum o arată placa aşezată atunci pe poarta cetăţii. Acesta studiase arhitectura militară în Italia şi adopta soluţii originale adecvate stilului Renaşterii târzii.

http://ns2.cimec.ro/Monumente/cetati_arad/poze_rez_eng/08.jpg

Cetatea se compunea de fapt din două elemente. Primul, cetatea interioară cu două nivele, existentă până astăzi, are formă de pătrat, la colţuri fiind străjuită de patru bastioane circulare etajate, care permiteau acţiunea eficace a artileriei, încă văzându-se urmele unor deschizături adaptate pentru gurile de foc. Al doilea element situat în exterior, la o distanţă de câteva sute de metri, forma brâul de ziduri din piatră, tot în formă de pătrat, cu bastioane la colţuri. Din acestea nu ne-au rămas decât puţine urme, între care se remarcă rămăşiţele bastionului dinspre Crişul Alb, situat în gradina şcolii. Zidurile erau înconjurate din trei părţi de şanţuri cu apă, pe cea de a patra latură curgând Crişul Alb. Cucerită în 1658 din nou de turci, fapt relatat pentru importanţa lui şi de Miron Costin, aceştia o stăpânesc până la sfârşitul secolului, când este cucerită de către trupele habsburgice.

http://www.virtualarad.net/news/anul_curent/cetatea_ineului_este_monumentul_medieval_cel_mai_bine_conservat_din_judet.jpg

După o scurtă perioadă de folosire de către grănicerii mureşeni (1700 – 1745), cetatea este lăsată în părăsire, doar cea interioară fiind refăcută pe la 1870, în mare masură deformată. În această perioadă, Ineul devine un important centru economic, politic şi cultural. Aici se afla o reşedinţă episcopală ortodoxă (secolul XVI – XVII). Tot aici era un puternic centru cultural românesc, unde se pare că se editau şi cărţi. Până în mijlocul secolului al XVIII-lea aici exista o biserică, probabil edificată din lemn, în care exista un potir cu iniţialele "M KO" (probabil Matei Corvin), donatorul şi protectorul cu chipul lui în armură medievală sculptat pe potir (probabil hramul bisericii) şi chipul Mântuitorului pe cruce.

2 comentarii:

molia spunea...

Acum am intrat pe blogul tau, datorita lui turambar.
Bun blogul si buna initiativa, o sa-l urmaresc!

Tino spunea...

Multumesc!