vineri, 15 ianuarie 2010

TURISM - Manastirea Zamca, Suceava

Mănăstirea Zamca este un complex medieval fortificat care a avut anterior rol de mănăstire armenească, fiind considerat în prezent cel mai important edificiu religios construit de colonia armeană din oraşul Suceava.

Complexul medieval Zamca a fost construit în anul 1606 de armenii refugiaţi în Moldova încă din secolul al XVI-lea. Ridicată pe un platou din partea de vest a oraşului, construcţia ocupă o bună poziţie strategică. Complexul este închis cu ziduri de forma unui patrulater neregulat (trapezoidal), întărite cu contraforturi interioare şi exterioare, fără turnuri de apărare.

Ansamblul arhitectural este format din trei clădiri (biserica principală "Sfântul Auxentie", turnul-clopotniţă de pe latura de est cu o înălţime de 26 metri şi o clădire cu paraclis la etaj pe latura de vest, unde se află intrarea în incinta mănăstirii).

http://www.suceava.net/forum/download/file.php?id=243

Mănăstirea Zamca a fost inclusă în Lista monumentelor istorice din judeţul Suceav. Ansamblul este format din 7 obiective:

  • Biserica "Sf. Axentie" - datând din anul 1551
  • Paraclisul "Sf. Grigore" - aflat în turnul clopotniţă, datând din anul 1606
  • Paraclisul "Sf. Maria" - datând din secolul al XVII-lea
  • Chiliile - datând din secolul al XIX-lea
  • Zidul de incintă - datând din secolul al XVII-lea
  • Turnul-clopotniţă - datând din anul 1606
  • Fortificaţia de pământ - datând din anul 1691

O versiune armenească despre legenda construirii mănăstirii spune ca numele iniţial al mănăstirii a fost Sfântul Oxent (Auxentie), ctitorii acesteia fiind trei fraţi, Auxent, Iacob şi Grigore, care au cumpărat locul. Primul dintre ei a înălţat biserica, care a primit hramul Sfântului Auxentie, al doilea, capela de la apus, iar ultimul a realizat turnul cu clopotniţă, care are hramul Sfântul Grigorie Luminătorul.

O altă versiune e cea oferită de singurul preot armean din zona Moldovei, Torkom Mandalian, care spune că, din 1401, aici a fost prima episcopie armeană, după cum reiese dintr-un hrisov domnesc al lui Alexandru cel Bun, în care se certifica că i se acorda episcopului Hovhannes dreptul de a păstori peste întreaga comunitate armeană din Moldova. Sediul Episcopiei a fost chiar prima clădire, cea prin care se intră azi în incinta mănăstirii.

http://manastiribucovina.romaniaexplorer.com/img_1212741420_15065_1212741422.jpg

Armenii au fost bine primiţi de domnitorii români din acea vreme, adică urmaşii lui Alexandru cel Bun şi ai lui Ştefan cel Mare, în schimb, pe timpul lui Petru Rareş a fost o perioadă de reprimare a lor, pentru că erau consideraţi neortodocşi şi se dorea trecerea lor la ortodoxismul românesc. În acele vremuri tulburi, o parte din ei au fost ucişi, alţii au fugit în Transilvania, îndrumaţi de episcopul Minas Zilichtar-Oglu, iar Mănăstirea Zamca a fost arsă. Biserica a fost din nou ridicată pe timpul lui Ioan Vodă cel Cumplit, care era armean după mamă, de i se şi spunea "Armeanul".

Cercetările arheologice efectuate au infirmat unele păreri în legătură cu existenţa aici a unei mănăstiri în secolul al XV-lea şi s-a precizat că actualele construcţii au fost ridicate în secolul al XVII-lea. Dealtfel, pe cheia de boltă a arcadei estice de la intrarea turnului-clopotniţă este menţionată data construcţiei: 1606. După amploarea complexului şi lipsa de unitate stilistică este mai uşor de presupus că mănăstirea a avut mai mulţi ctitori, unul dintre ei fiind Agopşa Vartan, fiul lui Amira, de la începutul secolului al XVII-lea (1606-1608). Piatra de mormânt a lui Agopşa se găseşte în mijlocul naosului bisericii "Sf. Auxentie", cu următoarea inscripţie: "Aceasta este piatra de mormânt a lui Agopşa, care este fiul lui Amira, care este ctitorul acestui locaş, a murit în anul armenesc 1000/plus 61 (1612)".

După anul 1672, ca urmare a persecuţiilor, mulţi armeni din oraşul Suceava au părăsit Ţara Moldovei şi s-au stabilit în Transilvania, unde unii dintre ei au trecut la catolicism. Astfel, mănăstirea şi-a pierdut din strălucirea de odinioară.

http://2.bp.blogspot.com/_il5z9dLrGdM/SbbRRa7gC4I/AAAAAAAAAgc/butmrB0OcfE/s320/9.+Suceava+-+Manastirea+Zamca-+1915.jpg

La sfârşitul secolului al XVII-lea, trupele polone de sub comanda regelui Ioan III Sobieski (1674-1696) au ocupat Suceava, stabilindu-şi cartierul general la Zamca în timpul campaniei antiturceşti din anii 1690-1691. Acest fapt este de altfel atestat şi de unele grafite cu această dată de pe pereţii paraclisului din clădirea vestică. Cu acest prilej, a fost ridicat valul de pământ ce înconjoară mănăstirea pe laturile de nord, est şi sud, fiind însoţit de un şant în faţă şi de bastioane la colţuri. Tot de atunci, probabil, mănăstirea a fost denumită de către localnici prin termenul polon corespunzator "cetăţuiei", adică zamek, pl. zamki (“fortificaţie”, “loc întărit”). Cu acest prilej, monumentul, desigur, a avut de suferit, deteriorarea lui accentuându-se în anii următori, astfel încât la începutul secolului al XVIII-lea toate clădirile mănăstirii au fost parţial refăcute.

"Zidurile înconjurătoare au fost făcute pe timpul lui Ioan Sobieski al III-lea, nepotul cunoscutului Ioan Sobieski, la întoarcerea din invazia în Moldova. El a stat în Suceava 14 zile, în aşteptarea oştilor împărăteşti de ajutor şi se zice că a dispus realizarea şanţurilor şi a zidurilor, pentru a fi protejaţi de atacuri. Când s-a întors în Moldova, la a treia invazie, iar a stat la Zamca, din acea perioadă mănăstirea fiind trecută sub stăpânirea polonilor cam 200 de ani, până a fost recâştigată de armeni prin procese, în jurul anilor 1800", a afirmat pr. Azad Mandalian.

Între anii 1954-1956 s-au efectuat aici cercetări arheologice care au atestat că nivelul de fondare al zidurilor bisericii, ale clădirii de vest, precum şi zidul de incintă aparţin perioadei istorice a primei jumătăţi a secolului al XVII-lea. Au fost scoase la iveală mai multe complexe de locuire din secolele XV-XVII. În perioada 1957-1965 o parte a ansamblului arhitectural al Mănăstirii Zamca a fost restaurat, fiind reconstruite zidurile care erau ruinate, după cum indică o dungă albă trasată pe cărămizile din zidul de incintă.

http://static.panoramio.com/photos/original/7521320.jpg

Biserica armenească "Sfântul Axentie" a Mănăstirii Zamca din Suceava a fost resfinţită la data de 14 august 2004, după 439 de ani de la prima sfinţire. Sfântul lăcaş a fost supus în ultimii zece ani unor ample lucrări de restaurare, finanţate de Ministerul Culturii şi Cultelor cu peste 6 miliarde de lei vechi. Slujba de resfinţire a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Dirayr Mardichian, arhiepiscopul Bisericii Armene din România şi Bulgaria. Au mai fost prezenţi la eveniment personalităţi politice de etnie armeană, armeni din diaspora, ambasadorul Armeniei la Bucureşti, reprezentanţi din conducerea Ministerului Culturii şi Cultelor şi ai Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

În prezent, biserica a fost renovată, turnul clopotniţă şi paraclisul au fost restaurate şi acoperite cu piatră, zidurile de incintă au fost înălţate şi acoperite şi ele cu tablă pentru a împiedica infiltrarea apei în pereţi.

Arhitectura exterioară, de mare simplitate, este specifică perioadei de trecere de la edificiile pictate integral, spre o nouă formă neînchegată încă. Zidul de incintă formează un trapez alungit, cu laturi sprijinite din loc în loc de contraforturi. Laturile paralele ating lungimea de 59 metri şi respectiv 66 metri, iar celelalte două de 70 metri şi 74 metri. Grosimea zidului este de un metru şi înălţimea atinge în unele locuri 4 metri.

Turnul-clopotniţă, o clădire cu latura de bază pătrată situată în partea estică a zidului de incintă, reprezintă un complex. Pe cheia de boltă a arcadei estice de la intrarea turnului clopotniţă este menţionată data construcţiei: 1606. Turnul are o înălţime de 26 de metri şi avea iniţial o intrare boltită care, ulterior, a fost închisă.

La parter slujeşte de intrare în Mănăstire, la etajul întâi se află Paraclisul cu hramul Sfântul Grigorie Luminătorul, iar la etajul al doilea este clopotniţă. Este asemănător cu alte turnuri de mănăstire din acea epoca, bunăoară cu cel de la Mănăstirea Dragomirna, iar decoraţia lui este incomparabil mai bogată decât a bisericii mănăstirii. De asemenea, avea şi rolul de turn de strajă. În secolul al XX-lea, era imposibil să ajungi în turn, deoarece scările de piatră au fost distruse.

În anul 2007 s-au început o serie de lucrări la turnul-clopotniţă, realizându-se refacerea şarpantei şi acoperirea cu învelitoare de cupru a turnului, în vârful căruia a fost montată o cruce, precum şi o instalaţie de paratrăsnet. S-au efectuat lucrări de refacere a structurii şi suprastructurii, care au durat o lungă perioadă, având drept cauză lipsa banilor. S-a construit pe lateral o scară din piatră pentru accesul la podul fortificat.

Conform proiectului, s-a realizat apoi restaurarea faţadelor interioare şi exterioare.

Clădirea aflată pe latura de vest a zidului de incintă pare a fi fost folosită ca sediu al Episcopiei armene de Suceava. Edificiul, de formă dreptunghiulară, se compune dintr-un parter cu două încăperi (de o parte şi de alta a intrării), pe unde se face şi intrarea în mănăstire şi dintr-un etaj, având pe latura nordică Paraclisul Sfintei Maria. Etajul al doilea din aripa sudică a fost adăugat mai târziu, acest lucru fiind dovedit de decoraţia exterioară şi îndeosebi de brâul contorsionat de pe corpul paraclisului, care se continuă pe clădirea mai recentă printr-un alt fel de decor.

Paraclisul Sfintei Maria este alcătuit din naos şi altar, având un sistem de construcţie de tip moldovenesc. Întreaga clădire, dar în special paraclisul, a fost împodobită cu variate şi interesante elemente decorative. Astfel, motivul central al decoraţiei constă într-o canelură largă, întreruptă de incizii circulare, pe fondul cărora sunt plasate mici rozete în relief. Sculptura are un aspect rustic, tehnica întrebuinţată amintind de încrustarea porţilor şi cerdacelor de lemn ţărăneşti. Paraclisul are deasupra sa o turlă de formă octogonală, mică, cu patru ferestre cu chenare în arcadele din cele patru puncte cardinale. Sub streaşină, în locul cornişei, se găseşte un brâu de cărămizi zimţate.

După cum observă istoricul Leon Şimanschi, "din punct de vedere al compoziţiei, cu excepţia câtorva elemente secundare, acest decor este comun bisericilor moldoveneşti, încă din veacul al XV-lea".

Biserica Sf. Auxentie a fost construită din piatră după un plan dreptunghiular, compunându-se din pronaos, naos şi altar. Biserica nu are abside laterale, în locul acestora găsindu-se două contraforturi, de o parte şi de alta. Intrările au fost practicate, una în peretele vestic al pronaosului (cum există şi la bisericile ortodoxe), iar cea de-a doua în peretele nordic al naosului.

Pronaosul pătrat este boltit cu o calotă sferică sprijinită pe patru arcuri. În pronaos, zidul despărţitor are două ferestre, de o parte şi de alta a uşii. Boltirea naosului este specific moldovenească. Văruită recent, au mai rămas nişte urme din pictura originală a bisericii pe peretele drept al naosului.

De o parte şi de alta a absidei centrale, care este ocupată de altarul central, există două nişe în perete, prevăzute cu mese de piatră şi care au rolul de a fi două altare secundare, amintind de topografia bisericilor armene. Catapeteasma a fost înlocuită cu o draperie simplă suspendată de o bârnă transversală.

În exterior, biserica are o linie arhitectonică simplă. Câte o pereche de contraforturi de formă octogonală sprijină de o parte şi de alta zidurile naosului. Decoraţia îmbină elemente de tradiţie gotică şi clasică cu motive noi, de influenţă orientală (rozetele).

http://www.roxanaradu.com/wp-content/uploads/2010/01/DSC00708-300x199.jpg

Începând din anul 1994 s-au realizat lucrări de consolidare a întregului complex. Au fost executate lucrări de consolidare şi restaurare la biserică de către firma Restaco SRL, iar recepţia la terminarea lucrărilor a fost efectuată în anul 2003. Recepţia finală a avut loc în data de 30 noiembrie 2005. Printre altele, biserica a fost văruită atât pe interior, cât şi pe exterior.

În incinta complexului mănăstiresc se mai află un depozit de materiale şi o fântână acoperită şi înconjurată de ziduri, ambele de dată recentă.

Chiliile înşirate pe lângă ziduri au dispărut.

Fântâna a fost reconstruită cu sprijinul material al familiei lui Gaidzag Ohanesian din Los Angeles. Pe zidurile care înconjoară fântâna este pusă o placă pe care scrie următoarele: "Pelerinule, După ce vei ajunge la Mânăstirea Zamca şi vei dori să-ţi astâmperi setea de la acest izvor, pomeneşte în rugăciunile tale, pe robii lui Dumnezeu Gaidzag Ohanesian şi pe cei ai lui, prin a căror grijă s-au rostuit apele acestea şi zidurile ce le cuprind în astă fântână."

3 comentarii:

molia spunea...

Am o curiozitate. Ai vazut tot ce postezi?

Tino spunea...

Nu....din pacate nu! Compensez insa cat pot de mult acest "neajuns"

Adrian spunea...

O postare foarte interesanta si bine documentata, ca de obicei. Nu am vazut manastirea, dar am trecut-o in whish list.