TURISM - Palatul de la Ruginoasa, Iasi

Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa este un palat construit în stil neogotic în anul 1804, care a aparţinut iniţial familiei Sturdza. Actualmente este muzeu memorial dedicat Domnului Unirii.

Ansamblul Palatului lui Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi din anul 2004, fiind format din 5 obiective:

• Palatul lui Alexandru Ioan Cuza - datând din anul 1862
• Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - datând din anul 1813
• Parcul - datând din anul 1813
• Zidul de incintă - datând din anul 1813
• Turnurile - datând din anul 1813
• Mormântul pregătit pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza - datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea

La sfârşitul secolului al XVII-lea, familia boierească Sturdza a cumpărat moşia de la Ruginoasa de la Duca Vodă, stăpânind-o timp de aproape 200 de ani. La începutul secolului al XIX-lea, familia Sturdza stăpânea o moşie de 8.000 hectare la Ruginoasa.

În primul deceniu al secolului al XIX-lea, mai exact în anul 1804, logofătul şi marele vistiernic Săndulache Sturdza l-a angajat pe arhitectul vienez Johann Freiwald pentru a construi o reşedinţă luxoasă pe locul vechii case boiereşti a strămoşilor săi. De asemenea, grădinarul german Mehler avea scopul de a amenaja în jurul palatului un parc cu alei străjuite de statui, bănci ascunse în labirinturi de verdeaţă şi chiar un iaz înconjurat de sălcii. Palatul de la Ruginoasa a fost construit de către Freiwald în stil neoclasic, propriu arhitecturii civile din Moldova acelor vremuri.

În anul 1811, Săndulache Sturdza a ridicat în spatele palatului, o biserică de conac, pe locul unde a fost anterior o biserică de lemn. Acest lucru rezultă din pisania ce a fost aşezată la intrare şi care a fost distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial.

În mai 1837, prozatorul Costache Negruzzi descrie astfel palatul de la Ruginoasa în povestirea "Scrisoarea I (Primblare)" din volumul "Negru pe alb. Scrisori la un prieten":

"Aproape de Târgul-Frumos sunt încântătoarele domene a Ruginoasei. Călătorul primind aici ospitalitate, uita necazele unui supărător drum. El pare că se trezeşte transportat ca prin un farmec în un castel descris de Walter Scott, unde găseşte pe lângă mărirea feodalităţii, gospodăria Poloniei şi eleganţa Franţei; şi dacă vechii noştri boieri - sprijeni a patriei şi a tronului - ar fi avut idee de arta heraldică, negreşit n-ar fi uitat a scrie pe scutul lor deviza vechii Engliteri Dieu et mon droit."

Palatul a fost moştenit de către logofătul Costache Sturdza, fiul lui Săndulache şi văr al domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849). În perioada 1847-1855, logofătul l-a adus aici pe arhitectul Johann Brandel care a refăcut palatul în stil neogotic, stil păstrat şi astăzi.

Logofătul nu a apucat să locuiască prea mult aici, el mutându-se la Iaşi, capitala Moldovei, unde avea în proprietate mai multe case, precum şi unele moşii din împrejurimea oraşului. Costache Sturdza a ascuns-o la Palatul de la Ruginoasa pe soţia sa, Marghioliţa Ghika-Comăneşti, în care înflorise o pasiune pentru boierul Nicolae Roznovanu. Ea s-a aflat în paza fiului săi cel mare al lui Costache, Săndulache Sturdza, care purta numele bunicului. În fruntea unei mici trupe de arnăuţi, boierului Roznovanu s-a îndreptat spre palat, i-a cumpărat pe paznicii lăsaţi acolo de boier, a pătruns în curte unde a fost întâmpinat de Săndulache Sturdza. Acesta a împuşcat un arnăut, dar un altul l-a omorât, înjunghiindu-l în inimă. Marghioliţa a fost dusă la Palatul Roznovanu de la Stânca (azi demolat), apoi cei doi amorezi au fugit în Bucovina, unde s-au căsătorit.

În aprilie 1857, vornicul Alexandru Sturdza, un alt fiu al lui Costache Sturdza, a făcut un împrumut de 60 mii de galbeni la Banca Moldovei, ipotecând palatul care fusese abandonat de la răpirea Marghioliţei şi era ameninţat de ruină. Neplătind împrumutul, banca l-a scos la licitaţie.

În anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza al Principatelor Unite a cumpărat la licitaţie palatul de la Banca Moldovei, dorind să-l transforme în reşedinţă de vară. El a depus la 13/25 ianuarie 1862 preţul de 52.011 galbeni, după cum confirmă Curtea de Întărituri, iar apoi actele de proprietate s-au încheiat la 16/28 aprilie 1862. Prima grijă a domnitorului a fost să renoveze integral palatul.

Deşi domnitorul a petrecut puţin timp la palat, aici a locuit soţia sa, Doamna Elena Cuza (1825-1909), care s-a ocupat de mobilarea şi decorarea lui, de grădină şi de acareturi. Ea a angajat meşteri pentru repararea clădirii şi grădinari germani pentru refacerea parcului din jurul castelului.

Scara centrală a fost construită din marmură, pereţii au fost tapetaţi cu mătase de la Paris, au fost construite şeminee şi s-au adus policandre scumpe. Mobilierul a fost comandat în anul 1863 la Paris, actul de comandă păstrându-se astăzi la Biblioteca Academiei Române.

Palatul de la Ruginoasa a fost inaugurat oficial de către domnitorul Cuza, cu prilejul sărbătorilor de Paşti din aprilie 1864, când acesta a sosit aici împreună cu Al. I. Cantacuzino, Nicolae Pisoski şi Baligot de Beyne. În septembrie 1864, el sosea din nou la palat, unde a rămas aproape o lună, după promulgarea Legii rurale din 14/26 august 1864, prin care au fost împroprietărite cu loturi de teren agricol peste 400.000 de familii de ţărani, iar aproape alţi 60.000 de săteni au primit locuri de casă şi de grădină. El a fost aşteptat de 6.000 ţărani care au venit să-i mulţumească, fiind întâmpinat de şase bătrâni care l-au primit cu pâine şi sare, precum şi cu un berbec împodobit cu panglici tricolore. El şi-a continuat activitatea la palat în acea perioadă, făcând numiri de prefecţi şi luând măsuri pentru muncile agricole de toamnă.

Plecat în exil în anul 1866 după ce fusese obligat să abdice, domnitorul a continuat să se îngrijească de moşia de la Ruginoasa. El a arendat moşia în anul 1866 cu 5.000 galbeni pe an, pentru a face rost de bani cu care să se întreţină în exil. În acelaşi timp, el a refuzat să preia un capital de 500.000 de franci, depuşi la Banca Rotschild de noua conducere din Principate.

Fostul domnitor a murit la 3/15 mai 1873 în oraşul Heidelberg (Germania), iar rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse la Ruginoasa, fiind înmormântate la 17/29 mai 1873 într-un cavou amenajat lângă biserică. Osemintele domnitorului au fost strămutate de mai multe ori: în anul 1907 au fost puse în cripta amenajată în biserică, într-o cutie de argint aşezată într-un sicriu de stejar; în primăvara anului 1944 au fost scoase din biserică de către un soldat din Ruginoasa şi duse la Mănăstirea Curtea de Argeş; apoi, în anul 1946, au fost depuse în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde s-a amenajat o criptă.

După înmormântarea fostului domnitor, Elena Cuza a luat decizia de a se muta la Paris împreună cu cei doi fii şi cu Baligot de Beyne - fostul secretar al domnitorului, pentru a putea să le ofere copiilor săi o educaţie aleasă. Acolo, Alexandru, fiul cel mare, a urmat Facultatea de drept şi unele cursuri de istorie. Baligot de Beyne a murit în 1882, iar apoi Elena Cuza s-a întors la Ruginoasa.

Cei doi fii ai domnitorului (din relaţia cu principesa Maria Obrenovici) au murit la scurtă vreme unul de celălalt. Dimitrie Cuza (1864-1888), fiul mai mic, s-a sinucis la Paris în anul 1888 din dragoste pentru o franţuzoaică de moravuri uşoare, corpul său neînsufleţit fiind adus la Ruginoasa de către Elena Cuza şi înmormântat la dreapta tatălui său. Fiul mai mare, Alexandru Cuza, bolnav de miocardită severă, s-a căsătorit în 1889 cu Maria Moruzzi (1863-1921), fiica lui Alecu Moruzi şi a Adelei Sturdza şi a plecat în călătorie de nuntă la Madrid. Acolo s-a îmbolnăvit de ftizie şi şi-a făcut testamentul în favoarea soţiei sale, murind apoi la puţin timp în anul 1890. Cei doi soţi fuseseră căsătoriţi doar şase luni.

Alexandru Cuza a lăsat moşia de la Ruginoasa soţiei sale, Maria Moruzzi, strănepoată a domnitorului fanariot ce-l ucisese pe Ioniţă Cuza, un străbun de-al lui Alexandru Ioan Cuza. Existând neînţelegeri cu nora sa, Doamna Elena Cuza a părăsit palatul şi s-a stabilit la Iaşi, unde a devenit membră fondatoare a Spitalului de copii "Caritatea", căruia i-a dăruit suma de 5.000 de lei, casele din Strada Romană şi o cotizaţie anuală de 25.000 de lei. Apoi s-a mutat în anul 1903 în oraşul Piatra Neamţ, unde a locuit într-o căsuţă modestă, dedicându-se operelor de binefacere.

Maria Moruzzi a avut o idilă cu Ionel I.C. Brătianu, proaspăt inginer de căi ferate, întors de la studii de la Paris şi aflat în stagiatură la construcţia căii ferate Iaşi - Paşcani. Ea l-a invitat să locuiască în palatul de la Ruginoasa şi a rămas însărcinată cu acesta. Maria Moruzzi s-a căsătorit cu Brătianu în capela castelului, cei doi divorţând în aceeaşi zi ("căsătoria-divorţ de la Ruginoasa"). Din această legătură s-a născut la 3 februarie 1898, chiar în palat, un fiu, Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), viitorul istoric.

Maria Moruzzi s-a mutat la Iaşi, unde a locuit în Casa Pogor. După moartea Mariei Moruzzi în anul 1921, palatul a fost donat prin testament Spitalului de copii "Caritatea". O parte din mobilier a fost donat Muzeului Militar. În anii următori, a început degradarea edificiului, care a fost accentuată de cel de-al doilea război mondial.

Palatul a fost grav avariat de luptele purtate în apropiere în al doilea război mondial, din el rămânând doar câteva ziduri de incintă şi bucăţi ruinate de pereţi. El a fost reconstituit în perioada 1968-1978, fiind refăcut palatul propriu-zis, o parte din zidul de incintă şi doar un bastion în partea de nord-vest. S-a reuşit integrarea în ansamblul muzeistic a doar 13 ha din cele 27 ha pe care le avea iniţial domeniul.

În anul 1979 s-a încercat amenajarea aici a unui muzeu de istorie, dar abia în 1982 s-a inaugurat oficial Muzeul Memorial "Al. I. Cuza" cu o secţie de istorie şi una de etnografie.

Parterul palatului conţine exponate care reconstituie viaţa şi activitatea domnitorului Al. I. Cuza. Muzeografii au încercat să amenajeze etajul palatului pentru a-l aduce la înfăţişarea din vremea lui Cuza. Au fost aduse mobilier de epocă, cărţi de epocă, tacâmuri de argint. În cabinetul de lucru s-au adus câteva din piesele de mobilier din lemn de stejar, pe care Elena Cuza le-a comandat renumitei firme pariziene P.P. Mazaroz Ribaillier. Întreprinderea de Stat Decorativa din Bucureşti a refăcut o comodă circulară după original.

În palatau fost reconstituite următoarele încăperi:

• o bibliotecă (cu cărţi aduse de la Paris),
• un cabinet de lucru al domnitorului (unde se aflau un dulap-arhivă, un dulap de bibliotecă, o măsuţă în stil gotic şi un dulap pentru pendulă),
• o sufragerie în stil gotic (în care se aflau 31 de obiecte de mobilier din lemn de stejar sculptat, dintre care mai există astăzi două etajere-dulap, prevăzute cu barometru şi cu o pendulă, iar pe masa acoperită cu olandină albă sunt expuse tacâmurile din argint sau alpaca, farfurii din porţelan de Sevres, pahare de cristal de Baccarat, toate având stema Principatelor Unite),
• un salon (cameră de primire a oaspeţilor) - cu 24 de piese stil Ludovic al XV-lea, dintre care puţine s-au mai păstrat, o pianină marca Hermann Heiser & Co., două goblenuri olandeze şi o statuetă feminină, în fildeş şi bronz, operă a sculptorului E. Barras
• salonul Elenei Cuza (cu mobilă stil Louis Philippe),
• camera copiilor,
• dormitorul Elenei Cuza (cu piese de mobilier stil Renaştere) şi
• dormitorul domnitorului.

Construit în stilul neogotic, inspirat de romantismul german, Palatul de la Ruginoasa este asemănător cu Palatul Sturdza de la Miclăuşeni. Palatul este o clădire de formă pătrată cu un etaj, având cele patru faţade aproape simetrice, cu peroane largi şi drepte şi balcoane pe toate laturile sprijinite pe lespezi de piatră. Odinioară el avea şi patru turnuleţe, care nu s-au mai păstrat în zilele noastre. Scara centrală este construită în prezent din lemn.