TURISM - Arcul de Triumf, Bucuresti

Împreună cu Catedrala Încoronării de la Alba Iulia, cu Mausoleul de la Mărăşeşti, cu Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman şi cu Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, Arcul de Triumf se numără printre monumentele care comemorează participarea României la primul război mondial de partea Aliaţilor, la finalul căruia toate teritoriile locuite de români s-au găsit pentru prima dată reunite la un loc. Arcul de Triumf nu este primul monument de acest gen ridicat în capitala României, el fiind precedat de câteva construcţii provizorii cu semnificaţii asemănătoare, care au marcat, succesiv, victoria României în războiul de independenţă (1878), jubileul celor 40 ani de domnie ai regelui Carol I (1906) şi revenirea familiei regale române din exilul de la Iaşi (1918).

În 1921-1922, în contextul încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria ca suverani ai României Mari, Comisia pentru organizarea serbărilor încoronării a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu pentru ridicarea unui impunător Arc de Triumf în zona nordică a capitalei, pe şoseaua Kiseleff. Din cauza timpului scurt însă, doar scheletul construcţiei a fost turnat în beton armat, minunatele basorieliefuri exterioare fiind realizate din ipsos, ceea ce a determinat – odată încheiate serbările încoronării (octombrie 1922) – o degradare progresivă, cauzată de intemperii, a aspectului exterior al Arcului de Triumf, acesta ajungând la începutul anilor 1930 un "monument incomod" pentru imaginea „Micului Paris” interbelic.

De-abia în 1932, în urma unui articol al lui Mihai Mora intitulat sugestiv "O datorie imperioasă", situaţia deplorabilă a Arcului de Triumf revine în atenţia opiniei publice, decizându-se nu demolarea monumentului construit în 1922, aşa cum ceruseră unele personalităţi, ci înlocuirea basoreliefurilor din ipsos de pe acesta cu unele definitive, din piatră sau marmură de Ruşchiţa. De data aceasta, autorul, acelaşi Petre Antonescu, a dat edificiului o notă mult mai sobră în ceea ce priveşte finisajul exterior, cerând artiştilor pe care i-a cooptat la lucrări să se încadreze în această nouă manieră de lucru. Printre artiştii care au lucrat la finisaj se numără Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constatinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea şi Costin Petrescu, toţi nume cunoscute în perioada interbelică.

Populaţia, şi cu precădere numeroasele asociaţii şi societăţi ale foştilor combatanţi din primul război mondial, a contribuit cu peste 7 milioane de lei la edificarea Arcului de Triumf, răspunzând cu promptitudine subscripţiilor lansate în cursul anului 1935 de Ministerul Apărării Naţionale. Odată adunate sumele necesare, anul 1936 a fost consacrat integral definitivării monumentului, pentru ca la 1 decembrie în acelaşi an, când se împlineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu România, să aibă loc ceremonia inaugurării. Momentul a fost marcat de participarea regelui Carol al II-lea, a mamei sale, Regina Maria, a prinţului moştenitor Mihai, a membrilor guvernului României şi a numeroşi invitaţi de onoare din ţară şi din străinătate.

Fatada sudica este frumos impodobita cu doua medalioane in bronz, ce infatiseaza chipurile regelui Ferdinand si al reginei Maria, care le inlocuiesc pe cele originale, distruse de regimul comunist, dupa anii `80. In locul lor au fost aplicate doua mari flori de piatra, care au fost date jos, dupa 1989, iar chipurile regale si-au reluat locul.

Deasupra fiecarui medalion se afla cate o Victorie in relief, opere ale sculptorilor C. Baraski si M. Constantinescu. Pe fatada nordica, alte doua medalioane au sculptate chipurile Barbatia si Credinta. Barbatia infatiseaza un razboinic cu sabie, lucrare a lui I. Jalea, iar Credinta pe cea a unui tinar cu o cruce, autor C. Baraski. Victoriile de deasupra lor sunt executate de sculptorii D. Onofrei si C. Medrea.
Pe pietrele de bolta ale Arcului de Triumf sunt inscrise bataliilor razboiului (Marasesti, Oituz, s.a.m.d.), iar pe fatadele laterale sint inscrise proclamatiile regelui Ferdinand catre popor cind tara a intrat in razboi.