TURISM - Biserica Romano-Catolică Calvaria, Cluj

În zona Mănăştur, din apropierea Clujului, pe actuala stradă a Primăverii nr. 60, a fost ridicată, începând cu secolul XI, abaţia benedictină "Monasterium Beatae Mariae de Clus", înconjurată cu un zid de apărare. Aceasta a fost fundaţia pe care a fost contruită ceea ce astăzi s-a păstrat şi este cunoscută drept Biserica Romano-Catolică Calvaria, cu hramul "Sf. Maria". Ridicată pe o fortificaţie elipsoidală formată dintr-un val de pământ înalt, biserica avea şanţuri de apărare spre sud, est şi vest, spre nord existând o pantă abruptă naturală.

Izvoarele istorice definesc anii 1060 - 1063 în timpul regelului Béla I, respectiv perioada 1077 - 1095 (în timpul regelui Sf. Ladislau) drept perioadele de fondare ale abaţiei, pe dealul cu nume omonim, unde se pare că voievodul Gelu ar fi avut o cetate. Astfel fortificaţia a fost ridicată în 3 faze: secolul IX, începutul secolului X şi a doua parte a secolului XI. Din faza treia mai există porţiuni cu o înălţime a valului de pământ de 10-13 metri faţă de şant.

Clădirea a trăit numeroase perioade de mărire şi decădere. Iniţial a fost o basilică cu trei nave, cu hramul Sf. Maria, care era subordonată arhiepiscopiei din Strigoniu (în germană, Gran, în maghiară, Esztergom, Ungaria), lucru care a dus la numeroase conflicte cu episcopii Transilvaniei. Mănăstirea a fost distrusă la 1241 în urma invaziei tătarilor şi reconstruită de către regele Béla IV în 1263.

În 1437 aici a funcţionat conventul care a stabilit înţelegerile dintre reprezentanţii ţăranilor răsculaţi de la Bobâlna şi nobilime, şi tot aici a fost ucis Anton cel Mare din Buda, căpetenia ţăranilor răsculaţi. În 1465 abaţia s-a înconjurat cu o fortificaţie de apărare, fortificaţie distrusă aproape imediat de Matei Corvin ca urmare a împotrivirii cetăţenilor Clujului. După 1556, când a avut loc secularizarea averilor mănăstirii, aceasta a devenit subordonată trezoreriei. În 1581 Ştefan Báthory a dăruit mănăstirea Ordinului Iezuit, împreună cu şase sate dintre fostele posesiuni ale abaţiei benedictine de Mănăştur, respectiv Feneşul Săsesc, fostă posesiune a episcopului catolic de Alba Iulia. După Dieta de la Mediaş iezuiţii au fost forţaţi să părăsească temporar ţara (între 1588-1594), reîntorcându-se în 1595. Parţial distrusă de un trăsnet în 1598, clădirea a intrat o perioadă îndelungă în renovare, după care a fost restituită călugărilor iezuiţi.

Un alt episod trist din istoria mănăstirii a fost scris cu ocazia invaziei tătarilor din 1658 - 1661 când a fost din nou distrusă, devenind nelocuibilă. În secolul XVIII clădirea a fost folosită drept depozit de armament, accentuându-se distrugerea sa. Episcopul Alexandru Rudnai a dispus apoi demolarea atât a bisericii cât şi a clădirilor din jur. A supravieţuit acelor momente doar altarul, care a fost transformat într-o capelă, împreună cu Statuia Fecioarei Maria cu Isus în braţe.

În 1896 Episcopia Romano-Catolică a Transilvaniei a reconstruit nava bisericii şi a refăcut bolţile şi pereţii corului. Biserica a fost oferită franciscanilor în 1922, care au refuzat-o, după care a fost dată în chirie Bisericii Greco-Catolice pentru o sumă simbolică, Biserica Romano-Catolică păstrându-şi drepturile de proprietar.

După venirea comuniştilor, în 1948, biserica a fost dată Bisericii Ortodoxe Române, care a folosit-o până în 1990. O perioadă mai specială a existat între 1991 şi 1994 când biserica a fost folosită în comun de către Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică. Începând cu 1994 edificiul a revenit Bisericii Romano-Catolice, ulterior ea fiind renovată. Biserica a primit orga construită în 1792 de Samuel Matz din Biertan, orgă care a fost adusă de la Biserica Evanghelică din Daia Săsească în urma scăderii comunităţii de acolo.

Accesul se face prin colţul sud-estic al dealului Calvaria printre cele două valuri de pământ ridicate pentru apărare. La intrare, pe cele două valuri, se află „Capela Calvaria” ridicată în 1831, respectiv clopotniţa proiectată de Károly Kós în 1922.