Prima atestare documentară a unei aşezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menţionat aici una dintre cele mai însemnate localităţi din Dacia romană, cu numele Napuca. La scurt timp după cuceririle romane din 101-102 şi 105-106, Napuca a fost distrusă spre a fonda o nouă aşezare urbană (civitas), Napoca, pe malul drept al râului Samus. Această aşezare a fost fondată în anul 124 d.C., sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca. După retragerea administraţiei romane din Dacia în anul 271 d.C., viaţa urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze. Pentru a construi cetatea romanii au folosit ca şi hotare ale cetăţii în primul rând Canalul Morilor şi Pârâul Ţiganilor, care trece prin Grădina Botanică şi la momentul respectiv se vărsa în Canalul Morilor. Actualmente Canalul Morilor se află pe acelaşi loc, iar Pârâul Ţiganilor, după ce trece de Grădina Botanică este colectat în sistemul de canalizare al oraşului.
Descoperirile arheologice au reuşit să stabilească în mare parte traseul exact al oraşului roman Napoca: La vest era mărginită de Pârâul Ţiganilor (pe actualele străzi Emil Isac şi Samuil Micu), la nord cetatea se oprea la Canalul Morilor (în zona actualelor străzi Octavian Petrovici şi Andrei Şaguna), la sud pe actualele străzi Napoca şi Bd. Eroilor, iar la est pe zona actualelor străzi David Francisc şi Janos Bolyai .
O a doua fortificaţie a existat pe teritoriul Clujului de astăzi. În perioada secolelor IX-X, exista micuţa aşezare Castrum Clus, care ocupa doar aproximativ un sfert din suprafaţa cetăţii romane. Era delimitată la vest şi la nord, ca şi incinta romană Napoca, de Pârâul Ţiganilor, respectiv, Canalul Morilor, la est hotarul era aproape de linia actualului Bulevard Regele Ferdinand, iar la sud aproximativ pe linia actualei străzi Memorandumului şi a laturii nordice a Pieţei Unirii. Mult mai mică faţă de antica incintă romană, cetatea se presupune a fi fost construită cu materiale extrase din vechile clădiri şi fortificaţii romane.
Mari grupuri de colonişti saşi s-au aşezat în cetatea Clujului în timpul regelui Ştefan al V-lea al Ungariei, după decimarea populaţiei oraşului în timpul atacurilor tătare. Cetatea Regală Castrum Clus a dobândit o organizare urbană până în secolul XV. Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit totodată rege al Ungariei, a acordat în anul 1405 Clujului rangul unui Oraş Liber Regesc, scoţându-l astfel de sub autoritatea voievodului Transilvaniei. Aceasta a ajutat Clujul să devină un centru pentru producţia şi schimbul de mărfuri. Aproximativ 5 000 de oameni se îndeletniceau cu agricultura, munca în atelier, dar şi cu distracţiile specifice oraşului. Pe atunci populaţia era formată din saşi, secui şi în mică măsură români. Rolul meşteşugului în muncile oraşului a crescut mult, ulterior dezvoltându-se mai multe bresle meşteşugăreşti.
Tot acum oraşul a primit dreptul de a îşi clădi ziduri, bastioane şi turnuri de apărare. S-a început construirea zidurilor, ceea ce a durat până la finalul secolului XVI. Suprafaţa noii cetăţi (45 ha) era aproximativ dublă faţă de cea a primei incinte medievale, traseul (vezi harta) fiind de-a lungul Pârâului Ţiganilor la est (actualele străzi Emil Isac şi Samuil Micu), la nord în perimetrul dintre actualele străzi Potaissa şi Mihail Kogâlniceanu, respectiv Avram Iancu. La est urma linia străzii Baba Novac, Cuza Vodă, iar apoi continua pe partea nordică tot de-a lungul Canalul Morilor. Fortificaţia timpurie îşi păstrează funcţiile de apărare devenind un castellum al oraşului. Incinta este practic terminată în preajma jumătăţii veacului al XV-lea, poarta de est fiind de exemplu ridicată în 1449. S-au folosit blocuri mari din piatră pentru ridicarea unor ziduri masive cu contraforţi de întărire, creneluri şi metereze, drum de strajă pe console de piatră cu scări de retragere.
O a doua etapă de construcţie se întinde intre anii 1470 - 1507 când se construiesc între altele Poarta de vest şi Turnul Podului.
În cele din urmă lucrări importante sunt efectuate între 1515 şi 1525, un edict din 1571 al regelui Ludovic al II-lea scutindu-i de altfel pe clujeni de taxe pentru eforturile lor de întărire a apărarii oraşului. Cu totul particulare pentru regiune şi perioadă sunt zidurile ridicate exclusiv în piatră şi prevăzute cu creneluri. Celelalte fortificaţii ardelene renunţaseră la acea dată la astfel de rezolvări.
Fortificaţiile erau impresionante, intra-muros-ul ocupând 45 de hectare. Accesul se făcea prin barbacane. Existau în total în jur de 20 de turnuri şi porţi care erau întreţinute, pe timp de pace şi apărate, pe timp de război de bresle meşteşugăreşti, al căror nume îl şi purtau. Acestea erau:
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu