TURISM - Castelul Huniazilor, Timisoara

Castelul Huniade sau Castelul Huniazilor este un monument istoric şi cea mai veche clădire din Timişoara, construit între anii 1443 - 1447 de către Iancu de Hunedoara, pe ruinele unui vechi castel din secolul XIV (construit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou). Astăzi adăposteşte Muzeul Banatului.

În contextul frământărilor politice din Regatul Ungariei al secolului XIV, regele Carol Robert de Anjou a decis, în urma unei vizite în 1307, să-şi stabilească provizoriu, reşedinţa la Timişoara. S-a impus astfel necesitatea edificării unui castel care să facă faţă necesităţilor regelui. Construcţia a fost realizată probabil de constructori italieni şi terminată cel mai probabil în 1315, pentru că, în 1316, regele era deja stabilit în noul său castel. Acesta a locuit aici pentru aproape 8 ani. Edificiul s-a dezvoltat in jurul unei curti patrulatere cu turnuri cilindidrice de colt. Asezat fiind pe o insulă era legat de oraşul fortificat şi el de către rege printr-o punte mobilă. A cunoscut refaceri importante în timpul comitelui Pippo Spano.

Între 1441 şi 1456, comite de Timişoara a fost Iancu de Hunedoara. Acesta şi-a stabilit aici reşedinţa şi a dispus edificarea unui nou castel, pe ruinele vechiului palat-castel regal, grav avariat de un cutremur. O contribuţie la edificarea lui a fost adusă de arhitectul italian Paolo Santini de Duccio, aflat în acea perioadă în serviciul lui Iancu de Hunedoara. Atât castelul cât şi fortificaţiile oraşului au fost dotate cu turnuri în plan semicircular adaptate artileriei. A servit drept reşedinţă nobiliară pentru toţi regii care până în 1552 au poposit la Timişoara.În perioada ocupaţiei otomane (1552-1716), a servit drept reşedinţă a beglerbegilor Paşalâcului de Timişoara.

Datorită asediului imperialilor, care a dus la recucerirea Banatului, castelul a fost deteriorat, astfel că după 1716 s-a impus renovarea lui. Însă funcţia lui a fost schimbată, fiind transformat în cazarmă de artilerie şi depozit militar.

În anul 1849, revoluţionarii maghiari, asediind Timişoara, au distrus castelul din temelii, până la punctul în care a fost nevoie de o reconstruire a edificiului. Lucrările de reconstrucţie şi renovare s-au terminat în 1856. Edificul a fost mult modificat, în special în ceea ce priveşte faţada.

În ciuda numeroaselor modificări, castelul şi-a păstrat organizarea în jurul unei curţi patrulatere, poziţia turnului-donjon şi "Sala Cavalerilor", detalii care care se regăsesc şi la Castelul Corvineştilor de la Hunedoara. Faţada principală a fost refăcută într-un stil romantic. Ferestrele, terminate în arc în plin cintru dar cu decoraţie neogotică deasupra, au luat locul orificiilor pentru piesele de artilerie iar faţada a fost realizată în cărămidă aparentă. Primul etaj, construit pe înălţimea a două caturi normale conţine două săli boltite în stil neogotic, una cu trei nave iar cealaltă cu două ce sunt construite din cărămidă şi susţinute de un şir de coloane masive.

Clădirea se termină în plan vertical printr-un etaj mansardă iar din punct de vedere al plasticii exterioare, în partea superioară a faţadei se află un coronament crenelat.

Turnul castelului este de formă rectangulară, de mică înălţime, cu ferestre mici şi decorat cu creneluri la extremitatea superioară astfel încât acoperişul nu este vizibil. Intrarea principală a fost modificată şi este flancată de doi pilaştrii masivi ce au în partea superioară câte o colecţie de arme specifice Evului Mediu care contribuie la aspectul gotic al castelului.

Cele doua capete ale faţadei principale sunt prevăzute cu rezalituri, ale căror colţuri sunt accentuate printr-o imitaţie în tencuială a sistemului constructiv din piatră.

Din 1947, castelul a fost atribuit Muzeului Banatului şi găzduieşte secţiile de istorie şi de ştiinţe ale naturii. Castelul se află din nou în renovare.